în mov, maro şi arămiu de beige-aprindere.
fata imaterială, frumos abstractă, pe marginea drumurilor cu bi-zaruri.
maro vântic de dimensiuni. în rochie din vapori lila, cu faţa încrustată în aure maro, de diademe late. nu are expresii pe cap, aici îi e sublimul. gândeşte fără ele. urcată de un hibrid de vito - pacino mic, cu o mustaţă stranie de poză, spre un bordel de boemie ca o parcare.
culorile ei aceleaşi, vântul de oraşe pustii.
ultimul rând al 'filmului’: prea uşor să spui viaţa unui vis.
a-cronologic, nu înainte, nu înapoi, băieţi-bărbaţi şi lăzi-cutii în care au zmeură verde, maro, mov.
un copil-fetiţă îşi dă seama în bordel de intrarea unui copil-fată.
lumea co-strânsă să poarte halat, să mascheze locul murdar, pentru ea.
copilulfetiţă are palete.
la sfârşit, ea e o sticlă de vin deghizată în etichete-abţibild lipite deasupra, într-un ştrumf-cameristă verde. îi dă sticla, se dă pe ea lui vitopacino. e în cabina doitrei de schimb. doi vor să o abrutizeze cu un deget, trei o protejează, iubind-o fructat.
îmi dau seama ce o irealizează, văzută printr-un tub binoclu: o mască pentru sprâncene albe de perfecţiune extraterestră, potrivită cu învolburatul părului arămiu-maro-mov-ventilat; sunt eu, invidioasă pe mine.
aceiaşi 'doi' vin cu un deget-băţ din lemn, după un plan agresor perfecţionat. după deghizare, după ce e sticlă, vitopacino ar trebui să o resalveze. parcarea din care era luată, bordelul afectiv abstract, chipurile nesfârşite care o iubesc neatingând-o, rochiile ca vegetaţia unui munte care nu ştie ce vrea.
sublimă nemţeşte, şi uşor să spui 'viaţa unui vis'.
