în providence, lucrurile înfloresc chinezeşte. între 4 şi 4:30 dimineaţa, e invazie de copaci mongoloizi. dacă o dimineaţă vine mai devreme decât cred asiaticii cu crengi, se întâmplă în acuarelă. ca în acuarelele acelei marie rose, marie roncat? de plajă, pe care joe dassin se gândea că le pricepe.
nu vine un anotimp întreg, îşi trimite doar soldaţii.
şi nu se cade ca vara indiană să însemne, chiar, ceva.
în lunile astea de hârtie, nu-ţi vine să crezi în china sau în martie, vrei în verile indienilor care ştiu să facă veri aşa cum se fac ele. majoritatea celor reuşite s-au blocat între rame. celelalte evadează, dar se împiedică la câţiva milimetri de cuşca lor cu cer. restul se mototolesc.
vagabonzilor, vagabonzilor.
alte dimineţi intră în ceainice şi se uită acolo. aerul se închide la culoare şi miroase a ceai de anotimp. cărările se văd mai bine, ca nişte fluvii mult înghesuite. cântătorii se aşează turceşte pe scenele care le plac, sau îşi întind câte două picioare în 'v', ca păpuşile dezorientate.
crystal lullabies - un morman de zise; cristalul e de fapt nişte sunete, iar lullaby nu poate însemna altceva decât hol pentru copii, de băgat capul prea mare. nu ştiu cine a croit cuvântul, dar l-a croit pentru un hol, în niciun caz pentru un cântec. probabil holul era timid şi fix, nu s-a mai supărat când i l-au smuls.
