aburiul geamurilor aşa străine de casele mele din spatele geamurilor aprinse. fularul şi căciula, ca pisicile adormite.
invocata împlinire că există opţiunea de a nu mă întoarce niciodată acolo.
casetele de globuri şi pitici costumaţi, barajele de oferte din porţile parfumeriilor, italience untoase cu pielea ca rarii copaci tomnatici de descoperit,.. şi piele peste piele.
jacheta dragă grena care s-a supărat pe mărime şi s-a scundat în apa de aici. făceam cort din ea, îmi îngustam ochii şi ieşeam cu capul întreg pe geam seratic, cu o cană roz şi creme, plină de ceaiuri încă mai dragi. în cană erau pinii, bicicleta, malul mării cântător cu puţinii plimbători care-şi dădeau seama ce tare cântam.
machiajul întunecat în care libanezul a preferat intempestiv şi categoric naturală, cu coada râsului profund inteligent dilonardesc povestind de maggie perduta, cu ironie surâzătoare-masculină minervinească - neiertător pentru întârzieri erasmus.
seri precrăciunistice şi pardesiace de care m-am îndrăgostit de câteva ori. nu, de mai multe. îmi fug uneori sprâncenele în jos, crezând în cum credeam că mă îndrăgostisem şi de el, italianic şi două roţi repezi.
flirturi-rezumat, paul jarvis de ploi şi de umbrela căzătoare pe stradă udă.
bomboane-pumni tare scumpe şi mai tare molfăibile (râuri de bani curgăreţe pe bomboane, mai mult sau mai puţin rotunde) către drumurile 'la perla'.
înmitizarea francezei în agnese blonduţă cu haine de culori caraghioase ('helene, things you do make me crazy about you*').
după asta, cred că te îndrăgosteşti mai tare de lucruri pe care le-au facut, nu pe care le fac (încă).
- t'ho cercato -
între 17 şi 28 octombrie, una din case trebuie ornată tomniceşte. fiindcă - felinare, soba de sticlă în care arde, drumurile nuntatice, frunzăratice peste care ninge cu firmituri de peltea de portocale, calculate de sute de ani copăceşti, special, din ritm în ritm. frunzele sunt pupătoare şi salcâmii - în trei culori şi trei mii de nuanţe - se uită în curtea scheletelor cu vin. portocaliu.
mă urmăreşte un căţel ca cel de pe cană, depăşeşte oamenii, traversează cu ei, coboară şi reurcă scări, făcându-se rătăcit. uman, aşa e monden.
patru lucruri, până acum: soba transparentă în care să ardă, haina-siluetă înaltă şi împroşcată cu frunze textile - verde închis, portocaliu, maro catifeic, grena; pianul lucios şi grena, între pereţi de sticlă; sicriul translucid cristalic cu poze, inel, clem, tot şi doi.
- înainte de adolescenţă -
era o fetiţă a cărei viaţă era o muzică doar vizibilă. prinde contur doar când o vezi. i-am văzut piruete diacronice; întâi era un desen animat nedesen animat, cu păr ca timpul. treptele de vreme pe care trecea erau la fel de desene animate, la fel de muzică existentă doar prin văz.
prima dată stătea urcată pe o masă ca o oglindă transparentă în mijloc şi brodată bronzat-argintat pe margini, cu un genunchi suspendat şi două mâini aproape ridicate, vrând să fie vază. văzută doar din desen animat - desen nedesen - chiar începea să fie.
a doua dată, creşterea ei era ca mersul, înainta şi înaintau odată cu ea flash-uri. părul cu timp s-a înnegrit şi s-a lustruit, s-a prins singur într-o aşezare 'supremă', mai degrabă turtit fandosit.
îmbrăcată în culori de fructe ferme. portocale de lac, zmeuriu întins şi nenegociat, gri alunecos-rozaliu, negru doar de păr apos. creştea exact ca o muzică, imposibil de neînţeles o asociere aşa simplă şi a ei. parcă i se învolburau râsetele de timp, aceeaşi fetiţă cu alt păr, alte rochii, altă faţă, culorile aceleaşi.
înainte să fie adolescentă, fusese tânără. apoi iar copil, preadolescentă, adolescentă şi poate tânără, n-am rămas să aflu.
cu mine e greu, la un moment mi s-a părut c-aş fi chiar, dar niciodată nu e aşa simplu. mă lasă s-o invidiez, să cred c-aş fi putut fi un soi de chiar, ca un timp, ca o muzică, ca un desen animat văzut dinăuntru, nedesen şi neanimat. şi mă încurcă, fascinatoare.
s-a dus undeva, pe urmă, târându-ţi o viaţă nu mai mult decât secretă.
pe scenă erau doi fructaţi în culori asemănătoare cu aceleaşi, eu eram unul din ei. amândoi aveam ceva de supus unei competiţii. el avea o ciocolată maro catifat, aproape neagră, mare cât valiza uriaşă a lui tata, din piele agresivă. o ţinea ca pe-un pian, foi peste foi, aproape crocante. la mijloc, o cremă când trufoasă, când siropoasă; muşcam din ea. mi se făcea rău, dar tot muşcam, până am terminat-o.
avea un model portocaliu printre ciocolatiu, uneori. un fel de umplutură neregulată, care decupa tiparul unei rochii foarte curbate, acolo înăuntru. nu ştiu cu ce concuram eu, dar sala din faţă, sala care viziona nu era atentă.
vroiam să concurăm, trebuia să concurăm, dar îi mâncasem arma de competiţie. nu urma să câştige nimeni, însă. răscoala din mine, când m-am trezit, viza atât: de ce, cel mai sincer dece, se bat oamenii pe acelaşi lucru? portretificasem printr-o femeie, eu eram ea, eu crescusem, eu eram dispărută de acolo, inexistentă şi pentru asta, ciocolaţii cei doi luptau.
n-am mai fost invidioasă, doar dezamăgită că eram eu. extrem de sincer dece, extrem de sincer dezamăgită.
* roch voisine, 'helene'.
