să mă îmbrac ca o-ngheţată (asta ştiam, ştiam pălăria brodată intricat şi aromată, stucaturile rochiei nerochii, din jos, albul cremos şi grena, râsetul, fabulele, ghirlandele invizibile).
şi ce n-am făcut, de-atunci - n-am fost curioasă să văd de cărtărescu. de întrebat de ce mi-a furat poza cu mine acum, când aveam şase ani şi a adus-o pe-o copertă. i-aş explica imediat că n-am citit un rând din ce a scris, dar doar fiindcă am auzit că scrie ca mine - şi-apoi n-aş vrea s-aud ca scriu (eu) ca el.
rămâne, totuşi, furtul feţei mele, impardonabil.
mama îşi face cărţi de vizită cu un ochi în dungi.
la nuntă m-aş fi îmbrăcat ca o îngheţată mai mare, împroşcată cu roşu închis, lângă lacul mişcător & înţepat cu felinare. şi-ar fi fost doar valsuri şi-aş fi răguşit, demonstrându-le de ce n-ar fi trebuit să plec de la liceul de artă, de ce am vocea mai epocală ca arcuitele primatv, de ce scaunul meu ar fi trebuit să stea pe aer şi de ce nu m-aş fi uitat la pian, când l-aş fi recompus.
