- cioara bleumarin -
lacuri şi lacuri cu lacuri, iar grădinile dintre ele au rost doar să se găsească cunoscuţii mei.
andreea are un fular cu pietre povestite şi alte pietre lucioase şi alte poveşti. fularul e ca o macaroană prea curată.
mi-am scăpat 3 pantofi, unul pe care l-am lăsat din senzualitate, încă doi pe care i-am pierdut ca-ntr-un dulap. pe ei i-am găsit, fiindcă erau normali. acum trebuie să tânjesc după cel sculptat. şi de ce să-i pierd, fiindcă eu fug sărit, fac salturi ‚dee-dee’ce de metri întregi şi cobor înapoi planat, plutitor, fără să controlez aterizarea.
el, de exemplu, fuge normal şi mirat că nu mă ajunge.
dar e portocaliu translucid, de jur împrejur. ceilalţi urmează să vină.
un exemplar mai reuşit al lui antonio banderas pe care vreau să-l fac să mă ia de umeri, apoi nişte răzvani cu doar similitudine în comun, spre cabinetul stomatologic care le dă un drept.
într-un colţ de grădină cu lumină iulică opacă, încep celelalte bucăţi de lac, fibroase, ca nişte pojghiţe reflectante. prima bucată e în jurul nostru şi al maşinii dansatorului, când mergem în sensuri opuse. e multă siguranţă, iar vanii mă zăpăcesc şi mă surprind, ca-n epoca vanilor.
cumva, aici nu are niciun sens c-aş fi frumoasă.
cumva, pe raftul cu băieţi cu similaritate în comun, de care nu sunt sigură dacă mă îndrăgostesc sau dacă substituie, ..e cremă. are rostul de a încuia toate pietrele lucioase, de a netezi iulicul serat şi de a încerca să mă pună în fularul andreei, unde-ar fi jocuri.
