'erano i giorni dell’arcobaleno -
finito l’inverno, tornava il sereno'
când mă ducea tata cu sania de-a lungul trotuarelor de frig nisipos, aveam capul împăturit într-o glugă galbenă şi îmblănită, cosmonautică (ruxăndriţa). nu sunt chiar sigură dacă mai erau frunzele mari cât câteva palme, dinţate şi cu dungi late, care cresc în calupuri şi împânzesc împărăţii păienjenoase la umbră, unde cresc misterele.
visez cu vocea ta, s-a întors palatul multicamerat cu lumi în fiecare.
i-am găsit stăpâna, într-un spaţiu de albine, promis de intrări secrete şi scări - sau mansarde, sau coborâşuri.
pe tărgi, veneau amanţii mei a priori, emulând legenda medicului dintre lifturi, aproape blond (şi-aproape blonzii sunt zăpăciţi), de fermitatea şi de înălţimea taţilor celor mai dragi.
nu pot soma cu mintea snapshot-uri - cu ochii nedeschişi - ale vreunuia dintre amanţii a priori, fixat direct în ochii mei.
dar au focuri şi săbii, alizee şi o groază de amintiri nefăcute, în loc de ochi. ca cele de pe câmpul obstinat şi râzăreţ din faaker see. sau ca cele din dreapta capului oricărui deal fugărit de maşină. ca ocuvintele.
în faaker see e cel mai frumos hotel din lume. singurul hotel cel mai frumos din lume.
'aşa ai descris roses of red
urşii discută cu ciori -
urşii cântă la viori
ciorile mari, mari, mari, mari,
lumii mei rari şi mai rari, mai rari.
towards themes from someone else’s scenes -
trebuie să strănuţi în timpul lui vivaldi - mai ales dacă-i vezi iarna fără anotimp, antisubtilitară:
stă ca o furculiţă, ca o virgulă în patul meu, acustic: fondant acustic.
