Saturday, May 12, 2012

- i-am văzut negativul -

se trezeşte, pe geam - două laturi de balustradă unite, un colţ. în colţ - o casă albă, pustie, rănită. între ea şi colţ, între el şi ea - marea.
povestitorul se-apropie de final, într-o limbă care nu seamănă cu niciuna: 'viaţa lui continua aşa (într-o limbă care nu seamănă cu niciuna), prin corespondenţe'. dar eu nu-i înţeleg suficient trecutul, încerc să derulez înapoi cu ideea.
soarele străluceşte nestemat pe cele două laturi de mare.
casa albă, ruinică, pluteşte magnetic. ca o perdea, în punctul de trezire.

el e cu altcineva. e şi ea ..luminoasă. sunt pe o barcă, o casă-barcă, o plută de soare, pluteşte.

între el şi intrare, acum, un alt el (elel, da) - mai mov, părul lung şi întunecat, îngropat în nisip. zâmbeşte, cât doarme*. îl miră (se miră), păşeşte pe plexul solar învelit de nisip, îl traversează (se traversează) dintr-un salt, ajunge spre intrare.. nu mai revine în cadru.
ea rămâne în colţul de soare cu balustrade, încă o perdea resemnată - cu poza zbătândă, orbitoare, altăviaţică în spate.
..o ea ca un fel de k care nu vede, n-a trăit destul, nu se-adânceşte. prima ea (un demult asimetric) pare să fi murit difuz, sau să fi rămas primind scrisori despre el adâncit, el când trăia (el îngropat în nisip), el nemimetic.

primesc o scrisoare, din capătul celălalt de tunel de lumină. un acordeon strâns, un guler de prăjitură, un soare hârtificat.

povestitorul nu-mi mai spune,
dar pentru casa albă de pe coiful soarelui, pentru validitatea care-a apus (sau invaliditatea care-a ajuns), pentru sacoşa portabilă în care o trăieşte pe a doua ea, ..nu-l iartă şi nu-l mai filmifică.
îl stă aşa, indefinit - o rămăşiţă, o lumină cursă, stoarsă, delapidată dintr-o lume de lumină.

când m-am trezit, în cameră** era furtună. dar dincolo de draperii (normal) - un soare apic, orbitor.

-

* sau îşi trăieşte moartea.
**cortinele mele sunt capricioase, înşelătoare şi independente.