2007, primăvara - altele decât fete -

reauzite, fetele vorbind. nu colectivul modern, co-secular cu mine -
fete coafate, mici, cu dantelă. coborâte delicat dintr-un goblen, purtându-şi abrupt timiditatea încadrată şi zâmbetele nefolosite.
au mers mic, cu opriri neconvenţionale, şi-au potrivit mişcările.
le-am auzit îngânând versurile lui octombrie, strivind sub mersurile mici imnuri de frunze bătrâne. purtau pardesie împletite în dungi, maro sau bleumarin cu roşu închis, ca pahare răsturnate.
de când nu-şi aminteau, întoarceri de cap cu semnificaţie şi trageri prompte înapoi deveneau obiceiuri muzicale. se pregăteau şi aveau să se pregătească, încă; au lăsat goblenul la capătul bulevardului, să-şi dea cadou numele.

am auzit ce spuneau când nu erau ele, ci o voce candid-moşnegească a unui pian blând, adânc. am auzit anti-critic, în timp ce lumea era un singur oraş, nu un oraş singur.
mă zugrăvisem pe copertinele uşilor, între galerii, deasupra tramvaielor cu clopoţei.
- apoi le-am văzut - gleznele demne, nasturii amuzaţi de tipare.
mă aşternusem pe trotuarele curioase, pe vitrinele neîndemânatice, pe gardurile viclene din jurul scriitorilor impliciţi şi neimplicaţi, acolo unde ironiile, dramele şi primăverile joacă ‘hazard’.

am întors ceasurile, să sune cu voce de pian scăpat în vreme şi am numărat pantofii roşu închis din fiecare goblen, din fiecare fir de dantelă în..vremuită. întimpurită. acolo unde mâinile lor ajung, cu neînchipuită intenţie, şi ceartă — acolo unde se opresc pantofii roşu închis — unde paharele răsturnate se desprind — unde, dacă nu în oraşul singur, ..lânga pianul săpat invremí, în vremuri?