- de paye (pa:i) -

camera de culorile lui paye*, un lan de pantofi nuchiarbuni printre cutii şi conţinuturi ladurée, detalii de pe ambalaje de copertă şi un fundal de zmeură albăsprebleu. locatara e barbică, dar lumea ei nu, e vie - nu-mi mai găsesc propriile amintiri printre toate, în fiecare colţ se-adăpostesc petreceri de tiare, zile de şcoală şi potenţiale.

the tree-lined avenue, foşnind dintr-un dulap întredeschis, 

un geam azvârlit într-un colţ cu inconştienţe plisate,

cuiburi de acuarele pe coperte,

în lumea puţin rece, puţin caldă, de ambalaje de bomboană.

în altă parte de viu, spick sare pe mine scheunând, cum nu scheuna niciodată - e brick în el sau urmează să i se întâmple ceva, îl tot îmbrăţişez, terorizată, încep să strig, îl caut sub garaj, îl caut peste tot, e ploaia asta, sare pe mine şi vreau să-l tencuiesc acolo, lângă.

de-aici îmi cresc două roţi uriaşe, unduitoare, de bicicletă suflată dintr-o gaură de făcut baloane, şi-ncep să călătoresc uriaş‑unduitor pe‑un strat de aer de deasupra străzilor familiare, pe un deal de percepţie, între coroane de copaci, la înălţimea sunetelor, văzând birjari filmaţi de sus şi păsări-lăţi-lungilă pupând cornete sau adulmecându-şi unghiile, până..

de-afară strigă cineva: adult, have you forgotten what is sour?

-

* epuriţă bombonie, cu urechi flexibile şi detalii mirunice, stătătoare deasupra oglinzii.

- pe trepte de lumină-ntunecată -

mă întorsesem iar*. ma întâlnisem cu profa de română (~ o vrabie) la uşa dinspre cancelarie, mă întrebase o prostie (ce-mi face nasul). oana se străduia să îmi traducă ce nu înţelegeam din jur, într-o condică de amuzament nereuşit, tot vrăbiesc.

am urcat pe scările din spate, vrând să ajung la cele din faţă, auzind melodia asta. căutam traseele translucide pe care îmi plăcea să merg, fiecare amintire, intrare şi ieşire, fiecare început şi paşaport de stare.

cădeam** la uşa claselor, mă uitam înăuntru, unde erau huse albe pe bănci, copii mici scheunând şi învaţătoare din altă paradigmă răstălmăcite printre ei. îmi căzuseră inclusiv ochelarii (eram un fel de babătocilară căzătoare), mă prăbuşeam velin în adâncuri asenzoriale, într-o tristeţe fără balustrade.

codrin*** mă ridica, mă pescuia transcendent din adâncuri - pe-o scară lină, de-apropiere învelită - c-un stoicism fără cuprins de braţe. ca pe-un halat de velur, ca pe o frunză uriaşă, înecată.

mă ducea la un bloc de senzaţii foste în care umbra unui el liceenic redevenea înnorat-afectivă, ca un sacou de catifea bleumarin la lumina naraţiunii.

se îneca în înecul meu, se hrănea cu locul dintre gât şi umăr, aşa de cald şi de profund, încât ne esenţializa pe amândoi - un somn de cădereridicare atât de dureros, atât de adâncit.

mai erau nişte copii alături, din cei care se-ntorc fără să povestească, de culori preparate din umbrele de la cotiturile scărilor de şcoală. însă n-au mai contat - căzusem/mă înecasem prea lung şi prea nestăvilit la uşa primei clase, mă imortalizasem în setul de mişcări de grijă şi fluiditate cu care el m-a ridicat, văzul se-oprise, acusticul era doar praf de auriu trecut, afara era doar o pagină de roman anonim pe care nimeni nu-l citise, niciodată.

 -

* nu ştiu de ce mă-ntorc mereu la felii de adolescenţă, târzie sau devreme; e o fântână de senzaţii şi de vreri de o patologie inepuizabilă.

** ca gandalf, prin straturi de vieţi, de trecut, de intrinsec implodat.

*** codrinii sunt aglomerări solide şi temeinice de longevitate, grijă, încredere şi caldadânc - te iau cu ei, te respiră, te înţeleg şi te aduc, când ai cea mai mare nevoie. nu poţi să nu cazi pentru ei.