- religie greşită -

opusul conceptului de tunel - o expulzare, un dez-conţinut centrifug, o dinafară. un revers al ideii de a avea.

reintram, alergam vag şi plutitor-săltat pe aer* (nu jos, ci undeva pe intervalul verticalei aerului în etaje), prin lumea de cu totul altă agregare. ca o dublură - frustrantă, mai densă, neaerodinamică şi insuficientă - care înnăbuşă simţuri. către o uşă-pătură-de-umbre, ca din lemn sugerat, enormă, fara formă/fond. o impregnai, te confundai cu ea, să intri. 

mă ghida un ecou**. un imn al chemărilor sau al aşteptărilor.

fugeam, fugeam, pluteam, mă transferam prin vânt (nu străbătându-l propriu-zis, ci mai eolian, în interiorul senzaţiei), prin timp, cu efectivitate.
simţeam duratele, ideile şi posibilităţile schimbându-se cât eu fugeam - vroiam atât de tare să ajung. 

mai erau două umbre lângă mine, unul din noi era un fel de creez-vânt-cu-mintea - mă ţinuse acolo, era rău-împletit-cu-rea, o hologramă de pilot ră(tă)cit şi atrofiat prin destine comprimate. crease vântul spiralat, străin, care ne îngrădea circular între spaţiu, sunet şi părere. 

cât răzbăteam inconsistent spre uşa/magnetul de nelinişti care la terminarea ecoului ne-ar fi lăsat acolo şi şi-ar fi dispărut intenţia, suspensia, motivul, ..vedeam cum e să nu poţi, dinăuntru.

eram absorbiţi şi expulzaţi în acelaşi timp - te duceai în toate locurile deodată, deveneai simultaneitate.

..apoi ne lua vântul. extrem de pline de vânt, lumea şi melodia de aici.

spre un final, după pustiuri şi răzbateri, 

am ajuns. 

lemn de sugestii şi esenţe.
eu şi cu umbrele hibrid-ideice, una puţin mai mică, aproape de copil, un fel de entitate protejabilă, alta mai voluntară şi mai filosofică - o parte veche, abiabănuită; o fantomă.

lemn întuneric. 

uşa, deschisă nu cu mintea, nu cu vântul - ci cu ceva atât de interior, de profund, de umbros, la graniţa conceptului cu inconceptibilul. 

am intrat prin ea, în ea, ca într-o scorbură de galaxii, imnul chemărilorînapoi terminându-se - era singura formă să te-ntorci, singurul mod de-a intra.

am luat cu noi doar fascinaţie dinamică; niciun sunet.

dar înăuntrul era mai pustiu decât afara. îmi pierdeam amintirile, îmi ştergeam locativitatea. prelungisem prea mult, stinsesem melodia - nu mai eram destul de eu, nu mai eram.., până acolo.

poate-ar fi trebuit să se închidă.

vismelodie

de foarte mult nu m-am trezit în locul ăsta - ca o religie greşită - aşa de îngrozită, c-o melodie atât de senină-n minte.

-

* ca lumina-personaj plutisăltăcioasă din jocul ăla (pandemonium? aşamulţianiînurmă), la-nceput.

** mi-l amintesc bine, de data asta. între m şi u, între enya şi ennio morricone.

- dealuri roşii -

în casa ta sunt dealuri roşii,
zile de răsărit cu apusuri în praguri,
pe patul tău de visuri adorm distraşi cocoşii
şi-n loc te trezesc harpe, cântate în şiraguri.

în lampa cu ninsoare aprinsă blând, se-adună

cascade despletite-n oglinzi cu tot ce-i drag,

ce larg îţi curg în seară - seara ca o minciună

ţesută din noiembrii, cu ace verzi de brad.

pe perna ta de iarnă, deschisă uneori

ca una care-aşteaptă promiteri din tavan,

îţi cad tărâmuri calde, tărâmuri despre nori

şi ceruri mate - straturi -, ceruri de paravan.

..în hornul învelit cu fum de levănţică

şi-au cernut vizuină măruntă doi coşari

care, în seri de mai şi-n nopţile de-ursită,

ţi-aduc în somn cadouri, călare pe-armăsari.

un braţ alb de mesteacăn ţi-arată alte vieţi:

tu-uri pozate-n spaţii secrete şi zburânde,

tu-uri lila, albastre, în seri sau dimineţi

ferite şi absente din minţile flămânde.

un sfeşnic viu, de ceaţă, noaptea te-mbrăţişează -

braţele lui de aburi deschid cărări de tei:

tei cu ramuri de suflet, şoptind nu mai fi trează -
te duc prin felinare în somn şi în idei. 

în casa mea sunt dealuri roşii,

cascade-n felinare şi seri de dimineaţă

în care-mi ninge lampa şi-n care-adorm cocoşii,

iar eu, lila, albastră, trăiesc în altă viaţă.

cu tei, 

harpe

şi ceaţă.

c/r - thorngrove, adelaide, australia.

sunt întunecoasă, m-am născut într-o iarnă albă şi întunerică. îmi place noaptea, îmi plac întreculorile - şi mai ales întreumbrele -, subtilităţile nezise, zăpada de la 4 dimineaţa.

îmi plac senzatiile reci, amintirile îngheţate, veşnice.

ramurile negre pe fundaluri opace, scânteile de pe jos când ai ochii ficşi şi înguşti, crăiesele, explicaţiile răbdătoare ale lui tata (pe sanie), liniştea zgribulită din plapumă, 

şi florile, ah, florile de gheaţă.

- foto grafie -

doi fraţi, sau poate doi ceva, nu mai contează ce-au fost înainte. unul din ei desprinde un moment de rest, de restul zilei, vieţii - fie că zice asta, fie că doarnumaivorbeşte, fie că e o plajă sau un strat de stratosferă; central e că au extirpat, au decrustat momentul care vine din toate celelalte şi l-au protuberat în zi, în viaţa lor şi-a ta, în amintire. ca o cireaşă pe mijlocul unui tort bombat, ca singurul miez dintr-o importanţă.

un vârf vizibil de pe lună, unul singur.

rochii albe, spumă gri.

într-un moment mai mare ca o zi, mai adânc ca un secol.

din avion, înconjurat de-o apă de nimic, fortificat

şi

lăsat singur.

mar(t)ùnie / eseuri pe volan -

burtici de pescăruşi, de jos în sus, pe bac,

sunt la un geam turquoise, 'sum: tales from the afterlives' - începe bine (god being she),
n-am s-o termin nici pe ea,

să dezcunoşti pe cineva, când îl cunoşti prea bine,

şi dacă, după multe vieţi, se-adună prea mulţi dragi şi-ţi cad în conştiinţă insuficientă alţii, cei care ţi-au vibrat în vieţi anterioare, pe care poate i-ai iubit mai mult?
şi dacă uiţi să poţi mai mult?
şi dacă nu mai ai când să-ţi dai seama?
îmi face frică jungla asta de inconsecvenţe.

alt pescăruş, bând apă pe muchia hotelului de vis-à-vis - côte d'amour, dimineaţa,

înot prin cer, pe cer - unduit, cerul de consistenţa plutitoare din unele pixuri care nu se mai fac,
(sau din globuri cu dancingbearspaintedwings înăuntru),
o caleaşcă de voal rupându-se delicat.

cineva scapă o roşie pe jos şi-o mănâncă,
altcineva vorbeşte despre videos & lies.

francezi-convulsii care conduc ca maimuţele - apucate, dezechilibrate,

olandezi eminestici, luminoşi, căţeloşi,
direcţionând blond şi ondulat traficul,
câte-aş uita dacă n-aş trece-atât de des pe drumurilemelemulte,
maas drag, maasdijk,

valkenburg
portava i capelli raccolti in un fazzoletto,
i boschi ridevano la', dentro i suoi occhi -
îmblănit,

aachen - cât eu mă chinuiesc să-l grămăjorific pe disculpe într-un loc cu doi centimetri mai mare decât el,
un şofer turtoform de autobuz scrutează plictisit improbabilitatea.

angers până la nantes, prieten*: 135-138 constant, aceeaşi distanţă, aceleaşi mişcări (rareori am prieten atât de longeviv şi de constant, cred că e primul). suntem amândoi plictisiţi, mai mult de-o oră pe pilot automat. facem doar schimb de poziţie, din când în când, în funcţie de frânele din jur.
nu e doar monoton, e chiar urât. e verde brotăcel. şi mic.

parisul traversat, 10 ani mai tarziu -
then the busy years went crushing by us,
lost our story notions on the way
nantes.
pinii. oceanul, larg, rece. ce case piticoase, turtădulcice, hoteluri cu balcoane crème, restaurantele-pian.

vreau să înot, nu pot să obosesc când înot,

intercalată într-o coloană de motociclişti rapizi, fără cascadorii -
'le vent, le cri' - ne mai vedem în două luni, după ce-mi iau şi eu carnet aşa (şi-atuncisăvedeţizborurifărăcască,fărălimitădeviteză,înrochiideîntreculorisurprinse,cutrenede18metri, daaaa),
trenul deasupra mea,
trenuri şi trene prin minte.

twin lakes (un pic twin peaks-ic), parc de distracţii şi bărcuţe - te opreşti să respiri, te opreşti neforţat, amnezic sau alunecând, alune-când-căzând.

(york, sfârşit de mai)
call the man who dears in once-upon-a-times,
mulţi ochelari de soare lăsându-te să treci, 
cucu**, strauss.

treehouse, sus şi cam aluminic.
un moş îmi sesizează şi-mi interoghează numărul, zice ceva despre război,

vorbeşte mult, aiurea şi vreau să plec odată.

et qu'on est par mieux

avec ou sans papiers,

les marchands de rêves

(şi ce dacă-i rămâne vocea cu câteva mărimi mai mică pe parcurs),

cartier de şcoli - aici cresc numai şcoli, dimineţideseptembrie

(zile de şcoală pe parbriz),
cartier de boscheţei şi râuleţe, bucolic,
cartier de forme de boscheţei (familii de ele);
un cartier de văi, altul de şahuri,

de neptunuri,
de evuri medii
şi de tapiţerii;
doar unul de înghesuieli

şi încă unul de creioane.

gheorghe iovu, 'revelaţie',

minune în mijloc, chechică.
o roată albă, imensă, de gheaţă amară, de unde vezi cuibul de ţurţuri (moţ),
maşini cu sclipici în mişcare, ca maşinuţele din luna parc, vâjvâj,

ce tare-mi aminteşte de mamaia, de când le-am turnat apă-n cap marinei scupra şi lui dan v. dumitriu,

up on melancholy hill there's a classic dream,

râul cu cazemate,
zone de râu cu sălcii şi bărcuţe locuibile,

uite-o idee,

cu pixul-creion într-o mână, cu sticla de apă-n cealaltă,

aşteptând semafoare,
keep the streets empty for me -

muoşii britanici cu toiag
se depăşesc înşirati pe toate benzile (99/h, 100.5/h, 100.7/h)

120 pare 180 în aplazia lor ţestoasă,

vii în devenire, vieţi în vii

sau în devenire,

e allora, dove vai dopo? vuoi rimanere qui? 
no,

dr. brittany smith (un fel de cowgirl cu pantaloni scurţi flenduristici şi viitor kaki, deşertic),

să pleeeeeeece,

cărări de apă, pui de gâşte,

nu există materialism, valorile materiale sunt mereu metafore - proiecţii mai şchiop înţelese - ale celor spirituale; nu vrem să cumpărăm fructe, vrem să ne-oprim foamea de apă. nu gâfâim pentru ziua în care ajunge bursa/salariul pe card, ci pentru dimineaţa de patinoar, seara de sămăpierdînlume, noaptea de carting sau de tulle, vacanţa de pe mare.

dar oamenilor le e frică să nu aibă contexte (desprinşi din ele, transpuşi în frânturi).

aprilie - concert în albert hall, concert în birmingham, persoane cu păr ars care mă chestionează în autocar. nu-mi place ce cânt şi mă doare gâtul,
mă cheamă aberystwyth
înapoi.

araf.

incet (pronunţă-mă i:nset), în wales.

zambilat, cresc zâmbetele sălbatice.

sălcii galbene. pământ roz cu trecuturi inventate.

aici lucrurile învie fără sărbători, iar lacurile sunt albe.

trenurile -

un aeroport de ştrumfi.

acceleraţie, deschiderea unei deschideri.

peisaje ţesute de un bătrân păianjen‑scriitor pe un papirus de sudvest. azi tocmai îşi mărita una din poezii cu o oră de heathcliff.

îţi cad atâtea vieţi uitate pe obraji (alain morisod, 'le lac de côme'),

dealuriţugui,

cocoterii şi coco-ţări,

bezele îmblânzite

ritualic.

şi ce dacă nu merg încet, şi ce dacă am pixul într-o mână (şi-l folosesc),

păduri de soramaimareşireaaliliacului,

biserici plouate dintr-o pricomigdală -

pricomigdală de ascuţitori, imploziimelodii senine,

eeeezi.

munţimici - pernuţe de cacao verde, norii - păcăleli de sidef într-un şampon sau horoscop,

turn-caleidoscop,

copaci crescuţi în râuri late,

mate.

un epur fuge paralel cu mine (haicăte-ntrec, don'şoară contrasens)

then winnington, susjos, vâjflu,

plouă, soare, sare, plouă

soarefabulos.

gps, te învârţi pe loc,

hevia, 'medieval fantasia'.

then frolic street,

scări nicăieri, spre cineştie.

araf.

chancery.

conrah.

'book of days', orăşele de aer,

reality runs up your spine

and the pieces finally fit.

paraaprilie: drumul spre melton, melton - eastwell, prin ha(o?)lwell - cătun cu biserică înfropată (îngropată, înfruptată) de aer, până la belvoir. de la belvoir, spre grantham: fâşii de umbrădesideflila, pe dealuri ca un păr abia uscat. se-aude şi se vede timpul.

spre eastwell, teancuri lutcalup - ocru, cu geamuri; biiiserica, apoi lumeadeţurţuri (haaarlaxton! ce simplu şi metaistoric mă găsesc), aşa de-ncremenită, brusc, pe dreapta.

e pustiu şi e drag (tot), iar dacă nu rămâi fără motorină sau nu caşti gura multpreamult departe de-nainte, uiţi că sunt drumuri.

de invitat în lanurile, foişoarele, orangeriile tale amintistice -

o oră, râde soarele dinăuntru; o mişcare perfect exagerată, din dragoste/ambiţie; sărutul lui en, în straturi-film gelifiate: o lumânare în beige şi albastru. se-ntâmplă în felii de tort, tort de întâmplări întâmplându-se.

'with my lips connected to those of a beautiful figure, like an age' [bright star]

autostrada luminată cu felii de portocale

din vârful copacilor picurând verde pe cearşaful de cer în aşteptare

le văd pe toate din tunel (tavanul-geam) ca-ntr-o japonie fără japonezi

istorie, ciment cu lapte

pardesiul bleumarin făcut pisică de mare, zmeu

nu există piesă care să-mi fi plăcut odată, indiferent de dată (5, 15, 25 de ani in urmă - wezar papagal, eh?) şi să nu-mi placă încă. mai clişeu sau mai ne - eu nu ştiam ce-i 'cunoscut' atunci, nu vreau să ştiu nici acum.

pe unele le, pe altele le -

..dreapta, frasnoy - 

la mémoire de ma
peut-être sève, peut-être fièvre
dincolo de frasnoy, spre altceva, un drum infinit de lat. şi lung. şi singur. complet pustiu. trecând printr-un loc în care-ar trebui să, dar nu locuiesc oameni - începe cu wi. pe stânga, copaci de balet făcând plajă, înţepeniţi într-un gel transparent, de soare.

un orăşel trandafiriu, cu nume de bijuterie - jilneuve, ceva aşa.

-

* = mai mult de 15-20 de minute în preajma imediată, pe autostradă. prieteni. rari.
** 'im krapfenwaldl', nume complet necucuistic.

- i-am văzut negativul -

se trezeşte, pe geam - două laturi de balustradă unite, un colţ. în colţ - o casă albă, pustie, rănită. între ea şi colţ, între el şi ea - marea.
povestitorul se-apropie de final, într-o limbă care nu seamănă cu niciuna: 'viaţa lui continua aşa (într-o limbă care nu seamănă cu niciuna), prin corespondenţe'. dar eu nu-i înţeleg suficient trecutul, încerc să derulez înapoi cu ideea.
soarele străluceşte nestemat pe cele două laturi de mare.
casa albă, ruinică, pluteşte magnetic. ca o perdea, în punctul de trezire.

el e cu altcineva. e şi ea ..luminoasă. sunt pe o barcă, o casă-barcă, o plută de soare, pluteşte.

între el şi intrare, acum, un alt el (elel, da) - mai mov, părul lung şi întunecat, îngropat în nisip. zâmbeşte, cât doarme*. îl miră (se miră), păşeşte pe plexul solar învelit de nisip, îl traversează (se traversează) dintr-un salt, ajunge spre intrare.. nu mai revine în cadru.
ea rămâne în colţul de soare cu balustrade, încă o perdea resemnată - cu poza zbătândă, orbitoare, altăviaţică în spate.
..o ea ca un fel de k care nu vede, n-a trăit destul, nu se-adânceşte. prima ea (un demult asimetric) pare să fi murit difuz, sau să fi rămas primind scrisori despre el adâncit, el când trăia (el îngropat în nisip), el nemimetic.

primesc o scrisoare, din capătul celălalt de tunel de lumină. un acordeon strâns, un guler de prăjitură, un soare hârtificat.

povestitorul nu-mi mai spune,
dar pentru casa albă de pe coiful soarelui, pentru validitatea care-a apus (sau invaliditatea care-a ajuns), pentru sacoşa portabilă în care o trăieşte pe a doua ea, ..nu-l iartă şi nu-l mai filmifică.
îl stă aşa, indefinit - o rămăşiţă, o lumină cursă, stoarsă, delapidată dintr-o lume de lumină.

când m-am trezit, în cameră** era furtună. dar dincolo de draperii (normal) - un soare apic, orbitor.

-

* sau îşi trăieşte moartea.
**cortinele mele sunt capricioase, înşelătoare şi independente.

al 6-lea anotimp -

când a venit din ţări înalte,

vindeam arome de idei -

vindeam arome pe alei

de zile reci, în locuri calde.

ploua într-un tablou renascentist

marea prăbuşindu-se peste ploaie

un cub de ceaţă, ceai sau ceas

mă cheamă vremea,

nordul

vieţii

un cimitir de drumuri

cât universul e în altă parte.

- twist, tragic -

dansam c-un johntravolta mai nedreptunghiular şi negălăgios, la o petrecere maroşigri, cu twist.

ochii ţintibili, tragici - două televizoare aproape tinere, aproape vii. dansam dinamic şi descătuşat, mai mult cu lumi individuale decât cu cadrul, sau unul cu altul.
dansam cu părţile celelalte.

nu-l cunosc. aşa că îl întreb din depărtări aproape despărţite de ce-a învăţat să danseze.
tot ce contează e de ce-a învăţat, oricând, să danseze.

..ceva trist, ceva cald, un plan copilăriu indus camerei retro.
e-un coridor de uşi cu noi, toate sunt blânde -
cu amintiri zidite în multe dece-uri.


şi sar,
şi mă învârt,
şi obosim.

ne aşezăm pe-un câmpcearşaf ricoşat de prezent, plin cu note: el cu spatele la mine, oprit autistic din orice mişcare zbuciumată, eu cu picioarele întinse de-a lungul lui, din spate, flancându-i povestea cu ele.
îl ţin de ea.
mă ţine de genunchi.

pe spatele cămăşii, desenate larg, o faţă şi-un nume ironic; faţa lui.
televizoarele merg în emisfera cealaltă, la mine se uită cu faţa lui din spate.
cu feţele întâlnite aşa şi amândoi cu spatele la twist, suntem sinceri, trasând pavilioane tragice, indiscutabile.

încap doar doi aici,
iar notele se-opresc, lăsându-ne să dansăm congruenţe.

ca doi magneţi a căror atracţie/respingere a devenit câmp de pauză.
o notă prea departe, o notă rămasă în urmă.