- al şaptelea district vienez -

cerul e o cerneala lila, diluată din indigo şi intensificată din transparent, în care plutesc două perechi de ochi segregate, dialogânde. dialogul dintre ele e direct şi înţepător, fără obstacole sau ocoliri vizuale.
vorbesc toţi patru, nişte scoici pline şi pernoase de culoare cursă dintr-o călimară nediluată, ca în faţa unui înalt juriu nobil; îşi trimit raze interactive colorate închis şi telepatic, despre lucruri înalt-nobile, ca iubirile rostogolite prin primul district al vienei.

dedesubt, sticluţe cu identităţi se sparg şi eliberează rochii lungi, cu trenele de sfeşnic-ghiocel, negre cu albe şi somptuozităţi scăpate de la gât.

se rotesc, alunecă fără valsuri, se rotesc, se opresc, se rotesc. le aparţin fetelor care au crescut ascunse în podurile, în magaziile, în barăcile oamenilor care ascund.
prietenele lor le-au învăţat să se piardă între mame si fiice, cu identităţile neştampilate, nedecantate, necrezute.

acum, în jurul lor patinează gratitudinea, trasată în geometrii ud-mătăsoase.


e ceva greşit asumat de cei cu identităţi decise. cum poţi să fii din fixităţi şi hotărâre, când sunt atâtea lucruri pe care ştii să le fii?