- religie greşită -

opusul conceptului de tunel - o expulzare, un dez-conţinut centrifug, o dinafară. un revers al ideii de a avea.

reintram, alergam vag şi plutitor-săltat pe aer* (nu jos, ci undeva pe intervalul verticalei aerului în etaje), prin lumea de cu totul altă agregare. ca o dublură - frustrantă, mai densă, neaerodinamică şi insuficientă - care înnăbuşă simţuri. către o uşă-pătură-de-umbre, ca din lemn sugerat, enormă, fara formă/fond. o impregnai, te confundai cu ea, să intri. 

mă ghida un ecou**. un imn al chemărilor sau al aşteptărilor.

fugeam, fugeam, pluteam, mă transferam prin vânt (nu străbătându-l propriu-zis, ci mai eolian, în interiorul senzaţiei), prin timp, cu efectivitate.
simţeam duratele, ideile şi posibilităţile schimbându-se cât eu fugeam - vroiam atât de tare să ajung. 

mai erau două umbre lângă mine, unul din noi era un fel de creez-vânt-cu-mintea - mă ţinuse acolo, era rău-împletit-cu-rea, o hologramă de pilot ră(tă)cit şi atrofiat prin destine comprimate. crease vântul spiralat, străin, care ne îngrădea circular între spaţiu, sunet şi părere. 

cât răzbăteam inconsistent spre uşa/magnetul de nelinişti care la terminarea ecoului ne-ar fi lăsat acolo şi şi-ar fi dispărut intenţia, suspensia, motivul, ..vedeam cum e să nu poţi, dinăuntru.

eram absorbiţi şi expulzaţi în acelaşi timp - te duceai în toate locurile deodată, deveneai simultaneitate.

..apoi ne lua vântul. extrem de pline de vânt, lumea şi melodia de aici.

spre un final, după pustiuri şi răzbateri, 

am ajuns. 

lemn de sugestii şi esenţe.
eu şi cu umbrele hibrid-ideice, una puţin mai mică, aproape de copil, un fel de entitate protejabilă, alta mai voluntară şi mai filosofică - o parte veche, abiabănuită; o fantomă.

lemn întuneric. 

uşa, deschisă nu cu mintea, nu cu vântul - ci cu ceva atât de interior, de profund, de umbros, la graniţa conceptului cu inconceptibilul. 

am intrat prin ea, în ea, ca într-o scorbură de galaxii, imnul chemărilorînapoi terminându-se - era singura formă să te-ntorci, singurul mod de-a intra.

am luat cu noi doar fascinaţie dinamică; niciun sunet.

dar înăuntrul era mai pustiu decât afara. îmi pierdeam amintirile, îmi ştergeam locativitatea. prelungisem prea mult, stinsesem melodia - nu mai eram destul de eu, nu mai eram.., până acolo.

poate-ar fi trebuit să se închidă.

vismelodie

de foarte mult nu m-am trezit în locul ăsta - ca o religie greşită - aşa de îngrozită, c-o melodie atât de senină-n minte.

-

* ca lumina-personaj plutisăltăcioasă din jocul ăla (pandemonium? aşamulţianiînurmă), la-nceput.

** mi-l amintesc bine, de data asta. între m şi u, între enya şi ennio morricone.