temperatura afectivă îmi scade imediat sub 0 grade, şi-apoi, pornită pe cei care au timp dar niciodată scop să sune, făcându-se că nu ştiu cum te cheamă, am zis ba şi-am închis, într-un acces/raport contrariat eficienţă-cetâmpiţi.
ba = pa. dar a ieşit ba, iar eu am rămas cu o frustrare bâlbâită, deci nu-s în stare să fiu elocventă nici într-o silabă?
acelaşi vis, scena c-o stradă mai sus şi la dreapta. o haită de adolescenţi ai străzii îi hărţuieşte pe mama şi pe tata, cerându-le ceva obscen. unii au un fel de şaluri-basmale pe capete, alţii - tunsori înspăimântătoare, din cele care-ar sparge pe loc o sticlă la-ntâmplare şi te-ar înjunghia cu ciobul principal, fără motiv. odată cu venirea lor, copacii din gradină - negri, şi-un vifor înfundat care făcea ca totul să se mişte fără mine.
aud din cameră tevatura, mă cert cu caţiva dintre ei de departe (ei stând îngrămădiţi pe hol), direct şi curajos, fără să-mi pun problema că m-ar putea asalta şi înhăţa într-o secundă.
pe unul din ei îl cunosc. a fost în casa mea, odată - acum e fată, îmbrăcată într-un albastru strâmt, strident, dintr-un fel de latex cu stele (părţi din puţinele visuri pe care le-a păstrat), murdară pe faţă, pasiv-agresivă.
în toiul peroraţiilor mele despre cât e de josnic, facil şi deloc original să-şi arunce vieţile şi ambiţiile pe geam atât de ridicol şi de devreme, ..îl văd pe el (/ea) pe geam, trăgând de ceilalţi să plece. ştiu cum îl cheamă şi cum ar trebui să-l strig, dar acum e opusul a ceea ce-am iubit la el; şi pe deasupra, fată.
aşa că îmi transmut înverşunarea dintre copiii stradali disponibili către uşă - pe care tocmai ieşea, grăbit să nu-l suprind acolo, să nu cumva să-l cred în stare să îi mai pese de ceva.
o fată bleu-albastră, şatenă, deşănţată, cu un corp normal.
laşule! îi strig din pragul uşii, tare, acid şi convins.
moment ilar, în balansoar de atitudini: nu înţelege. 'ce-ai zis?', cu o expresie contrariat-otrăvită, vădit înrăită, oscilând între a mă izbi de-un perete (xee-na) şi a-şi băga o seringă în venă.
(un fel de rhett butler, take two: n-ai auzit ce-a spus scarlett din pragul uşii, întoarce-te şi-ntreab-o - deh. cine ştie, doar n-ai să stai să te întrebi, pe urmă.. şi-apoi continuă să pleci, la fel de dramatic.)
laşule, repet apăsat, răspicat, pe-un ton mai jos, uitându-mă ţintit la ea.
o văd cum scuipă foc pe ochi, îmi zice-n treacăt 'viffu' (..sau ceva similar) şi-ajunge într-o fracţiune de secundă la poartă, moment în care observ că ea - şi ceilalţi - îmi vandalizaseră casa, scriseseră 'vifu 2006' (c-un font pe care numai eu l-aş recunoaşte, fără sens, lucios şi plasticat) şi, dându-mi seama că nici eu nu pricep ce mi-a zis ea (ilar, din nou, şi balansoar), întreb, cu un dezgust mocnit pe linia-ntrebării: de ce nu mă înjuri direct?
nu e nimic, în rest.
chiar când trânteşte poarta, cu faţa şifonată de-o-nverşunare dulăiască, răspunde printr-un rânjet-şuier delăsat, dar fioros: 'c'crezi că-nseamnă vifu?!'
ultima scenă în care o văd - îndepărtându-se de poartă, râzând şi huruind vulgar în cercul ei de huligani, cu spatele pictat în albastrul circar şi stelele-kitsch argintii, ..întorcându-se într-o piruetă demonstrativă şi aruncându-şi ţigara abia aprinsă pe mijlocul străzii, spre uşa din care dispărusem.
laşule! îi strig din pragul uşii, tare, acid şi convins.
moment ilar, în balansoar de atitudini: nu înţelege. 'ce-ai zis?', cu o expresie contrariat-otrăvită, vădit înrăită, oscilând între a mă izbi de-un perete (xee-na) şi a-şi băga o seringă în venă.
(un fel de rhett butler, take two: n-ai auzit ce-a spus scarlett din pragul uşii, întoarce-te şi-ntreab-o - deh. cine ştie, doar n-ai să stai să te întrebi, pe urmă.. şi-apoi continuă să pleci, la fel de dramatic.)
laşule, repet apăsat, răspicat, pe-un ton mai jos, uitându-mă ţintit la ea.
o văd cum scuipă foc pe ochi, îmi zice-n treacăt 'viffu' (..sau ceva similar) şi-ajunge într-o fracţiune de secundă la poartă, moment în care observ că ea - şi ceilalţi - îmi vandalizaseră casa, scriseseră 'vifu 2006' (c-un font pe care numai eu l-aş recunoaşte, fără sens, lucios şi plasticat) şi, dându-mi seama că nici eu nu pricep ce mi-a zis ea (ilar, din nou, şi balansoar), întreb, cu un dezgust mocnit pe linia-ntrebării: de ce nu mă înjuri direct?
nu e nimic, în rest.
chiar când trânteşte poarta, cu faţa şifonată de-o-nverşunare dulăiască, răspunde printr-un rânjet-şuier delăsat, dar fioros: 'c'crezi că-nseamnă vifu?!'
ultima scenă în care o văd - îndepărtându-se de poartă, râzând şi huruind vulgar în cercul ei de huligani, cu spatele pictat în albastrul circar şi stelele-kitsch argintii, ..întorcându-se într-o piruetă demonstrativă şi aruncându-şi ţigara abia aprinsă pe mijlocul străzii, spre uşa din care dispărusem.
încape într-un degetar, ar zice un regizor cu simţul continuităţii.
