- vin, idei, plec -

ameţesc
de mine,
de jur-împrejur,
de cum se opresc căile la mijlocul vieţii, la mijlocul lor,
de derivatele părerilor,
de balerine şi de soldăţei,
de nume şi de lume şi de glume,
de rochii de neepocă,
de secole neepocale,
de irelevanţa amprentelor
pe trandafiri pătraţi,
din oglinzi cu oglinzi în oglinzi,
de preajmă,
de mirosul universului, de umbra lui
pe umbra mea,
de lacurile lebedelor din ape şi din clape translucide,
de lumina ţărilor în care am să locuiesc,
de orgile pe tocuri nesfârşite din catedrala din wiesbaden,
de concertul de harpă pe care-l respir
când nu respir,
de rime care plictisesc,
de plictiseala plictisită de ea,
de chopin levitând şira imaginară a gutuiului japonez din curtea piticilor,
de castelul indian şi chinezesc şi spaniol pe care l-am găsit azi-noapte în spatele lunii
- făcut numai din lac şi iarbă şi copaci, -
de ghemurile în care se înfăşoară străzile, când nu te uiţi la ele
- ca nişte filme ruşinate
care au vrut să le trăieşti, dar au fost surclasate, -
de sticlele cu promisiuni comprimate,
de kimono-uri desenate pe kimono-uri,
de stucaturile din bonn, care absorb vieţi şi le transformă în case,
de fluierul apusului din providence, unde afectivitatea e etern castanie,
de-o plută cursă infinit pe mississippi,
de porţi care leşină-n ele şi se trezesc fugind pe-alei la 4 sau la 5 dimineaţa,
de camerele rotunde şi moi dintr-o brioşă,
de boturi de pantofi cu ceasuri încasetate, mergând invers,
de clopote din şcoli de magi,
de iulie însărcinat cu august,
de frunze de sticlă
prin care vezi toamna turnată caleidoscopic în pahare,
de evantaie perforate în locul fiecărui gard,
de morţile celor vii,
de vieţile celor morţi,
de coşarii care-ţi pândesc geamul, încuiaţi în tulpini de copaci,
de pagina care nu se termină,
..de celelalte la fel.

- strănutat-căutată -

dacă eşti oblic-abstract, când rudele ţi se confundă cu gerunzii,

iar lunii după-amiezice în formă de coif
îi cresc pânze de bărci de-a lungul bărbiei cu gust de planetă
şi te-ai culcat la 7 dimineaţa, oră cu care nu te-ai întâlnit de foarte mult atimp,
şi trebuie să mergi la prima înmormântare la care trebuie-să-mergi,

..te scufunzi în pat, fiindcă cinci ore de somn sunt sub o jumătate nerezonabilă de porţie rezonabilă,
- cu maddie şi cu david -
iar între ei, dintr-o cofetărie alb-negru recolorată sare un cântec-strănut, caretrezeştebrusc,
şi până să te facă şi pe tine să strănuţi şi să te-nfigi într-un picior pe perna din mijlocul patului,
scena e translocată şi n-ai rămas decât cu (love? baby?) hep-hep, hoh-oh-oh-oh-oh-ooh,

..te năpusteşti la butonaşerele,
unde,
în primă instanţă, 'baby, oh-oh-oh-oh-oh-oh lyrics' (sub cinci ore de somnic, da?) te duc - cel mult - la sexy vampires şi la usher intonând oda şlapului clămpănit,

dar nununu te laşi
şi-n încă zece ore descoperi că ultimele două cifre dispuse înainte de-o paranteză ar indica, de fapt, numărul episodului
(care e incorect, oricum)
(ca şi sezonul),
..altele patruzeci asculţi mix-uri, top-uri, megaselecţii rock'n'roll-ice din '50, '60, '70,
degeaba,

şi-apoi un bastonaş în cap - impromptu - te-ajută din culise anexând 'run around you' (asta epifanie) la stratul abundent de informaţii-cheie deţinute,

..dar, după încă 300 de clipuri, fiasco-uri versificate, paraclipuri,
ajungi doar să-l trezeşti pe tata din somnul lui postgardic,

iar el crede că-i marţi, că globul se învârte şi că tu n-ai ce face, când cânţi 'heeep, woh-oh-oh-oh-oh-oh' şi te aştepţi să-l identifice;
(deci tata e nebun)
(nebun/afon)
(şi ruşinat de propria incompetenţă.)

iar toate locurile care se-oferă să-ţi ofere moonlighting se-oferă să-l ofere numai pe alte continente, sau deloc;
şi între timp, înoţi cu stoicism - şi oarecare videofobie dobândită - printre elvişi, the flimsies, the droopies sau the chimpies, din anii '40 până în 2000,
continuând să fredonezi în oh-uri, ca să n-o-ngropi printre bruiaje,
până găseşti un ..redutabil fan, care-a agonisit vagoane de coloană sonoră,
de aşternut pe-un site cu marca looniegroupie.

dar este EA,
- unde 'run around you' tinde destul de vehement spre 'runaround sue' -
şi-şi merită fiecare gleznă sucită, vecin zguduit-duduit, halucinaţie retroactivă,
întru întru-chiparea celor mai paradoxal-euforice-twist-rollice două minute improvizate într-un halat de prosop, din avanpremiera unor funeralii.

cu clame, rochii, ochelari, pantofi, ..cordoane şi încheieturi împrăştiate de pe-aragaz până pe lustră,

..da, da,
numai aşa.

cum trebuie să fie ea.

- 14, indigo, 15 -

în timp ce mă ridici pe vârful amintirilor, chiara, mă dezechilibrez în puncte cardinale permutate şi gravitaţia nu mai absoarbe-n jos - ci pe orizontală.
orizontal te deznozi tu dinspre mine, ca un fuior făcut din piele în culori de nuci, pe clape-scări de bloc pe care-am speculat că am copilărit.
când începi să fumezi, când văruieşti stângace, prima oară, dermatograf bordeaux pe uşile deschise de o culoare-opusă, când te înalţi în nanometri de ziua până noaptea, ..când proiectezi ce-ai să trăieşti pe-o partitură palermeză, lângă un cheia-sol puternic, seren, capitonat cu bărci şi-angoase domolite şi ochi flămânzi de maluri, ..eu te împăturesc în mine. nemişcată.

nu te mişca, nu te schimba, cât te fixez şi-ţi compun viitorul, cât te presar în cine lungi şi roşii, în transfigurări lente, nanometrice, din soarele italian în lună, ..cât te-ncâlcesc în părul negru, creţ, grăbit, în care au să-ţi curgă greşeli de sens, bărbaţi de plută şi cercuri de patchouli.
nu creşte, nu-ţi măsura picioarele, nu auzi.
nu te uita, nu te dezmetici.
nu-ţi face planuri.
nu clipi.

fii proastă, chiara, lasă-te în neştire - dizolvă aforismele, zvonurile, odiseele, trăieşte în aluni şi bea doar mandarini cu gheaţă. împinge-ţi celulele în regres şi 14-anii într-o eternitate suspendată de simţuri pe tavan.
nu spune nimănui pe nume; nu mai e intim.
nu te forma. nu te decide.
fii doar o cupă creaţă de claritate agregată, de sine stătătoare, de sine dătătoare.
şi stai -
doar stai, ca o cireaşă-n gheaţă -

.

când tata te adorme-n flaut, nina, şi-ţi picură pe patul indigo promisiuni pe care n-are să le ţină, din cauza mărimii - şi-a pactelor cu-ambiţii anesteziate, - îţi vizionez dintr-un perete tragedia, cojindu-mă intern, în viaţa ta.

când te trezeşti, după un somn copilăresc, privată de introspecţii, scurtă, uşoară, cu două linişti uriaşe întredeschise sub sprâncene, ..pe mine mă agită trecerea ta în lila, braţele-yucca care se-aprind şi se sting de-o parte şi de alta a trecerii tale, să te avertizeze că înaintezi cu spatele.

când zilele maure se lăbărţează a adolescenţă, titluri ţinute minte, iniţiale de colegi de bancă şi eu nu te mai văd, ..când ţi-ai trimis claviculele înainte şi lo mejor de tu vida s-a desprietenit de tine, când crezi c-ai evadat, fiindcă te-ai redescoperit în buciume şi-n inspiraţii-surogat, ..eu am ieşit din tine, din perete, din lacul indigo, ..din indigo.

sari, nina, dintre paranteze - nu te decolora, nu le asimila, nu te tăia.
nu îngusta un crez în euri ideale până la simulacri poltroni.
nu-ţi aroga nume străine.
nu te stabiliza.
nu te cuprinde.
doar curgi, ca un râu infinit de yucca -
curgi decupat şi ascendent, în verticală -

.

pe tine nu ştiu cum te cheamă.
ceamaisubţire, verònica, eileen?
un antonim cu ochi frumoşi şi amănunte tridimensionale care se plânge fermecat, ţinându-şi zilele de naştere în braţe, halucinând că popularitatea, ecourile, aclamaţiile îi sunt esenţiale, pe scrâncioburi dezacordate.
e-un viitor de ancore albastre ştanţat în şi pe faţa ta, dar tu te crezi pierdută, ţinându-te închisă, crescându-te în guler, uitându-te la ei - neavenind, asimilând clişee.

în filmul tău neîntrerupt din somnul meu, câştigi de fiecare dată.
ca o nuvelă din litere triunghiulare, scrisă pentru piloţi de aventuri care transcend defecţiunea delirurilor de grandoare.

rămâi urâtă, verònica, eileen, ceamaisubţire,
urâtă sus şi augural,
urâtă tridimensional, original şi cardinal,
în episoadele din somnul meu,
în 15-anii tăi, intimi şi veşnici.

destinde-te. comprimă-te.
sari şi nu te mişca, curgând -
ca florile de yucca, suflate-n râuri de cuburi îngheţate -

- lipite -

pe drum, 62 de vieţi portocalii, niciuna eligibilă.
le-am numărat pe toate a numărătoare - de fluturi, de caise, de umeri plutitori; numărătoare.

tocuri (sur)prinse-n primele, pe cele de la mijloc şi le gesticulează, le dă drumul celor din spate - ferm şi decent, pe umeri.
niciuna dintre ele nu mai vrea înăuntru.

azi ridicăm garduri forjate din limite occipitale - şi azi, una din ele a vrut să dea câteva referiri nătânge, personal-treice.

pe strada cu ferestre încruntate, aşadar, cânta o dansatoare pagini rotunde, încărunţite. acum, nu vede şi nu ţine minte, dar eu o văd şi o ţin minte.
atât cât a stat sus, pe tocuri, cât s-a pliat în tonul sunetelor întrucate pe-un scăunel de fildeş roşu, cât şi-a păstrat pălărioara solară, argintie, deasupra minţii, a unei rochii balerinice şi a ciorapilor cu panglici, câteva limite occipitale au încetat să se mai murdărească.

dar pălărioarele dimineţice nu se descurcă, nu singure, nu noaptea. nu împinse, deodată, în telescopul de soare mercuric-insolat unde un şir întreg, forjat-concret, de şepci şi căciuli nevrăjite se chinuieşte să le deformeze.
altundeva, niciundeva.

ştie, fiindc-a vorbit direct cu ele, le-a întrebat ce caută turtirile destrămate, desfrânate, dezaxate - în viaţa lor numarul 16, de exemplu, unde ar trebui să locuiască spirale de dealuri afânate şi, de ce nu, drumuri de panglici sufletii care se-amuză şi trăiesc.

atunci s-a deschis o minune-n patru, fiindcă ei s-au oprit, atât şi mult timp după, cât să realizeze ea că încă ştie să vorbească.
n-au mai ştiut zimţi şi neoane negre, n-au mai anticipat plăceri încocoşate, minute de imagini fără aburi şi zgomote avariate.
văzul nu le-a mai curs în inculori.

deşi tot ce şi-au însuşit a fost o pălărie, nişte tablouri cu erată şi o jachetă din nasturi de lemn, deasupra, spre sfârşit.
nicio expresie şi niciun detaliu, mai sus de bretele.

şi poate că aşa a eşuat, din nou, să râdă o noapte în zi - cu patru, cinci căuşe gândice care-au rămas lugubre şi aplatizate până la final.

din ambele direcţii, s-a revărsat o pălărie cu panglici vinovate.

suntem, încă, de-aceeaşi parte, panglici?
păstrăm aceleaşi baricade?
mai putem strânge oamenii de tâmple, le mai putem răsturna răurile?
cum ne spălăm de vină, de treceri, de epuizări?
unde evaporăm atâtea siluete-occipitale care-au rămas doar sumbre, atât cât am avut răbdare?
cum adormim, când nu ne e complet, velin, pastelic?
cui explicăm ce-nseamnă ele?

ce le lipeşte-acum, dincolo de-o peliculă filamentică, fotosintetică, hrănită doar pe ritmuri sufleteşti?