- i preziosi -

cred că ar trebui să existe doar stări în locul oamenilor, iar dacă fiinţele sunt absolut necesare, să reiasă din modulaţiile lor.

există stări. nu se văd. se bănuiesc. presărate oriunde. le auzi, ţi se par paşi, mişcări sau detalii chicotinde, dar sunt stări şi există în locul fiinţelor. trăiesc in autonomii spaţiale şi comunică doar prin ele, ceea ce le dă familiaritate şi definire. le auzi şi e frustrant, nici măcar o dată nu-ţi dai seama de unde vin.
am convieţuit cu ele acum două nopţi, când am ajuns într-o aşezare starică nu foarte mare, unde ele erau scrutătoare şi alerte - am fost prima excepţie.

revăd unele chipuri într-o manieră adâncă şi purtătoare, expresii pe care nu vreau să le descifrez şi care produc obsesii line. o obsesie lină nu durează, ci se aprinde din când în când ca beculeţele unei instalaţii, aducând lângă tine o stare neştiută, aromată - uneori hibridă între ambiguitate şi copilărie, alteori între senzualitate şi salcâmi.
le revăd dimineaţa, fiindcă imaginile modelate între 5 şi 10 sunt mai dense.
după ce întreb oamenii cum văd ei cu ochii închişi, încep să-i invidiez cumva distant şi dispreţuitor.

eram un joc fugărit* - ceva (un soi de soră) urma să mă prindă.
cum tot ce e mai frumos are datoria de imprecizie, am ajuns într-o lume inexistentă, făcută din bleumarin.
pe locul unui joc mecanic, ciberfil, crescuse însă un beci luminos şi impenetrabil, în care o figură ca asta, adânc penetrantă şi purtătoare, era ubicuă. activitatea - a te urmări cu privirea într-o formulă indicibilă, a-ţi absorbi toată forţa în ea şi a ţi-o reda sub forma deplinătăţilor fluide** - senza parole, lo sai che lo so.
un bătrân leit cu geamantanul unui bunic, îmbrăcat în război fără identitate, cu o întreagă epocă sub frunte, în mers, pe umeri.
l-am găsit într-o pată de noapte, între alte pete (felii vizuale delimitate de densităţi şi temperaturi colorate).

am mers o vreme împreună - printre ruine, printre alte pete.

secunda s-a transformat şi sprâncenele i s-au îngroşat, războiul s-a făcut bleumarin napoleonic, părul şi ochii lui mi-au fulgerat, iar pielea şi tot ce spunea, inacustic, erau portocalii - o cremă mnezică amestecată cu lămâi dulci.
că-l căutam eu sau că mă căuta el era prea împletit.
odată ce m-am ascuns în apă, nu mai făceam parte din jocul lui, nu mai puteam fi acolo.

aş vrea să pot urmări oamenii fără să existe păreri sau răspunsuri, să le cunosc lămpile şi papucii de casă,
să pândesc de după draperiile lor (cum sunt pândite păsările călătoare de către fotografi neinspiraţi)/
cum se gândesc şi cum le e dor.
să le spionez câteva din amintirile cele mai compacte (cele pe care doar hipnozele le trezesc).

faptul că oamenii mint, că nu ajungi niciodată să le măsori veridicitatea, e preţios.

l-am omorât, făcând ceva greşit. a dispărut repede şi a apărut în locul lui un mormânt de joc electronic, anafectiv şi laminat.
am reuşit să readuc câteva dintre deplinătăţi, cedându-mi chipul: în jurul feţei am dobândit bretele, (formând) o casetă textilă avangardistă şi dezorientantă.

pe marginile luminii, anumiţi ochi pot aduce în şotronul contactelor lor senzaţii care altfel nu există şi nu pot fi inventate. am stat câteva zeci de luni, de ani sau de vieţi înţelegând şotroanele lui (degeaba-i spun aşa, n-avea gen), halucinată.
eram vânată pentru chipul meu şi-l ascundeam, oriunde l-aş fi dus.

aş vrea să inventez cuvinte pentru deliciile derivate de sub fruntea feţei portocalii, din felul fulgeriu de a cuprinde, din păr fulgeriu cu amploare de intuiţii, empatii şi completări silenţioase.
pragul teluric le opreşte pe toate între marginile sentimentelor. dar ele sunt absolut non-definitorii.

nu mă pot gândi la nimic mai implodic şi mai peren decât să nu vorbeşti, în timpul instalaţiilor.
intensitatea e incompatibililă cu limbajul. cu atât mai preţioase ramân ghicitorile necodificate.

-

* în ciuda broderiei perceptive, unele succesiuni senzoriale rămân sub trena regulilor unui joc şi-a fugilor, în care afli inopinat că unele mişcări nu funcţionează, că unele direcţii pot fi sparte dacă ciocăneşti în aer, sau că dispoziţia spaţială constă în felii delimitate de densităţi şi temperaturi colorate.
** nu invocă ceva cunoscut, ci o învârtire împlinită, fondantă; sunt aproape neştiute - o spumă din ceva ce presupuneai, ceva ce încă nu ai aflat, ceva ce te identifică.

- mai -

ca să ajungi în ţara nefumătoare, trebuie să cunoşti un aerian şi el să-ţi spună cum intri într-o pană (anumite pene călătoresc lângă aerieni, fără să aibă nevoie de atare posesori).

îi copiază viteza şi-i secondează traseul, acolo unde se duce.

în lujerul penei e suspendată o mică telecabină în care stai, cu gemuleţe înnorate.

mai e lăptic şi spumă din zmeură şi nişte cuburi de frişcă tare, cu gust de cartofi copţi necondimentaţi şi bleu.

în suspensia vecină sunt două cireşe, care ridică şi de-gravitează ambele capete ale călătorului. făcute din pană albă şi aburită, dacă trebuie să dormi.

în ţara care nu fumează trăiesc baloane.

se umflă şi expiră, se umflă şi suflă, se umflă şi fluieră. pulsul lor e curentul.

doar aerienii au voie, oricine altcineva nu.

te poţi - cel mult - preface că eşti cort, că te umfli şi că încerci să prinzi porţii de aer alb.

că înveţi ce e aer şi ce nu.

- o lecţie paravestimentară -

mă cheamă clèo dellé, sunt un flirt.

sunt a celor cu tulpini drepte şi adânci, călători sau călăreţi.

oamenii nu-mi plac.

sâmbăta intru într-o grădină cu două profesoare de pian. sunt lirică, mi-e uşor să vorbesc cu oamenii, doar că nu-mi place.

compun partituri, cât le pândesc. mă cunosc farfurioarele lor, sugative de inele şi de ocheade concurenţiale, vinerii. ţin praf de zbor printre pătrăţelele de ciocolată şi ceşti fin demarcate, care se îndoaie devreme, la orice aluzie de vreme.

pe pervazul lor stă regele avangardon, cu fruntea întunecată. ştie că e poetic să-ţi atingă faţa cu încheietura degetelor, nu cu ele. ştie că unei lirice nu i-ar plăcea niciodată să fie sărutată din salut sau din bucurie.

are sprâncene nemăsurate, clocotitoare şi ceasul întunecat, în duet cu fruntea.

locurile nopţii sunt cameleonice, pline de scuze. în ele nu mai intru.

ziua sunt vântul, umbrelele, parfumurile. copertele cafelelor din castele de acuarele.

nu port sutiene roşii, negre, ..albastre, verzi, groase sau neasortate. înnoadă pielea.

nu port pantofi din plastic, la modă sau imitatori.

nu-mi pun cizme deasupra pantalonilor.

mă îmbrac bărbăteşte, când imi aduc aminte.

cămăşi înăuntru, cămăşi zăpăcite sau descheiate cât timp mă urc pe degetele cuiva.

pantalonii lor, cei bleumarin fără dungi, în care te bagi şi nu-ţi pasă.

glugile.

rochiile şi fustele cu nasturi mari în faţă.

rochiile, pardesiele cu cordon.

fustele-pantalon surori cu genunchii; încă mai drage cu buline.

mătasea cu bretele.

mănuşile albe purtate noaptea, mănuşile crème şi gri purtate ziua.

mânecile dedesubtul cotului, ca nuvelele ondulate.

pantalonii scurţi largi, albi, cu pliuri şi curea subţire.

gulerele late, adormite, căzătoare.

lungi, cât mai lungi.

largi, toate.

bolţile - caselor, podurilor, cântecelor, viilor.

opresc gândurile pe câmpuri pustii, ca să mă urc pe ele. întâi pe gânduri, apoi pe câmpuri. să arunc haine.

recunosc mariuşii şi marcii. de câteva ori, erau viktori sau raphaeli.

joia dimineaţa, thièrii pot fi întâlniţi dacă eşti în carouri, dacă ai pălărie, dacă te simţi a-barometric.

flirturile adânci nu vorbesc. te înclină şi te ridică la loc, sau te cristalizează când le ironizezi. aşa, unghiurile ochilor sunt nesfârşit de noi.

sunt cu ele, fiindcă intuiesc.

nimeni nu ştie dacă sunt decentă sau singuratică.

mă îndrăgostesc prăpăstios şi ironic, îi îndrăgostesc pe ei şi-mi place să fie doar atât.

toate astea, într-o cutie de bomboane de duminică, duminică de forma unui carusel.

carusel din perdele ieşite pe strada mai.