unii oameni observă că trăiesc numai atunci când li se-aduce aminte; şi dacă nu m-ar obliga diverse circumstanţe să-mi dau seama unde, ce oră e, ce zi, ce an, nu m-aş gandi la asta. nu m-ar interesa.
totuşi, e bine de aflat că te-nroşeşti.
ajunsesem într-un cubdecumpărături uriaş, cu multe colţuri de băgat nasul. căutam covrigei pentru draperii, covrigei de pus în cârligaşe, cârligaşe de înfipt (cumva, om descoperi cum) în moţul cortinelor noi.
identificat covrigei. beige covrigei. grăsuţi, ronţăibili covrigei.
identificat cârligaşe.
identificat casa, undeva deepaaarte - bine să ştii că poţi merge prin cuburiaş nederanjat, nişte minute, cu priorităţile-n nori de petale.
la casă, o figură hilton* cu aerul senin al unei după-amiezi pe-o stradăvară** indiană, unde ai întâlnire cu oceanul şi drumurile te ademenesc în descântece vaporoase, cearşafuri din litere chinezeşti şi contre-jour-uri din copilării împrumutate.
seamănă cu un coleg mexico-american cu care m-am intersectat o dată, succint şi afabil, în timpul unei întruniri despre globalizare. ştiu că aveam dreptate contra lui (când n-am?), legat de locul fără anotimpuri în care o s-ajungă vestul în 2, 300 de ani.
dar e chiar el.
se-ntoarce şi mă vede, se uită-n jos, se uită-n sus, în dreapta - şi eu la fel (o fi el, n-o fi el, eu mă încrunt, el se înseninează); o semifâstâcenie destul de inedită, încrucişându-şi regizorii în perimetrul unor încurcături care-şi invalidează reciproc traseele.
sunt anunţată dinspre dreapta că m-am făcut portocalie.
sunt îmbrăcată-n alb şi beige, nu e o scuză plauzibilă.
ce zici acolo, eu nu mă înroşesc.. mă rog, doar rar de tot, în timp ce-arunc pahare/scaune în cineva sau îmi fac ţăndări telefonul de-un perete.
dar hei, simt cum mă încălzesc în continuare.
mă uit în jur. decorul e portocaliu (dee aaasta!)..
no, no, tu eşti portocalie.
casa blocată, hilton îşi odihneşte după-amiaza, aşteptând să plătească. în spate sunt doar eu (şi-amicul care moşmoneşte fără reticenţe: ce ţi-a venit să te-nroşeşti aşa/cine e nenea ăsta?), portocala.
mi-aduc aminte cum, dintr-o ridiculitate similară, mi-am catapultat la un moment dat poşeta (efect efervescent), în timp ce revedeam un fost coleg pe stradă. coleg pe care îl lăsasem exact acolo unde rămăsese, pe-un loc foarte fugar din min(t)e.
pe scurt, nu însemna nimic, ..dar ea era poşeta.
iar el era ..placebo?
pure coincidenţe - atâtea zvăpaiate îşi mai scapă poşeta/pantofii/coatele/
şi-atâtea zvăpăiate se înroşesc când salută străini, ..
dar tu nu eşti o zvăpăiată. nu pentru ei, şi nu pe stradă.
(nu ţi-e ruşine?)
uite la mine, nu vezi cât de ruşine mi-e?
ce faci, mă-ntreabă după-amiaza arămie întinsă pe cearşaful bleu deschis din două geamuri împăcate,
în timp ce mă blocasem într-un loc stupid ('de ce m-oi fi-nroşit, habar n-am cum îl cheamă, o fi atât de bleg încât să creadă..').
cumpăr ..covrigii ăstia pentru draperii (nici nu ştiu cum le-am zis, sigur nu bagels), revenind spre o inerţie explicabilă.
mai stă un pic, măsurând dinspre geamuri braţul de beţe stâlpice pe care-l cumpărase. se-ntoarce iar, ca un curent domol, trandafiriu, spre mine:
locuieşti prin apropiere?
hm. suntem în afara oraşului, *nu există* apropiere.
nu, în mapperley park. am venit cu maşina.
genial, două ponturi indispensabile livrate în două secunde. ce bine ar fi fost să zică 'şi eu tot', să pot pufni în râs fără mustrări de conştiinţă, pe culmea elocvenţei flirtăcioase.
..îmi plac atât de mult absurdităţile de minte aţipită.
dar mai urma să aşteptăm, aşa că plec la altă casă, trasă de mânecă de-nsoţitorul suspendat, nerăbdător să nu mai fiu portocalie.
take care, mă rup de el (şi parţial din el), cu gândul la nuanţe mandarinice de draperii.
îl văd din nou, în timp ce-şi încărca beţele, în parcare.
mă traversează un sfert dintr-un gând - cum s-ar reancora scenariul, de-aş da acum fără să vreau în el, sau el în mine.
venind în câmpuri conştiente, ..aproape se întâmplă. dar trec de el, şi tot nu pot conduce - ce recestraniu am plecat.
pe rând, testez toate canalele de pe marginea stângă (vreo 16, in total), c-o roată sau cu amândouă - ca să vezi, funcţionează.
las pasagerul în altă parcare, dau 25 de lire pe 12 nasturi, cu mintea în mesteceni; încerc să îmi recuperez plutitul fluturos pe benzile mult prea înguste.
de fiecare dată când dispar aşa, dau peste locuri magice.
dealuri împăturite smaraldiu, globuri de şerbet levitânde, soarele fugit cu un vals, volane gri şi stacojii în jurul lor, fazani bălăngănindu-mi-se-n faţă/tăindu-şi calea unul altuia. o pictoriţă aşezată la masă cu un câmp de miere înmugurită - întorc, vrând s-o întreb ceva, dar dacă ar fi chevaletul meu, n-aş vrea nicio-ntrebare. întorc din nou, o las şi-o urmăresc mult în oglindă, ce vreme de neochelari de soare, maşinile dispar, sherwood de labirinturi în-cântate, caselor le cresc turnuri, copacii iar încremenesc în poze de balet cu panglici, ţiu, roşu: engine systems fault (?!), se-aprinde şi se stinge esp-ul, cui îi pasă, tocmai răsare apusul.
epperstone, secret şi îmbârligat ca un palat de foc.
thurgarton - odihnit, înflorit, ţi-ampromis.
southwell, cu turle pânditoare de departe, intri în el ca într-un carusel de trecuturi.
cine-a mai ascultat lisboa*** pe străzile astea, ..ok, cine a ascultat-o iar, şi iar, ..ok, cine-a-nchis ochii, accelerând - fără să fie prost sau pur iresponsabil, - cine a plâns de frumuseţe, îmbrăţişat din toate părţile de-atâtea amintiri ale neei, de râurile fără soţ cu spirite prea roşii, o fericire rară, o fericire fără, o stare cursă bleu deschis în rânduri de lumină, din pagini de cireş amar spuse-n şerbet şi în miniatură, din personaje pierdute pe pernă, trezite pe coline, dintr-o remorcă mulţumindu-ţi că o laşi să treacă, sau dintr-un pat din pene de pointilism zburător.
valizele cu (t)ropote line din mine, ..orice le tropăie prin simţuri şi prin vene (am să mai spun de ele, am drumurile pline, pline).
il cielo in una stanza,
le mie (i)stanze, i miei istanti in cielo,
nu vă cunosc, dar îmi lipsiţi,
acum, cât ies copiii de apusuri pe terase,
şi se întind, şi se alintă ca răţoii,
într-un joc de orgolii - orgolii opace, orgolii cu bine, orgolii-regine, orgolii nebune pe turnuri de case -
împrăştiate în nereguli,
cât e cald,
cât e simplu.
fiindcă m-am înroşit.
fiindcă reacţiile (noastre, lor) decid ce-i important şi ce e neglijabil; fiindcă măsura lucrurilor e doar situaţională,
and you're whichever room you find yourself in.
-
* oamenii hilton sunt poze mişcătoare - plisate, azurii, uşor fosforescente. au iahturi asortate cu brelocurile, prezenţe povestite în reclame kent şi ochii aţintiţi mereu departe. tac mult, nu fac mişcări greşite, spun doar în culori gant; nu sunt foarte inteligenţi, însă sunt captivanţi.
** fiică de stradivarius.
***
