- timp de o coborâre -

e repede şi-acaparant.

cobor pe lascăr catargi(al meu e fără u) în jos, în pijama-vapori de o culoare largă, schimbată din mers, şi transparenţă exhibiţionistă; pantofi-cutii cu toc înalt, păr mai lung ca al meu, zburlit şi azvârlit ca un vraf de eşarfe disidente una deasupra alteia, căzând mereu de-acolo (în cărămizi moi, deşirate).
le împletesc o modă nouă, o iau pe-o stradă care nu există, bătrânele care mă întâlnesc mă regăsesc în tinereţi cu ele - de care nu mai ştiu - şi îmi transmit regrete/fericiri în raze.

din pătura de soareaer spectaculos, blajin şi levitant* pe care o străpung mergând, intru-ntr-o scorbură emoţională fracturată de rest, în care-mi caut strugurelul. sunt trei, dar două au culori urâte.
când dau să-l iau pe-al meu, observ că şi l-a însuşit (deci mi l-a folosit) un turc portocaliu şi deşănţat, care acum îmi râde încurcat că vrea să îl păstreze. îi spun că nu, de undeva dintr-o tăcere indignată, apoi îi caut altul prin sertare, până găsesc un teanc de poze vechi şi decromat-aproape-renegate, cu mine, omuleţul**, întinderi laterale, stânci şi aluri estivale-n costume de baie.

într-una, are un umăr şi o bretea căzute - se alungeşte filfizonico-lasciv spre un cap de băiat care creează fenomene; în alta, eu am o şuviţă de catifea-cafea şi-un zâmbet quasifericit pe faţă, ceea ce-l afrontează pe unul dintre privitori, ..fiindcă-ndrăzneam să par cam fericită.
dar ştiu că nu eram, şi-ncerc să-l consolez cu asta: oamenii râd - uneori - în poze, fie că îi amuză momentul aşternut, fie că e (auto)ironie.
pe el îl doare-n continuare, însă, şi chiar dacă e doar un turc (şi-o parte dintr-un truc) - neagregat, necunoscut, - o iau la fugă autotrădată, gândindu-mă dacă-i posibil să-mi fi fost chiar atât de bine, timp de-o poză.

rupe franjuri din 'pasărea-spin', devine preot, apoi mă urăşte - până se-opreşte să alerge, iar eu intru în comă şi mă divizez, văzându-mă autoscopic pe antebraţul lui, de mărimea unei matryoshte, lovindu-l cu picioarele să mă salvez pe mine-mare.

cumva, se psihomorfozează brusc (din nou), mă caută şi mai înverşunat, în timp ce creşte; apoi doar îmbătrâneşte.
coboară pe scări spre grădina mea, devine un sihastru cu intenţii boltite şi-un aer evaziv spre pasiv-agresiv, care-a venit să-i spună ceva mamei.
mama mă cheamă, eu vin ca o perdea importunată, defensivă, încărcată de prea mult trecut şifonat.

sunt obosită, însă îl recunosc într-un final şi-aş vrea doar să mă ia de mână - fără să mă mai agaseze, fără să mă mai plănuiască.
dar el nu face decât să m-acuze, să mă asedieze cu pupături-înţepături intermitente (ca de ciocănitoare) până îmi amorţeşte gura
..şi mă sufoc, invadată.

(..aşa s-a terminat şi pentru mine.)

-

* un soare-n care curg piane, ca cel care a curs alaltăieri în sala goală, cu apus pe faţă. e fascinant să acordezi sori-note în amfiteatre pustii, universitare - din nou, din nou şi tare, tare; în loc să stârneşti reclamaţii, profesorii vecini îşi uită îndeletnicirile, îţi apar somnambuli în viaţa larg deschisă, se însoresc cu fiecare întrebare şi îţi întind mâini calde.
keith jarrett - un anumit concert dintr-un oraş pe care-l ştiu îndeaproape, o anumită primă parte (şi-o anumită viaţă-ntreagă, între 6:00/7:12 - 8:36/8:48).
** o cheamă monica (dar nu i-am zis aşa de peste 15 ani).

di lucìa, spaventata -

locuiesc departe, pe lună. pe luna care şi-a pierdut memoria şi şi-a 
        desprins pământul din proprietate ca pe-un buton străin în 
        întrerupătorul lui, nevralgic.

oricând îmi amintesc aici, adorm. pe crenguţele de cristal care îmi 
        cresc din noptieră atunci când vin pe geam stelele căzătoare; pe 
        turnul cel mai neştiut al castelului è - umbros, soros, pustiu, 
        seren, nespeculat şi aistoric; cu cartea zânelor verzi* între nopţi 
        şi-n-tre-zire; cu tot ce am uitat şi nu, cu unicornii transparenţi şi 
        trişti care m-au dus pe ea, apoi mi-au luat cuvintele;

când stelele nu au loje cu nume, ci zile înauntru - şi mă pot îmbrăca în 
        ele-oricând, de la geamul meu care curge.

gândurile zânelor (verzi? nu, ..) se infiltrează-n accentele căzătoare, sar
        de pe visuri pe faţă, se
rostogolesc apoi în forme de pat zburător, în care mă arunc de la
        balconul de culori, direct din tablouri.

adormind în lumini, căutând umbre.

nu-mi mai fac rău neînţelegătorii, nici firele de vânt cu care n-au ştiut 
        să-mi lege(ne) părul.

uit, mă uit de pe cer când tot e plecat, iar pământul rămâne-un nor 
        mic, compactat - un dop ricoşat din lumina închisă.

locuiesc în apă, pe lună; o apă fărâmiţată

adânc, în adâncuri.

trezite. trecânde.

-

* the green fairy book, primită într-o zi la uşă din memoria a doi magi bătrâni, singuri - atât de mult prea singuri, atât de mult ca mine.

- laturi de empatie -

el e un băieţel uitat pe lume de un loc, de nişte circumstanţe de care nu ştia nimic.
ele - îl cresc, sub auspiciile unei relaţii nicicum predefinite. una din ele aproape blondă, un fel de emilia popescu tânără, subţire, visătoare, presărată din 'liceenii' într-un scenariu mai necalculat, mai intim respirat, de sine stătător, fără audienţe şi criterii.
..fugind pe drumuri, descheindu-şi părul, alegându-şi direcţiile, zburând din filme în poze fluide, şi înapoi în filme. întrerupte.

cealaltă, estetic mai întunecoasă, senzorial mai fragilă, tăcută şi închisă ca într-un ghioc de pe un raft.

lui i-am băut copilăria şi adolescenţa, strop cu strop - fatăbăiat, trecând pe holurile şcolii, prin zâmbetele cozi-de-ochi, prin toate stadiile şi stafiile în care-nţelegea cum se întâmplă şi cum se rezolvă paşii. statornic, temerar, surâzător. nu avea faţă, doar contururi. contururi de ochi infiniţi, care vedeau în viitor şi-l proiectau pe un ecran imens, de sticlă gri cu turnuri.

încet, prin multe adâncimi şi libertăţi nepoticnite, a crescut.
ceasul pe care-l purtam desenat, cu ace de brad, de-a lungul (nu latul) încheieturii, se opreşte. locul se strânge într-o cameră fără pereţi, caldă, opacă, pătrunsă de ecouri.
ele-i dansează-n jur, la fel de tinere ca în copilăria lui dintâi, în lenjerie intimă de culorile strugurilor nicinegri, nicialbi. rosé-bordeaux, dantelă fără incomodităţi.
cea blondă, mai lentă şi mai opu-lentă, îi stă alături cu certitudini de nerevocat; flirtează cu el liniar, e împăcată, apropiată.
cealaltă vine şi pleacă, îl înconjoară cu potenţiale; e mai distantă, mai neînţeleasă, mai friabilă; forma, dantela ei sunt mai subtile.

prin altceva decât cuvinte sau idei, ambele îi propun un ..fel de incest deplin şi suav, emblemă a 'maturităţii'.
ecourile strigă mai în şoaptă, prezenţele din jur se risipesc, iar el se trage înapoi din zâmbetele calde, apoi schiţează un refuz menit să păstreze magia pe care-o aveau, deja. să nu-i fugă şi ea, şi ele, aşa cum oamenilor mari le fug mereu cele mai drage cunoaşteri şi ambiţii, în pragul dintre pot-orice si 'autonomie'.

cea blondă râde superficial, rămâne lângă el, îl tachinează.
a doua, însă, pleacă. se suprapune altor siluete, dantela transparentă şi osbcură se şterge inclusiv din amintiri - din ea, aproape dezbracată, iese.

când a plecat deja şi când e prea târziu,
când i-a-nţeles deruta, rănile şi fuga,
o caută. n-o mai găseşte.

..mai mult de-atât n-o să mai crească.

- haihui -

într-o lume de brioşă
scufundată-ntr-o sacoşă,
s-a trezit un spirit-fată
din puf alb şi ciocolată.

a crescut pe o hârtie
strânsă cu acordeon,
s-a umflat a păpădie,
s-a pierdut pe un peron,

şi-a găsit lâng-o vitrină
de patiserie fină
o măsuţă de grădină
- cu tulpina balerină, -
unde-a stat; poate puţină
aventură lângă trenuri
ar putea azi să o ţină
laolaltă, între vremuri.

..din măsuţa ei înaltă,
caută-mprejur o lume
despre drumuri, despre-o altă
viaţă de brioşă. spune,

trecător prin destinaţii,
câte brioşe se-ascund între staţii,*
în acordeoane-hârtie
mirosind a păpădie?

-

* nu contează ritmul, m-mn.

altfel de tom

îmi place de cum îi place de mine, perpetuând un interviu februaric, iepuresc, când - imperativ fiind să rămân sobră şi formală - am râs o oră plină într-un dialog-război contra formalităţilor, locvace şi-ameţit, inconştient.
a înţeles de-atunci, aşa cum înţelege-acum - fără să ştie mult din cum sau cine sunt - ce zic, ce cred, ..c-aş zice-oricând ce cred (reginei, lui sau unui cal pribeag), că adevărul, (chint)esenţele, senzaţiile nu sunt înlocuibile, nici astupabile de cadre. că hegel era un împiedicat.

mă ţine între ei ca pe genunchi, prin numai câteva dezbateri rămase necontaminate de dogme, clişee, convenţii; în ele îşi articulează plăcerea nedisimulată de a vedea şi şti ce-s tinerii de azi - cei care vor să distileze, cei care cred în ei şi-n rostul lor, în motivele vieţii şi în plăcerea de a fi.

îmi pare rău că-i pare rău când uneori nu mai pot merge, marţea, şi nu-l aud direct zicând 'i'm so glad you could make it', pe tonul lui de şemineu pluşat dintr-o mansardă cu castane. şi l-aş trăda, dacă aş prefera să merg altundeva în timpul lui (deci nu-l trădez), fiindcă el nu îl are, dar crede în cum îl am eu.

e în căsuţele cu moţ cărora le-aş fura paharele-argintii de pe pervazuri,
fiindcă gândim la fel, şi cum să nu îi râzi cuiva atât de-apropiat prin a fi traversat - fidel şi răbdător - aceleaşi straturi ideatice ca tine, vizând justificarea aceloraşi concluzii preştiute?
dreptatea nu-i subiectivă, e una singură, şi doar câţiva pe lume o pot şti.

şi-atunci l-aş auzi cântându-mi 'blessed' (elton john, bineînţeles), pe-un jilţ de catifea verde închis, blând şi contemplativ,
cu ochii lui moi şi subţiri,
iar când ar deveni prea trist, i-aş dansa '(dreams are my) reality'.

mă vede, când nu sunt atentă; mă cheamă înapoi din buclele-n care cobor - atât de fin şi de curtenitor, încât nu-mi pot tergiversa revenirea.

'that brain of yours, that energy' - şi i le dau, fiindcă el m-a adus aici, indiferent cât de şocant şi de-aiurit am râs la interviul iepuresc.
e-o lume de adolescenţi, a noastră,
iar el, deşi cărunt şi deloc aiurit, deşi cu titlul lung, forţat ca un rulou de babeţici pe un bust de romantic, e tot la fel de-adolescent,
adânc, nostalgic,
râzând copilăreşte când râd eu, şi râzând tare,
cu degete tot lungi, cu pălării masonice, cu cămăşi roz (nicicând efeminate) sub pardesie-vrăjitori.

..aşa ştiu eu că trebuie să fie un profesor.
şi-aşa mă conving cei ca el că iepurii lipsiţi de autocenzură n-ar vrea să devină vreodată profesoare.

tiptilităţi întrebătoare -

dacă ar stinge tata lumina mai repede spre lumea tiptilă din hol şi n-aş mai auzi nimic ţuguiat despre oameni mari, ocupaţi, preocupaţi, acaparaţi, poate că ar veni mai repede; mai mult.
m-aş face una din lumânările stinse care se-aprind pe furiş de crăciun, când vreau să fi căzut definitiv curentul, sau când galopul zilelor de azi îşi vede drept în ochi absurditatea; l-aş aştepta - stinsă, pitită, ciulită - până la ora decembrie:fărăcifre, când i-aş sări coţofanic în spate şi i-aş fila magia dextră* din baghetă.

sunt multe de spus despre
foşnetele,
cariocile - mii, şi mereu cu cel puţin două capete (blânde), -
cercurile ciobite de mirări,
patinoarele de ochelari de unicorni cu şoseţele,
sau puii de păduri din bulgăraşi cu găurele conice
pe care mi le-aduce el prin ochii sparţi în geometrii abstracte,

dar le ţin undeva maimult decât în amintiri sau coduri.

aş copia, în schimb, din gândul lui configurat în cufere transparente, cifrul scânteilor stelar-liliachii pe care le-adormeam în fiecare pliu al camerei şerbetice, până la ora de culoarea cariocii celei mai indicibile, anume.

şi ce poveşti ar şti să-mi spună,
(doar mie,) fiindcă doar eu mai cred în el şi-n ele,
pe fire lungi de lună
şi largi de acuarele.

şi ne-am juca, cum a uitat el să se joace, de când e confundat cu un bătrân (doar fiindcă-i moş),
în timp ce cerul s-ar desface în carte de vrăjitorii şi ne-ar ninge pe ochi,
în timp ce Dumnezeu ar fugări iepuri - într-un picior, din nor în nor,
..iar pe alte ferestre s-ar glazura suflete de beculeţe-biscuiţi, ca să ne apere văzul de nevăzători.

- staţi puţin, domnule moş, e-aşa banal să plecaţi repede -
ce-aţi face cu 800 de zaruri?
cum e în soba dumneavoastră? ninge?
..sunt raiuri? sunt lila?
când obosiţi, se-opreşte drumul?
vă preparaţi singur licorile, zilele, vremea?
unde se duce dimineaţa?
care-ar fi mai turnabile - turnùrile, tùrnurile? (nu!) (de ce?)
..haideţi să ne jucăm - cu Dumnezeu, Crăciun şi multe râuri.
ce-aţi face într-un caleidoscop?
februarie e unul din pervazurile dumneavoastră?
credeţi sclipiciul kitsch?
..şi să ne descuiem în case. aveţi o cheie pentru toate? mi-o daţi? (o vreau mai tare!)
ce-aveţi sub pelerină? un borcănaş cu siluete care le trec prin frunţi felinarelor, cât seara se plimbă prin ploaie?
v-aţi săturat de-aceeaşi zi pe an? ..de ani?
m-aţi invita să vă inventez alt costum? mă deghizaţi? ne deghizăm?
aş fi eu moş, un timp sau doi, în locul dumneavoastră,
şi-aş răspândi steluţele lila pe uşi de geamuri irizate.
aţi fost îndrăgostit vreodată? de cine, de-o floare de gheaţă? de o paiaţă? de o dimineaţă?
cum e-n gaura cheii? dorm nopţi târzii acolo?
aţi fost într-un pahar cu lapte? nu e mai bine într-o corn?
v-aţi tunde barba, sau mai degrabă iarba?
cădeaţi din pat, când eraţi mic? si rămâneaţi pe jos, prefăcut în furnic?
v-aţi blocat, mai recent, într-o vârstă?
aveţi baloane pe tavan? din cele călătoare?
e grea limba fântânilor? arteziene?
şi-apoi mai repede; mai mult.

până l-aş izbucni în râs steluţo-tichios şi i-ar rămâne mari răspunsurile.
ca să ne aşezăm pe trepte, să-şi uite sceptrul deoparte, să-i dau să bea colinde cu praf de poveşti ..şi să-l copilăresc - mai nesubtil, mai neştiuasta - de trena mea în jos, cu coiful lui pe cap, în lumea văzătoare.

-

* e fratele maimoş, mai ştiuasta, mai lunguieţ, mai mizantrop şi mai subtil al universului; nu ar avea cum fi stângaci.

- bleumauve, bleumarin, bleutriest -

lent, lent, lent, lent,
leeennt,

ea (carla) cu gust movbleu, ca amintirile de niciodată, noaptea,
el (karl) - cu un pahar în formă de stejar la gât şi bleumarin tacit în rest, ca un curent opacizat şi înnoptat, avid de movul ei deschis-bătând-în-amintire.

îi regăsesc în orele în care izola se decupează din coasta adriatică şi se lipeşte-n cerul meu prozodic, probând nuanţe miazănoaptice*.

când miazănoaptea amuţeşte înăuntru, romanele ard înăuntru, sobele ard în memorie, cu gravitate engramată.
cu sensuri în care îmi pierd eu memoria, sau uneori memoriile -
în fiecare gând, pe rând,
iar fiecare gând, fugit pe câte-un umăr singular
..de bleumarinmovbleu, eteric.

ma porta
quella cosa in più, quando cerco il tuo sapore,
a-aamore

pe el îl văd cum mă înşeală cu visul meu, în visul lui,
ea - o poetă îmbrăcată într-unul din crepuscurile mele fără umeri, ca-n zilele de draperie în care vizualitatea reneagă fustele trei sferturi şi-n care cei cu bărbi alb-albe, ţesute din noiembrie, te-ntâmpină hello, my love în magazinele de candelabre.

când i se mişcă în aproape, îi intră-n umeri fenomenologic, stuporic, cupid, cu întrebări adânci, după răspunsuri lăsate pe spate.
se-apropie atât de mult, încât nu mai e conceptibil.
..pe-un stil de dans pe care ei l-au inventat, de la un geam din altă viaţă,

quando cerco il tuo sapore,
a-a-more

..cu umeri de îngropat gura în, umeri în care nu dai explicaţii. care se imanentizează-n stări cum fac naturile impresioniste din câteva idei pe orizont, pe orizontul mereu altfel.

destinde-mă pe cele mai movbleu percepţii,
pe cei mai bleumarin pereţi,
ca-ntr-o relaţie de unt
..rotund,
cu minţile curbate,
cu împletiri erotice de umeri
şi rădăcini de existenţă în miraje.

di una vita che
ha senso solo quando
il godimento è buono e lento

o noapte de umeri pe umeri,
vântul-magnet,
parfumul sunetelor aproape ghicite,
fântâni de adâncimea mereu-a-unui-umăr mult bleumarin,
când până şi ideile se întâlnesc în şoaptă
- să nu-şi trezească bunicii din versuri, să nu-şi strivească stucaturile din sângele bleuvert,
azi bleumarin, -
poeta furată din tine, lângă tine,
în liniile aproape imaginare
dintre tine şi ea,
tu cu muenchenul condensat, presat în culoare,
ea cu vestul hologramat pe copilăria deschisă,
centrifugaţi în umbra unei lentori încă neinventate,
ea - jocul tău,
tu - jocul meu,
în imaginaţia unui drog dedicat nebuniei,
în somnuri în formă de karl şi de carla,
în corpurile de aerosoli tenebroşi,
lent, lent,
lent,
..len ..t.

pieno di lei, pieno di te,
de o şopticitate pulverizată, de-o nonşalanţă vanilată, de relentori reverberante,
..un loz cu timbrul sorţii voastre,
privirile intrate-n haine şi îmbrăcate cu căldura lor, în locuri fără gulere,
în nasturii la fel de descheiaţi ai sufletelor,
căzute (de?) pe umeri.











(c/r, biagio antonacci - 'pazzo di lei')

-

* atribut ezoteric, cu aurore boreale.

- eu tac aşa, cât el vorbeşte.

oricum trăieşti cu ochii atât de închişi, încât îi poţi ţine deschişi doar ca să crezi c-ai rămas trează - spunea decalibrat, printre sofisme, cutia-n care le tot căutam proiecţiile.

în ea - vârtejuri în căderi de yo-yo, balcoane care te prind înapoi şi-apoi te-aruncă în implozii, semne de sticlă în loc de punctuaţie, plaje în straturi sub-oceanice, pluraluri (nu plurale), grădini de zahăr şi deformări şi defulări şi strânsete de umeri.

o vreme, am aderat la dealul care se bomba din dreptul lui până la mine - un deal albastru, irizat, pe care mesele glisau baletic, ostentativ proporţiilor; îl încadrau pereţi de caramel (gumaţi) pe care colţurile-i părăsesc pentru cei neinundaţi de himere.
e-atât de înfricoşător să ştii cât eşti de neacolo, ..iar dacă cineva te-ar întreba ceva, că n-ai gasi cuvinte-n nicio limbă; mai mult, că ţi s-ar dărâma în ropote de eu - turbulent, exploziv - un vraf necontenit de pietricele translucide care ar zice 'uite', dar nimeni n-ar vedea* nimic.

sunt într-un loc prea public; dar mintea şi-autismul ăsta nonşalant se ştiu atât de bine, încât complotul lor exclude şi zădărniceşte purtătoarea.
mă uit la cel din dreapta mea - lui i se ceartă reflexiile din ecran cu cele de pe ochelari, şi nu aude, nu m-aude; arată-mi cine e aici şi scoate-mă din mine, mă pierd, mă segreg în dezechilibre gulliveriene ..dar locul meu se duce muuult în urmă, se implantează-ntr-o pădure de chibrituri aprinse, pe dealul din ce în ce mai imens şi mai lucios, ca un bulbuc nervos de îngheţată.

dintr-un copac (chibrit), o stea care ţesea covoare plutitoare se-ngrijora aprins de rostul lor de azi; dar sala era mare, iar cei care o spaţializau aveau ochii cusuţi cu fire late, plasticate.

iar el, cu mişcări caricaturale care îi rămâneau mici în orice schimbare, se răzgândea succint şi percutat, de parc-ar fi ştiut unde îi duce. se repezea, la intervale-acute, spre câte un bandaj oftalmic mai nehotărât şi îl lipea la loc, compus şi implacabil.

socrate, nietzsche, ce au făcut din voi? toţi ceilalţi care-aţi murit crezând cum cred şi eu, de la-nceput - poate mai clar si mai lucid ca mine - unde-aţi găsit răbdarea? să puneţi mărgeluţele în socluri (nu în stoluri); să vă împingeţi minţile la loc, când v-au ieşit din albii; să vă ionizaţi părerile şi paragrafele cu adevăr; să îi găsiţi pe cei intenşi şi jucăuşi care azi nu există, care ar spune 'ştiu' fără să trebuiască să vorbesc.
au existat, atunci?
ar trebui să vă citesc, ca să-i găsesc? şi dacă da, cum mai susţin apoi că tot ce cred e tot al meu?

iar dealul creşte, creşte, urlă. mă ia cu el, se-aruncă-ntre chibrituri. eşti proastă, proastă, optimisto.
ai vrut să vezi în** libertate.
acum ai 14 carduri groaznice în portofel şi crezi că protestezi, făcând un evantai anarhic, nepractic din ele de fiecare dată când vrei să plăteşti, să intri; să minţi.
am să le tai pe toate. am să le-arunc şi n-am să mai exist. am vrut de-atâtea ori.
şi un surplus de foi, de atârnat în cuiul academic.
frânturi de-autenticitate..
şi lumea asta acromată care produce, care nu ştie despre ce să trăiască - o laşi să crească, să ne-oprească, să te îmbătrânească.
sunt una - am rămas aşa, fiindcă n-am compromisuri..
eşti o proastă.

-

* am zis despre văzut; cu două, patru, 17, 19, 23 de stări (sau eoni) în urmă.
** înăuntru.

moment alb-negru, de reculegeri interculturale

ziua întâi, după un drum rapid şi-nvolburat, cu fermieri francezi nebuni - care îţi intră în apartament neinvitaţi, să-ţi pună ceai pe masă, - păianjeni mari cât portocalele deasupra uşii (de i-ar plonja în cap cui trebuie) şi geamuri fără perdeluţe, orientate către curtea tranzitată de domnimoşi foarte curioşi. britanici.

e 10 dimineaţa. papuc în partea cealaltă de cameră. curent, răceală binemeritată - nu te-ai gândit să-ţi iei şi plapuma de-acasă - e bine, cel puţin, că te-ai gândit la aşternuturi.
listuţă, 1: păturoi.

în rest, nu robin hood, nu harpe albe, nu dealuri bleumarin - ci college dorm; harvardicesc numai pe suprafeţele exterioare.
chiote. maşini parcând, părinţi plecând. tunsori amy macdonald cât cuprinde, pistrui, hârtii de sandwich, pijamale.
baia - cât fierul de călcat. bucătăria - cât masa de călcat, cu scorojeli bine palmate (bonus) şi cu sertare care se-nţepenesc în aragaz, dacă aspiri să le deschizi mai bine de un centimetru.
la ambele chiuvete, câte două robinete. cu apă îngheţată, respectiv clocotită. nu le poţi combina, sunt la distanţă de un cot unul de altul. modul iglu sau fierbere lejeră.

bocboc. cu insistenţă.
'are you a student?' (accentul ăla clefăit..)
mr.'what are you studying? did you just get here?'
tocmai din pat. voiaj lung şi împleticit.
'[...] downstairs, [...] 11, [...] barbeque. everybody..'
good night, take care.
'can i come take a look inside?'
..cce?

listuţă, 2: miere/dulceaţă, pentru clanţe.

dar să deschidem geamul; 'window restrictor is fitted for YOUR SAFETY'. nu e de-ajuns că toate uşile se-mping ca stâncile de peşteri cu comori - considerente ignifuge, - orice acces la aer e limitat la latul unei palme.
aşa ajungem să trăim în faguri dezlipiţi din forster, să nu ne sinucidem.

listuţă, 3: o bormaşină.

bocboc, tenace.
'you a student?'
hhuu..
'activities tonight [..], party [...], wear bathing suits, beach-themed..'
sunt nouă grade, bobocescu!
do take care.

listuţă, 4: praştie? alternativ, o placă de lipit, 'i'm 87, with alzheimer's'.

victoria shopping centre se-nchide în 40 de minute; pe roşu, motorina; keep left, keep left, tenez la gauche.. (cât de tâmpit să fii, să uiţi ceva aşa de evident?)
şi tot pe contrasens ajung până acolo.
un plăpumoi, trei strugureluri delicioase, o lampă cu thomnic de epuwath.
un tablouaş din piele-ntoarsă, c-o broderie cafenie pe diagonală.
..încă le mai găsesc.

în rest, figuri de cappuccino cu hijab, netoţi clonaţi de ochelari cu rame de trei ori prea groase, indieni care te-ntreabă lucruri, în timp ce stau cu-altcineva la telefon.
şi negri mulţi, enorm de negri, cu miţe şerpizate, uleioşi ca parcările subterane*.

germania mănâncă strudel pe-o bancă din mijlocul roiului, blondă şi silenţioasă ca o stea de mare.
spania flecăreşte cu căştile în urechi, smotocind un rucsac noduros în căutare de biscuiţi şi petreceri.

olanda nu e nicăieri, iar belgia e doar o amintire.

..şi-mi amintesc italia - din porturi ruginit-mamutizate, intrânduri cu grilajele vandalizate, fabrici dezolante şi conversaţii redundante, parazite.
şi-mi amintesc de franţa - perversă, marocanizată şi rizibilă, de câţiva ani încoace.
şi-mi amintesc new york-ul, unde în toiul după-amiezii nu se mai vede cerul, astupat în totalitate de zgârie-nori şi interviuri cu apocalipsa.

unde li s-au evaporat celţii, poveştile de turn, grădinile cât-vezi-cu-ochii, copilăriile din (n)everlands cu ţurţuri prelinşi din apă de visuri?

dacă aşa e avangarda, vreau înapoi acasă, şomeră, liberă şi nepărtaşă.
pe drum să-mpachetez austria, germania, slovenia,.. - cu moşii zâmbăreţi şi liniştiţi care-au ales destin, care-au transcens evul petrecerilor fără matcă prin calităţi, statornicii şi nuanţe mult superioare, care îşi văd acum oraşele, priveliştile, privilegiile hurducăite de şenile - în cutiuţe muzicale pe care să le dispersez în spaţiu, spre-un glob mai tânăr, mai netulbure, unde s-ar conserva.

atâtea semafoare, atâta gălăgie, atâta nearhitectură ştampilând viitor fără trecut, fără esenţe şi emoţii.
..doar anotimpul ăsta fabulos, răsfirat rar în firmituri palid-impersonale, pe margini încă neschimonosite de maşini, cubicluri dezumbrificate, coafuri fluorescente, diversitate culturală.

ziua a doua. ceai alb, croissanţi, căpşuni, fairy cakes şi nori incredibili.
bocboc în gol.
ne lăfăim în pat; turnuleţe-pe-răftuleţe; scenarii, planuri despre ani în care eşti şi faci ce vrei, nu doar te autoconvingi de asta.

am uitat boxele, iar sunetele scârţâie ca dintr-un receptor.
podeaua scârţâie şi ea, straşnic şi aschimodic ca o confesiune de contrabandist.
măcar de ar avea fantome, cu ele mi-ar plăcea să mă-mprietenesc.

într-un târziu, identificarea edificiilor universitare. personal adolescent, presărat printre televizoare.
'what's your student id number?'
explică-le, acum, cu responsabilitate asumată, cum nu ţi-a expirat, fiindc-ai uitat să-l activezi; şi-apoi - vrând să-l recuperezi, ca n-ai uitat şi întrebarea secretă.
dar stai, copiii ăştia sunt atât de incompetenţi, încât - în curs de a salva parolele pierdute - descoperă că ţi-au dat două numere de identificare.
'can there be two of you?'

..cu două numere sau unul, fundamental de reţinut e că ai de purtat o zgardă. e verde, capsată de încheietura dreaptă şi-ţi garantează accesul multrâvnit la tot felul de birturi, văgăuni senzaţionale strălucind de idei şi de activităţi din cele mai spirituale: băut, stat şi uitat, întrebat 'are you a student?' ..şi băut.

mă zburlesc din nou a moşneagă, you mean i'll have to shower with this thing on?
'oh, shiouh. eif yeau deaun't wear it at haull times, yeau'd better sell it.'
so people are willing to pay to get into those bars and hang around there..
'aeuh yeay, thaey daifinaitly wooud.'
foarfece, gunoi.
i-oi fi împins ciroza vreunui adolescent alcoolic c-o săptămână mai departe.

ziua a treia.
bocboc - ceva mai pacient, de data asta.
un negru (nnnegrrru de tunel) c-o foaie în gură - atât de negru, încât pare decupat din spoturi pentru detergent (vedeţi hârtia asta? pe mine mă vedeţi? acum, vedeţi şosetele, şi detergentul pe care tocmai îl căram în buzunar? abracadabra..):
'you a student, darling?'
nu prea. sunt o moşneagă, nu-mi place gălăgia, nici băutul - şi-apoi, îmi vine-aşa de greu să decodez accentul tău, am câteva secunde clare de latenţă.
capitulez, ca să-mi scurtez încurcătura - ok, i'll come along tonight. what do you people plan on doing, aside from drinking, hanging out and some more drinking? (..vă-leu, n-am întrebat aşa ceva.)
'what do you like to do?'
aşa, era de aşteptat.
setat: modul recuperatcapuldincadă -
a. baluri mascate, curcubeie, retrospecţii? sigur, asta ar zice alice pe oarecare dopamină, sărind julietic gardul ţării minunilor şi căutând să-l cucerească pe stromae.
b. aproape-orice e autentic, ambiguu şi imprevizibil? aham, doar scrie şi-n broşură 'don't be suprised if people ask you to have sex with them, after a single date'. fii autentic şi imprevizibil, negrule, darling - întreabă-mă before a single date. să nu uit să-mi atârn şi un portjartier deasupra uşii.
..bifat, până la urmă, c. (făcubil pe moment, inteligibil, mai teluric): ice skate? pool? karaoke? are there any ..classier karaoke pubs around? ah, n-am zis classier, acum o să se-nfurie cărbuneăstagurăcască şi poate mă trezesc cu o beteală de lipici petrecăristic fix în faţă.
'no idea, darling. i'll ask around and let you know.'
bon, undă albă-n uşă. măcar pentru câteva zile.

seara, două autocare cu etaj curăţă minicampusul şi mută o dezblehuială-ntreagă-n centru, pe fondurile universităţii**.
înaintea plecării, mă opresc într-un colţ cu umbre aparent neinvadate şi-mi aduc aminte că, nemaifiind în ţara aia asmuţită şi orizontală, am să uit iarăşi să fumez. curând.
în nu mai mult de câteva secunde, o horă de dezblehuiaţi îl năpădeşte şi pe el.

acum avem de-a face c-o formă (feminină) clătită-cu-bulbuci, şi o - supriză - interogaţie neprevăzută:
'are you a student?' ..deşi n-aşteaptă un răspuns la asta, ci-şi face loc către o doleanţă mai primordială:
'can i have a smoke? just a drag (şi, chit că-i beată criţă, îmi vede prompt reacţia, la rându-i bulbucată) ..no? that's cool, cool, you don't like that.. (pauză de defecţiuni vestibulare) so where'you staying?'
ştiind că nu-i dau hepatită, o las s-o ia şi-apoi insist să o păstreze.
îi confesez numărul camerei, în caz că am făcut-o să se simtă prost (cceel mai probabil).
'32**, it's yoooou, it's yooou, so you're 32**!'
(de unde până unde?! nu vreau să mă gândesc ce le-o fi raportat taciunegurăcască, ..sau?)
are-un accent spre-estic şi-o expoziţie de oscilaţii atetozice care reclamă atenţie gradat-sporită.
operativ, îi vine altceva în cap (de la numarul camerei?) - 'do you speak french? or spanish?'
some, yes. why do you ask?
'parce que ..well (unduire tentaculară reluată), grasse, j'ai.. well, habité.. grasse, appris français ..'
aha, et tu le parles assez bien..
'meeeeerciiiiiii, mais.. (pauză) je suis.. greece!' (..ce m-aş distra, s-o acum acuşi studentă.)

am urmărit autocarele îndeaproape, până-n centru. ţinând pe stânga, conform călăuzei.

nu sunt mai mult de cinci grade şi cred că deja ninge.
taciunegurăcască se-nfiinţează sprinten, în tricouaş pestriţ, bine compus şi voluntar să mă culeagă.
'you mentioned classy and mature, i know the place for you - it's called *..ceva*, i'll take you there' (daa..).

într-adevăr, de primă clasă: două mese de biliard roşii, trecute cu vederea de un far verde brotăcel care ţi se plantează pe retină şi-ţi furnizează diapozitive vesel suprapuse, nişte minute bune (nunu - vorbesc de o tehnică specială, nu de un moţofloi fascicular banal, de discotecă); trei ecrane lăbărţate care împroaşcă cu meci (..şi totuşi, parcă nu de fotbal); iar pe pereţi scrie 'spank me thursdays'.

imposibil să te-nţelegi cu cineva - sunt decibelii cu luneta, peste tot.

să jucăm biliard, dar.

tricouri începând să zboare.

..momentul să acasă, clar.
supriză, însă - s-au mai gândit şi unii dintre ei la varianta asta. aşa că, la 3:07 dimineaţa, fă cunoştinţă cu (încă o) tabăra de-aurolaci care a încurcat diluantul cu neurostimulantele. 'ra-ra, who's the fork?' (!?) (implicit, bocboc - ..oi fi eu furculiţa?).
pe scări în jos, pe scări în sus.
jos-sus, afară-înăuntru.
fork. boc.

listuţă, 5: căsuţă (azil?) în sătuc cocheţel (ceva mai arian) adiacent, de evadat din ţarcul cu ebrietăţi fixate pe tacâmuri.


..aşa nu pot eu să adorm gândindu-mă cum mă gândesc de obicei (la altceva decât la pus mâna pe mătură, făcut din coadă suliţă şi atacat de zor cu amândouă capetele, ca o aglaia în tourette-uri).

în plus, mai am un mecanism de spart: închidochii-vădnegru. cu dinte mult, şi foaie albă-n dinte. şi-apoi, fără tricou.

eauwh, gosh, s-ar zice-n dialectul college dorm.

-

* menţiune legată de corectitudini politice: nu am nimic în particular cu negrii, mai mititei, mai măricei.
(dar sunt aşa de negri!)
** (referitor tot la corectitudini) mai târziu am aflat că fondurile universităţii încap şi multe îndeletniciri care nu converg exclusiv spre pahare (..urmăriri de fantome noaptea, prin castelaşe, catacombe şi păduri din apropiere, închirierea unui patinoar/a unui parc de distracţii, jocuri pierdut-găseşte prin oraş, o zi cu barca pe un lac); dar şi aici - ca în mai toate părţile, de altfel - ele pălesc în faţa singurei muze universale: halba.

- vin, idei, plec -

ameţesc
de mine,
de jur-împrejur,
de cum se opresc căile la mijlocul vieţii, la mijlocul lor,
de derivatele părerilor,
de balerine şi de soldăţei,
de nume şi de lume şi de glume,
de rochii de neepocă,
de secole neepocale,
de irelevanţa amprentelor
pe trandafiri pătraţi,
din oglinzi cu oglinzi în oglinzi,
de preajmă,
de mirosul universului, de umbra lui
pe umbra mea,
de lacurile lebedelor din ape şi din clape translucide,
de lumina ţărilor în care am să locuiesc,
de orgile pe tocuri nesfârşite din catedrala din wiesbaden,
de concertul de harpă pe care-l respir
când nu respir,
de rime care plictisesc,
de plictiseala plictisită de ea,
de chopin levitând şira imaginară a gutuiului japonez din curtea piticilor,
de castelul indian şi chinezesc şi spaniol pe care l-am găsit azi-noapte în spatele lunii
- făcut numai din lac şi iarbă şi copaci, -
de ghemurile în care se înfăşoară străzile, când nu te uiţi la ele
- ca nişte filme ruşinate
care au vrut să le trăieşti, dar au fost surclasate, -
de sticlele cu promisiuni comprimate,
de kimono-uri desenate pe kimono-uri,
de stucaturile din bonn, care absorb vieţi şi le transformă în case,
de fluierul apusului din providence, unde afectivitatea e etern castanie,
de-o plută cursă infinit pe mississippi,
de porţi care leşină-n ele şi se trezesc fugind pe-alei la 4 sau la 5 dimineaţa,
de camerele rotunde şi moi dintr-o brioşă,
de boturi de pantofi cu ceasuri încasetate, mergând invers,
de clopote din şcoli de magi,
de iulie însărcinat cu august,
de frunze de sticlă
prin care vezi toamna turnată caleidoscopic în pahare,
de evantaie perforate în locul fiecărui gard,
de morţile celor vii,
de vieţile celor morţi,
de coşarii care-ţi pândesc geamul, încuiaţi în tulpini de copaci,
de pagina care nu se termină,
..de celelalte la fel.

- strănutat-căutată -

dacă eşti oblic-abstract, când rudele ţi se confundă cu gerunzii,

iar lunii după-amiezice în formă de coif
îi cresc pânze de bărci de-a lungul bărbiei cu gust de planetă
şi te-ai culcat la 7 dimineaţa, oră cu care nu te-ai întâlnit de foarte mult atimp,
şi trebuie să mergi la prima înmormântare la care trebuie-să-mergi,

..te scufunzi în pat, fiindcă cinci ore de somn sunt sub o jumătate nerezonabilă de porţie rezonabilă,
- cu maddie şi cu david -
iar între ei, dintr-o cofetărie alb-negru recolorată sare un cântec-strănut, caretrezeştebrusc,
şi până să te facă şi pe tine să strănuţi şi să te-nfigi într-un picior pe perna din mijlocul patului,
scena e translocată şi n-ai rămas decât cu (love? baby?) hep-hep, hoh-oh-oh-oh-oh-ooh,

..te năpusteşti la butonaşerele,
unde,
în primă instanţă, 'baby, oh-oh-oh-oh-oh-oh lyrics' (sub cinci ore de somnic, da?) te duc - cel mult - la sexy vampires şi la usher intonând oda şlapului clămpănit,

dar nununu te laşi
şi-n încă zece ore descoperi că ultimele două cifre dispuse înainte de-o paranteză ar indica, de fapt, numărul episodului
(care e incorect, oricum)
(ca şi sezonul),
..altele patruzeci asculţi mix-uri, top-uri, megaselecţii rock'n'roll-ice din '50, '60, '70,
degeaba,

şi-apoi un bastonaş în cap - impromptu - te-ajută din culise anexând 'run around you' (asta epifanie) la stratul abundent de informaţii-cheie deţinute,

..dar, după încă 300 de clipuri, fiasco-uri versificate, paraclipuri,
ajungi doar să-l trezeşti pe tata din somnul lui postgardic,

iar el crede că-i marţi, că globul se învârte şi că tu n-ai ce face, când cânţi 'heeep, woh-oh-oh-oh-oh-oh' şi te aştepţi să-l identifice;
(deci tata e nebun)
(nebun/afon)
(şi ruşinat de propria incompetenţă.)

iar toate locurile care se-oferă să-ţi ofere moonlighting se-oferă să-l ofere numai pe alte continente, sau deloc;
şi între timp, înoţi cu stoicism - şi oarecare videofobie dobândită - printre elvişi, the flimsies, the droopies sau the chimpies, din anii '40 până în 2000,
continuând să fredonezi în oh-uri, ca să n-o-ngropi printre bruiaje,
până găseşti un ..redutabil fan, care-a agonisit vagoane de coloană sonoră,
de aşternut pe-un site cu marca looniegroupie.

dar este EA,
- unde 'run around you' tinde destul de vehement spre 'runaround sue' -
şi-şi merită fiecare gleznă sucită, vecin zguduit-duduit, halucinaţie retroactivă,
întru întru-chiparea celor mai paradoxal-euforice-twist-rollice două minute improvizate într-un halat de prosop, din avanpremiera unor funeralii.

cu clame, rochii, ochelari, pantofi, ..cordoane şi încheieturi împrăştiate de pe-aragaz până pe lustră,

..da, da,
numai aşa.

cum trebuie să fie ea.

- 14, indigo, 15 -

în timp ce mă ridici pe vârful amintirilor, chiara, mă dezechilibrez în puncte cardinale permutate şi gravitaţia nu mai absoarbe-n jos - ci pe orizontală.
orizontal te deznozi tu dinspre mine, ca un fuior făcut din piele în culori de nuci, pe clape-scări de bloc pe care-am speculat că am copilărit.
când începi să fumezi, când văruieşti stângace, prima oară, dermatograf bordeaux pe uşile deschise de o culoare-opusă, când te înalţi în nanometri de ziua până noaptea, ..când proiectezi ce-ai să trăieşti pe-o partitură palermeză, lângă un cheia-sol puternic, seren, capitonat cu bărci şi-angoase domolite şi ochi flămânzi de maluri, ..eu te împăturesc în mine. nemişcată.

nu te mişca, nu te schimba, cât te fixez şi-ţi compun viitorul, cât te presar în cine lungi şi roşii, în transfigurări lente, nanometrice, din soarele italian în lună, ..cât te-ncâlcesc în părul negru, creţ, grăbit, în care au să-ţi curgă greşeli de sens, bărbaţi de plută şi cercuri de patchouli.
nu creşte, nu-ţi măsura picioarele, nu auzi.
nu te uita, nu te dezmetici.
nu-ţi face planuri.
nu clipi.

fii proastă, chiara, lasă-te în neştire - dizolvă aforismele, zvonurile, odiseele, trăieşte în aluni şi bea doar mandarini cu gheaţă. împinge-ţi celulele în regres şi 14-anii într-o eternitate suspendată de simţuri pe tavan.
nu spune nimănui pe nume; nu mai e intim.
nu te forma. nu te decide.
fii doar o cupă creaţă de claritate agregată, de sine stătătoare, de sine dătătoare.
şi stai -
doar stai, ca o cireaşă-n gheaţă -

.

când tata te adorme-n flaut, nina, şi-ţi picură pe patul indigo promisiuni pe care n-are să le ţină, din cauza mărimii - şi-a pactelor cu-ambiţii anesteziate, - îţi vizionez dintr-un perete tragedia, cojindu-mă intern, în viaţa ta.

când te trezeşti, după un somn copilăresc, privată de introspecţii, scurtă, uşoară, cu două linişti uriaşe întredeschise sub sprâncene, ..pe mine mă agită trecerea ta în lila, braţele-yucca care se-aprind şi se sting de-o parte şi de alta a trecerii tale, să te avertizeze că înaintezi cu spatele.

când zilele maure se lăbărţează a adolescenţă, titluri ţinute minte, iniţiale de colegi de bancă şi eu nu te mai văd, ..când ţi-ai trimis claviculele înainte şi lo mejor de tu vida s-a desprietenit de tine, când crezi c-ai evadat, fiindcă te-ai redescoperit în buciume şi-n inspiraţii-surogat, ..eu am ieşit din tine, din perete, din lacul indigo, ..din indigo.

sari, nina, dintre paranteze - nu te decolora, nu le asimila, nu te tăia.
nu îngusta un crez în euri ideale până la simulacri poltroni.
nu-ţi aroga nume străine.
nu te stabiliza.
nu te cuprinde.
doar curgi, ca un râu infinit de yucca -
curgi decupat şi ascendent, în verticală -

.

pe tine nu ştiu cum te cheamă.
ceamaisubţire, verònica, eileen?
un antonim cu ochi frumoşi şi amănunte tridimensionale care se plânge fermecat, ţinându-şi zilele de naştere în braţe, halucinând că popularitatea, ecourile, aclamaţiile îi sunt esenţiale, pe scrâncioburi dezacordate.
e-un viitor de ancore albastre ştanţat în şi pe faţa ta, dar tu te crezi pierdută, ţinându-te închisă, crescându-te în guler, uitându-te la ei - neavenind, asimilând clişee.

în filmul tău neîntrerupt din somnul meu, câştigi de fiecare dată.
ca o nuvelă din litere triunghiulare, scrisă pentru piloţi de aventuri care transcend defecţiunea delirurilor de grandoare.

rămâi urâtă, verònica, eileen, ceamaisubţire,
urâtă sus şi augural,
urâtă tridimensional, original şi cardinal,
în episoadele din somnul meu,
în 15-anii tăi, intimi şi veşnici.

destinde-te. comprimă-te.
sari şi nu te mişca, curgând -
ca florile de yucca, suflate-n râuri de cuburi îngheţate -

- lipite -

pe drum, 62 de vieţi portocalii, niciuna eligibilă.
le-am numărat pe toate a numărătoare - de fluturi, de caise, de umeri plutitori; numărătoare.

tocuri (sur)prinse-n primele, pe cele de la mijloc şi le gesticulează, le dă drumul celor din spate - ferm şi decent, pe umeri.
niciuna dintre ele nu mai vrea înăuntru.

azi ridicăm garduri forjate din limite occipitale - şi azi, una din ele a vrut să dea câteva referiri nătânge, personal-treice.

pe strada cu ferestre încruntate, aşadar, cânta o dansatoare pagini rotunde, încărunţite. acum, nu vede şi nu ţine minte, dar eu o văd şi o ţin minte.
atât cât a stat sus, pe tocuri, cât s-a pliat în tonul sunetelor întrucate pe-un scăunel de fildeş roşu, cât şi-a păstrat pălărioara solară, argintie, deasupra minţii, a unei rochii balerinice şi a ciorapilor cu panglici, câteva limite occipitale au încetat să se mai murdărească.

dar pălărioarele dimineţice nu se descurcă, nu singure, nu noaptea. nu împinse, deodată, în telescopul de soare mercuric-insolat unde un şir întreg, forjat-concret, de şepci şi căciuli nevrăjite se chinuieşte să le deformeze.
altundeva, niciundeva.

ştie, fiindc-a vorbit direct cu ele, le-a întrebat ce caută turtirile destrămate, desfrânate, dezaxate - în viaţa lor numarul 16, de exemplu, unde ar trebui să locuiască spirale de dealuri afânate şi, de ce nu, drumuri de panglici sufletii care se-amuză şi trăiesc.

atunci s-a deschis o minune-n patru, fiindcă ei s-au oprit, atât şi mult timp după, cât să realizeze ea că încă ştie să vorbească.
n-au mai ştiut zimţi şi neoane negre, n-au mai anticipat plăceri încocoşate, minute de imagini fără aburi şi zgomote avariate.
văzul nu le-a mai curs în inculori.

deşi tot ce şi-au însuşit a fost o pălărie, nişte tablouri cu erată şi o jachetă din nasturi de lemn, deasupra, spre sfârşit.
nicio expresie şi niciun detaliu, mai sus de bretele.

şi poate că aşa a eşuat, din nou, să râdă o noapte în zi - cu patru, cinci căuşe gândice care-au rămas lugubre şi aplatizate până la final.

din ambele direcţii, s-a revărsat o pălărie cu panglici vinovate.

suntem, încă, de-aceeaşi parte, panglici?
păstrăm aceleaşi baricade?
mai putem strânge oamenii de tâmple, le mai putem răsturna răurile?
cum ne spălăm de vină, de treceri, de epuizări?
unde evaporăm atâtea siluete-occipitale care-au rămas doar sumbre, atât cât am avut răbdare?
cum adormim, când nu ne e complet, velin, pastelic?
cui explicăm ce-nseamnă ele?

ce le lipeşte-acum, dincolo de-o peliculă filamentică, fotosintetică, hrănită doar pe ritmuri sufleteşti?

- străzi palide, plieri decolorate -

o persoană alùmică se urcă într-un tren. forma nelimpede a minţii, întinderea àpică a mâinilor, curbura glastrică a ochilor. şi-ntâmpinări neîntâmplate.
cu o valiză pernic-dantelată în care-şi vârfuieşte gleznele în înălţări subţiri, de consistenţa lui 1200, stă dreaptă, înainte să-şi reîntâmple rezidenţa nedecomandată. se uită după şuiere şi aburi, se costumează-ntr-o alură-a ei, crispată pentru alţii, familiară pentru aer.

în gară, rochiile celelalte stau îndreptate, înflorate şi betege, în recapitularea dogmelor estetice.
noi cumpărăm doar ce primim.

..în gară, alte valize şi-alte planuri, toate de-comandate. femei delapidate, femei care s-au măritat, multe din ele neiubite, multe cu-ovalurile feţelor împrumutate spre pastişe care vor deveni nu mai puţin, nu mai vioi ca ele.
înmaturate, de suprafeţe măturate.

de ce le-aş învăţa eu ce-ar fi să devină? nimeni nu m-a-nvăţat pe mine, iar eu devin. aproape imposibil, spre inadmisibil.

se urcă-n trenul ei miraculos - sublim, inteligent şi simplu, fără să calce alte vietăţi, fără să uite să-şi aducă-aminte, fără să crească cu nimic urbanizarea, douămizarea, flecarizarea, americanizarea straturilor altora.
ei stelele nu i-au scăzut - ei i-a fost cel mai greu, ei i-a trecut.
fără să îşi devină lut sau venit brut, fără să fi nerecunoscut câţi i-au durut. fără să fi nevrut.

copiii pe care-i are atârnaţi de-ncheietura mâinii, pe fiecare l-a salvat: de mame, taţi, de îngheţate neavute, de explicaţii necerute, de consolări sau de abrevieri telurizate.
i-a smuls din episoade şi i-a redat instoriei, poveştilor, mireselor, scenariilor împerfecţionate pe care nimeni nu are potenţa stoică să le-mplinească, cu toate că sunt împlinibile.

treci, lume, şi cât e de uşor să ne oprim aici, şi să uităm de cum. de ritmurile pe care nu le urcăm, de imediatul pe care-l respirăm, de la-ndemână, de involuntar, de o împărăţie clară şi organizată a lui mâine.

dar v-am salvat, şi-aţi fost atâţia - ingraţilor, suficienţilor, miopilor. mi-am rupt clincănitori din timp şi v-am zburat din ele aşternuturi, ca voi să vă opriţi la subţirimea unei perechi de mâini albe şi-albastre, la doar-frumuseţi de lună plină, la renunţări la complicaţii, la acceleraţii.

iar luna trece, şi cât e de uşor s-o vrei rotundă când o vezi rotundă şi parţială când e parţială, pe cât de cronologic e s-o ştii doar bidimensional, când ea s-a dezvoltat, de-atunci până acum, pe fiecare ax, cu fiecare ecuaţie pe care voi aţi vrut-o matematică, iar ea a vrut-o mult deasupra.
s-a elasticizat, şi dacă-n preistorii o credeaţi atimpică, ei bine, aţi sâcâit-o, aţi atins-o, aţi neştiut-o, până la aţi nevrut-o.
aţi obligat-o, aţi concretizat-o. şi aţi îmbolnăvit-o, atunci când nu aţi mai crezut-o.

ei nu-i alegi cuvinte aproximative.
pe ea n-o baţi la cap, crezând că-i o persoană, o stare sau un timp dintr-o cadenţă.
pe ea n-o urci într-o primejdie pe care-o vrea fără să-i fii armură totodată, în forma ei nu pui idei recognoscibile.
în faţa ei nu-ţi ceri iertare, nu defineşti umorul sau imaginaţia, doar fiindcă numai ea le ştie.
iar dacă nu vrea să le scrie, să le-nvie, e fiindcă doar ea ştie ceva mult mai bun, cum doar ea ştie cum să ştie.

..acum, când e atât de mult mai luminoasă fiindcă numai puterea ei o ţine vie, acum când nu mai pune grade în rotunjimi convalescente, abia acum nerecunoaşterile voastre sunt profane.

în tren sunt trenele ei sferice, pulsate, nedecomandate, şi fiecare adjectiv pe care l-a cerut un om vreodată e pus pe un perete-al ei, perete inventat de ea din imperfecţiuni şi zbateri pointillistic-e.
acolo sunt toate superlativele, fără nicio excepţie, fără valori valorice, fără aproximări consolatorice.

nuafirmaţii şi nuinformaţii.
perene, incomensurabile, şi-aşa cum voi nu ştiţi - daexistabile.

- fiicele lui cumva -

aşa se-ajunge în bâlciuri deschis-hasonorizate, la prima întâlnire pe care nu o ai, şi tot n-o ai, şi chiar dacă n-o vrei, nu-ţi poţi ierta că n-ai avut-o.
una în timpul căreia nu te gândeşti să nu aluneci fuzionant într-un cvadragenar cu mâini largi, grobiene, de evantai aţos, inconsistent.

aici e doar prea multă energie să te abţii să îi culegi greşelile, traversând larg, grobian şi anterograd aţele urmelor - în fantele când el credea în el şi în licorile pe care timpul le prezice atunci când fumează, când nu se enervează.

şi i le-aduni, înmărmurind acvarii personalizate în care torni scântei înotătoare ca şi când ai avea prea multă energie, răbdare compartimentat-compasionată, motive să compui com-pasiuni sclipii, mişcate, atmosferice.

în tinereţi ca asta, neîncâlcite şi incomprimabile, te-agăţi cu tâmplele de jocuri jetonate şi urci în ochi doar ca să ştii ce-ţi cere să devină amintire.
fiindcă în seara asta mă-nsăgetez eu, adormit, în tine, încât o să-mi declari în tiribombe tot ce nu căutăm, să căutăm, să redresăm; pe pumnii aştia odios-acustici şi pe elice zahăr-vatice.

atunci l-am auzit pe el împins prin pumni, desprins cu un pantof de ea şi căutând-o.
i-am smuls, ca pe o ghindă, prima-ntâlnire aşa cum nu vrea nimeni să o aibă: el 48-ic, grav, ostracizat de nostalgii şi de contraste; ea 15-ică, ludică, lùpică, suflată din v-o-aluri de şampon, cu cretă pe unghii, cu ojă pe geamuri.

le-am anulat. pe întâlnire şi pe fată.
le-am inhalat, m-am înălţat şi m-am înjunghiat cu ele.

pe ea am căutat-o între nume, în pietre, peste răuri, sub râuri, lângă destine, peste grimase, în tevaturi, între paronomasii.
pe el l-am ridicat din cuprins în nemărginire, şi i-am scurs vara, vocea, haina, l-am astupat, l-am dezgropat, l-am întrebat, l-am copertat, l-am muşcat mat şi perimat.

şi când i-am coborât din vară, voce, haină.., a găsit-o.
era într-un pantof, desprinsă de decade, surprinsă de destine, prinsă-n paronomasii.

ca prima întâlnire pe care n-o ai niciodată, în bâlciuri deschis-hasonorizate.

- în cerculeţele lui şase -

pentru ca azi e 36 martie, eu mi-am luat trei pălării, iar pentru şase am inventat o felie de crăciun indignată, fugită din coşul spiritelor alb cu roşu, fugită după o impresie care nu ar putea plăcea decât halucinanţilor, volanţilor cu gânduri repezi şi emoţii lente.

mi s-a înfăşurat în cercul cifrei ăsteia ce seamănă cu mine într-o dimineaţă oarecare, în gluga rotitoare a unui pui de pitic adăp(ost)ind raţele lui salinger.

din gluga rotitoare, nouă ne-ar plăcea mult:

● să fugim prin armată fulminant şi tragic, doar pentru că oamenii cred că nu ni s-ar potrivi,

● să îi rescriem, mai inspirat şi mai neschizofrenic, cuvintele cântecului ăstuia: , încât să-şi re-cunoască refrenul din aritmiile unor patine caleidoscopice,

● secvenţe-n limbi străine pe care nu le înţelegem, de dragul viziunilor din titluri reuşite,

● din fiecare crăciun, ultima zi să ne-o petrecem inclavaţi în câte-un cub de gheaţă făcut din soc cu afine şi toţi câinii prea dragi, reînviaţi,

● să nu mai existe camere luminate verde, albastru, mov-indigo sau combinaţii dintre ele,

● să dizolvăm parfumeriile, cumpărătorii de unicităţi cu dop de plastic şi nepoveştile din josul lor, examinate cu echerul,

● rochia de aici (0:47-51, 1:27-35, minus pene/agăţători) doar împreună cu ei doi, sub gulerul subliminal al unui marinar cu gâtul de vapori-vapoare, turnate pe-o motocicletă şi împreună-ntr-un pahar care aleargă agitat, pe vârfuri: 
● cadouri din scrisori în versuri - de la adrese, nu de la nume - şi fiecăreia să îi răspundem c-un tablou,

● să descifrăm, în cele zece ore care te poartă prin cinci ţări din nottingham până la maas, copacii pintenat-înfumuraţi înfipţi din cer pe jos, dansând pe loc când nu te uiţi şi smălţuind nuanţele luminii,

● lucruri mereu văzute de departe; fiindcă de-aproape, noi ştim că ele sunt mult mai urâte.

..pe 3, pe 6 sau pe 36 martie, ne-ar mai plăcea să hârjonim halucinaţiile astea: 

- rezistenţă sub acoperişuri -

casele rezistă.

uneori, fiindcă au lumi înăuntru - făcute din lămpi răsturnate, şeminee din apă, boabe de struguri cu mentă şi litere trasate pe pereţi.

alteori, fiindcă ţin lucruri nespuse între oameni, atunci când plănuiesc, când nu se gândesc la ce se gândesc, când decup(l)ează trecut din geamuri şi ţes tinereţi adânci cât mijlocul unui covor oriental.

dar mi-a spus cineva că oamenii nu plănuiesc, nu se gândesc la ce nu se gândesc, nu decupează, nu găsesc.

că dimineţile lor n-au buline buimace, că nu le sar sufletele din copac în copac, desenând caricaturile vieţii, ci că
percep jur-împrejurul în embleme şi contra-embleme,
îşi doresc similarităţi şi acorduri,
apreciază gustul mai mult decât mirosul de cafea,
vor să existe doar ca să fie văzuţi, crezuţi şi existaţi de alţii,
ar cumpăra oricând parfumuri mediocre - ca cina într-un restaurant, jazz-ul, sau fumul de ţigară,
taxează epatant orice irelevanţă socială ('prostie', 'răutate', 'laşitate'), doar ca să se disculpe de propriile acuzaţii.

că ar bineveni oricând un telefon c-o funcţie în plus, indiferenţă, capace pentru roţi sau ceasuri aurii.

apoi, că n-au obsesii despre apă, vânt şi lumină,
că nu ştiu întrebări încă neauzite,
că împreună compun o simplă supraestimare - a preţului platit de lume pentru ei.

dar atunci casele s-ar dărâma.
primele ar cădea dimineţile, bulinele de pe suflete, gândurile la care nu se gândesc niciodată şi toate caricaturile vieţii, fără care viaţa ar rămâne de forma unui moş galben, din ceară de ureche.

apoi le-ar cădea pereţii - din foi aruncate şi vrute înapoi*, din eşarfe purtate în zile de cocos, din timp - speriat şi urcat cu toate colecţiile lui de detalii în vârful unui pin oarecare.

ultimii am cădea noi, papucii care-au mers de-atâtea ori pe apă, prin ceşti fierbinţi cu ceaiuri reci, ducând atâţia totuşi mai departe.
fără stridenţe, fără evidenţe.

cu toate astea, ştiu că rezistă.

dacă le urmăreşti noaptea, le găseşti ascunse unele după celelalte, îndesând gutui japonezi în seri trandafirii, idei în forme de mură şi lucruri fermecător de adevărate în lămpi răsturnate.

iar fiindcă rezistă, orarul meu le-a promis multe, sute de nopţi pe săptămână în care să le pândesc şi să mă-ntreb.

e ca în cazul vrăjitorilor - când nu (te) mai întrebi cine sunt, ei încetează să(-ţi) existe.

-

*   (c/r, ennio morricone - 'le vent, le cri')

azi sunt o paranteză.

(sunt) monoton, indolent, mijlociu. mă înscriu în parametrii sociali fast-food şi în tematica clişeului. mă pricep la orice - la studenţie, arte, trucuri, la câteva ştiinţe, cărţi, politici, etichete.
am văzut europa din autocar, şi lumea din câteva filme.

intru pe internet cu asiduitate, unde atârn de-un umeraş un vraf de vreau-să-fiu-uri, şi categorisesc.
categorisesc alte umeraşe şi ponderea ratărilor comune.
compun cacofonii cu tentă de adagiu şi am apoplexii intenţionate, să întregesc o regularitate.

port tenişi cu şireturi pe cât de libere aş vrea să-mi fie mintea, iar ceea ce cred că ascult sunt sunete alternative.
coldplay şi acid rock.

sunt surd, în rest. nu-mi pasă ce cred alţii, nu cred ce spune lumea, nu spun ce-aş vrea să fiu, sunt mândru că nu-mi pasă.
trăiesc între pereţi de poze şi lustre scorojite, accept şi produc liniaritate, aspir spre promiscuitate.

nu stiu să tac, şi mă flatez crezând că pot vorbi.
sunt îngropat de unde şi de prize, de roţi, de fum, de monitoare.
în ciuda multor cordialităţi, n-am captivat pe nimeni.
sunt arogant fără să mă iubesc, fără să fiu iubit, fără de ce sau oare.

devin cu zel un nod de compromisuri, concret, scindat atât cât e la modă, acoperit de argumente contra oricui ar trebui să fiu, şi nu sunt.
mă cred şi mizantrop, şi social, în funcţie de aderenţă.

am păreri scunde, degresate.
nu sunt nostalgic, reflexiv sau visător. nu spun, când vreau mai mult - învăţ să nu mai vreau, cu simplitate.

subscriu oricând hiperrealităţilor în vogă. mă ajustez din mijlocuri de drumuri.
românizez engleza, îmi place fashion, trend, target şi business. sau englezific românia, este ok să experimentezi cu propriile expectanţe.

am dat peste autenticitate într-un dicţionar şi am lovit-o, de-atunci o ocolesc.
confund originalitatea cu punk, cu hippie, şi cu gay.
nu mă plictisesc.
nu mă gândesc.
nu mă străduiesc.

nu-mi plac pastelurile, estetica, ideile. sunt sexual, voit nonconformist, alunec des în ostentaţie.
mă echipez cu blugi şi trivialitate. nu ştiu să port cămăşi în nuanţe roz sau să refuz un meci, din masculinitate.
nu am onoare, dar am vanitate.

nu sunt corect, decât când e 'înregistrat'.
nu sunt articulat, nici agramat.
răspund cum sunt interogat, nu mai acut şi nu mai sacadat.
nu am minuni de afişat. nu-mi trebuie nimic neapărat.

..

sunt un concept, şi sunt ubicuu.
sunt un bogdan, reificat din delia şi nicu.

- între afară şi înăuntru -

m-am întâlnit cu apa pe un geam,
- eu într-un deget cald, întins în van,
ea rece şi-apăsată de afară,
strivită ca zăpada într-o călimară
cu sufletul de ceaţă, în loc de cerneală.

m-am întâlnit, cum mă-ntâlnesc cu o oglindă:
ne-am ignorat întâi, în transă socială;
apoi m-a acostat, din ochi sclipindă

şi a schiţat, cumva interesat, cumva flamândă
de piese noi în şahul ei de geometrie strâmbă,
un gest obtuz, neplănuit şi-aerian:
şi-a lipit faţa transparentă-n faţa mea, de geam,
iar de pe-obraz i-a picurat un uragan

din zeci de fulgi, sau zeci de ploi prea reci,
izbite-n centrifugă de un vârtej titan,
şi scoase dimineţi când vrei să stai, dar pleci.

în geamul ei de plasă din dimineţi prea reci
e invitat un deget, pe care să-l petreci
pe-amprenta apăsată de lume, de afară,
atunci când ti-e strivită mintea-ntr-o călimară
cu sufletul de ceaţă, în loc de cerneală.

- pentru oraşe -

caut nasturi, în lumea pătrată.

nasturi din care să fac străzi, străzi din care să împanglichez oraşe, oraşe din care să curgă iar lume rotundă, cusută laolaltă.

trotuarele ar fi grena, iar pe ele ar creşte pălării şi căpşuni - pălării ca nişte ciuperci călduroase, fibroase şi leneşe; căpşuni mofturoase şi torcătoare, din suprafeţe sticloase pentru ochi sticloşi.
în spatele - sticlelor - geamurilor, perdelele ar fi din frunze tricotate mic, lungi cât gândurile neterminate şi (foto)permisive ca jumătăţile de corole galbene din noiembrie.

intervalele ar fi fundaluri, iar pe fundaluri trecătorii ar deveni ovale curgătoare, cu mreje filiforme întinse spre complici, complici îndepărtaţi, depărtare intens grena.

din abajururi de lampă s-ar desprinde aure-aburi şi fiecare şi-ar găsi câte un capăt lunguieţ de trecător, să-i fie pălărie.
deasupra ar fi luminos şi uituc, cu certuri între suflete de becuri, războaie de culori în steaguri de lumină, şi o mulţime de păreri negociindu-şi relativul.

toate ar merge, şi doar undeva în mijlocul lor crezut ar fi loc de o fereastră rotundă spre lumea pătrată, fereastră oprită în timp, timp roşu şi moale ca o căsătorie între o ciupercă şi-un căpşun.

dacă ar fi cine să se uite prin ea, dacă s-ar mai găsi fire pentru ei, dacă ar mai exista nasturi cum ştiau uneori să existe,
aş şti acum să cos un oraş din ele.

- al şaptelea district vienez -

cerul e o cerneala lila, diluată din indigo şi intensificată din transparent, în care plutesc două perechi de ochi segregate, dialogânde. dialogul dintre ele e direct şi înţepător, fără obstacole sau ocoliri vizuale.
vorbesc toţi patru, nişte scoici pline şi pernoase de culoare cursă dintr-o călimară nediluată, ca în faţa unui înalt juriu nobil; îşi trimit raze interactive colorate închis şi telepatic, despre lucruri înalt-nobile, ca iubirile rostogolite prin primul district al vienei.

dedesubt, sticluţe cu identităţi se sparg şi eliberează rochii lungi, cu trenele de sfeşnic-ghiocel, negre cu albe şi somptuozităţi scăpate de la gât.

se rotesc, alunecă fără valsuri, se rotesc, se opresc, se rotesc. le aparţin fetelor care au crescut ascunse în podurile, în magaziile, în barăcile oamenilor care ascund.
prietenele lor le-au învăţat să se piardă între mame si fiice, cu identităţile neştampilate, nedecantate, necrezute.

acum, în jurul lor patinează gratitudinea, trasată în geometrii ud-mătăsoase.


e ceva greşit asumat de cei cu identităţi decise. cum poţi să fii din fixităţi şi hotărâre, când sunt atâtea lucruri pe care ştii să le fii?

- dubluri -

marissa şi alt codrin stăteau pe marginea pantei - el cu faţa de apus, vrând să poată reîncepe, ea cu sufletul smuls şi privit erotic.

a fost un compromis făcut de el - continuarea aşa, fără s-o reasimileze cu colţurile încă împăturite.
era mult după ce n-ar mai fi putut începe.
erau puternici, crescuseră acelaşi da-nu.
erau capsaţi unul de celălalt, cu capsele strânse şi dureroase ale freneziei.

el a căzut, ea s-a aruncat după el, şi s-au păstrat unul pe altul intacţi, cu mâinile făcute coji, caschete, aripi coconice de jur împrejurul celuilalt.

au cazut lung si prăpăstios, sistolic ca dramatismul pantei.

jos s-au ridicat şi au întins mâinile în lateral, foarte aproape unul de altul.
au stat întâi cu umerii lipiţi, apoi cu spatele lor.

şi-au împărţit faţa lui de apus dublată, departe de concluzii şi de zilnic.

căzuseră aşa de mult şi-aşa de des, până aici.


..aş broda pături din apusurile lor.

- aromă, aromind -

ea nu e cineva măritabil.
stă cu genunchii uzi-albăstrui pe marginea unei piscine de culori în şoaptă, unde poţi rămâne lângă mereu. ca o amnezie.

cu cât te apropii de ea, uiţi, iar în jur, obiectele dorm un somn cromatic, cu ceai şi îngheţată din arome lăcuite.

crede, însă, că e deja măritată, şi trece obnubilat peste sofismul nemaritabilă-măritată aducându-şi ochii tot mai aproape de genunchi.

nu toate stările de foarte bine coincid cu poziţiile larg deschise ale corpului, ar trebui să înţeleagă psihologii. unele sunt atât de bune, încât vrei să le opreşti într-o cochilie din mâini şi picioare îndoite, şi-apoi îţi dau impresia că stai, că rămâi în ele, cu ele implantate.

nu are sunete pe care să le strecoare între impresii, dar există un facsimil mai plăcut şi mai destins, o cremă vag cărămizie care zboară la trei sferturi din înălţimea pereţilor şi-şi scapă buclele până la tâmplele tale, să o simţi si să speri să fi fost ceva auzit.

bucle rarefiate şi influide, placidităţi între ceaţă şi gem, curbe pulverizate cremat care există pentru ca tu să trăieşti aţipind.



era bine să aştepţi orice, pe marginea ei de piscină. era făcută pentru asta.


odată ce şi-a micşorat suficient de mult unghiul dintre pleoape, încât culorile fuzionau ca-ntr-o zăpadă destrămată, a avut o zi de mâine cu copaci ovaloizi, îmbrăţişaţi de nenumărate fructe-lumini mov, irizate, durdulii şi multifaţetate ca sticluţele my queen.

acolo se întâmplase (mâine) ceva în neregulă; cineva o atinsese pe păr, pe când absorbea ghemuit culorile de jos. o fată maro-portocalie, cu oţet în colţurile ochilor şi ale gurii venise, împreună cu alte fete - aşa cum vin mereu cele cu colţuri oţetite - şi trecuse pe cărările cu becuri organice fără să le cuprindă în ochi, fără să le bănuiască palpabilitatea, fără să le cântărească şoptitul deschis ca circumferinţa unor ventuze ataşate înspre exterior.

urmase un proces, propus de ea după ce plânsese cald şi nefericit la rădăcina unuia din copaci, sub care fata cu colţuri acre s-a sprijinit o vreme ulterioară, încercând să înţeleagă de ce e un sacrilegiu să atingi părul unei fete pe care n-o cunoşti.

pentru că e curat, pentru că e al ei, pentru că oamenii înalţi, care patinează pe aer nu se ating pur şi simplu, îi indispui şi îi insulţi cu gestualitate.


nu poţi trăi aţipind într-o lume care-ţi atinge părul fără voia ta.
mor amneziile în şoaptă.

- o dimineaţă cu mai multe ceruri. o dimineaţă de dragon, jurasică -

bătută de un cântec primordial, despre începuturi aşa cum trebuie. erau şi alte versuri, era muzică - am încercat să mi le amintesc, când s-au oprit.

o vreme n-am mai trăit în somn, am stat într-un aproapesomn înghiontit de monolitic diurn şi de constanţa proiecţiilor.
dar am primit mesaje de cristal, de forme opace, abstracte, cu linii, pătrate şi colţuri asimetrice.

am revenit ieri într-un loc max mara cu haine de poveşti, ţesute cu alb, negru şi lămâi beige. se asortau la lucruri pentru casă. fiecare pentru o amintire sau o incertitudine anume, fiecare cu un gust tânăr, dilematic*.

am impărţit două cupe cu ciuperci de ciocolată din vitrină.

ne-am dat înapoi** şi am găsit ecranul stilistic din care ieşeau nu doar cântecul, ci şi panglici-drumuri în constelaţii; un zbor cu atributele unei şarlote; un inel spart (bucăţi aurii şi bucăţi mari diamantii, pe care le-am strâns de pe jos şi le-am inelizat înapoi, într-o punguţă în care să nu se dizolve. trează, nu mi-ar fi plăcut auriul).

am curs pe multe drumuri pline, cu ecrane moi în mijloc - ecrane generatoare de plineţe pe care n-o ţii minte.

o uniune de întoarceri la o veracitate nu dincolo de intuit(ă). dacă n-o stăpâneşti, o vezi fără să ştii s-o uiţi. sau s-o ţii minte.

-

* nu dificil lumeşte, ci dificil eteric-copilăreşte: mirosuri de copaci recunoscuţi, nevăzuţi; prăjituri cu cafea care nu e cafea şi vine din pozele mării/somnurile amnezice-după-amiezice.
** a se da de-a dura, a se da drept cineva, a se da în scrânciob. a se da înapoi. locuţiune elocventică.

- în cutie -

ea trăieşte într-o cutie albă cu mirări, unde ceilalţi plâng în candelabre şi trec pe scări din visuri în seri.

becurile lor atârnă imaterial în pete luminoase care le absorb mersul. doi câte doi, îşi povestesc amintirile care nu s-au întâmplat ieri şi filme cunoscute, nu neapărat inventate. poveştile le ies din puls şi cad pe tobogane moi, în plutiri intime.
mirările boltesc drumul, îl strecoară şi-l pixelează ca o sticlă topită.

în cutia ei nu încap intruşi. dacă nimeni nu se cunoaşte, toţi îşi încălzesc gândurile sub aceleaşi bolţi iernatice şi toţi împart acelaşi puls.

visuri în seri(i), ale străinilor intimi.

- somnul dintre opt şi nouă -

pe uşă se fugăresc nişte note cu nişte suspiciuni şi pe ambele le acoperă un stol de idei zâmbăreţe, de parcă ar fi lăsat umbrele la mai multe colţuri de stradă, cu bileţele lipite de mâner. bileţele pentru oricine.

carneţelul în care trec unele din ideile zâmbăreţe stă în formă de coif de o parte a mesei şi se înclină odată cu pinul către cireşul vecin.
ideile zâmbăreţe sunt mai şubrede zilele astea, când au nevoie de umbrele şi nu le pot aşeza unde le place, cu bileţele pentru oricine.

mai sunt picături care nu cad nicăieri, curg si se dizolvă misterios între jos şi pe jos, fenomen frustrant şi nefinisat ca viaţa unei fete torturate de un psihopat care nu va fi niciodată descoperit.

sunt sigură că există în picături zeci de corpusculi de viaţă încuiaţi în captivităţi infinite, care ar putea ieşi şi crea cascade tăiate jos, însă preferă să aştepte să intre hipnotic în somnul cuiva dintre opt şi nouă.
aşa, nu mai sunt apă. sunt vii.


despre corpusculi de viaţă: umbrelele isteţe obişnuiesc să se adune pe o stradă rotundă dintr-un oraş mare în care n-au mai fost. fiecare aduce cât mai multe gânduri vii*, fiindcă gândurile cad în sus când plouă, iar umbrelele le prind.

când cele mai multe gânduri adunate sunt bucuroase, ele sunt împinse în sus prin ploaie, ca de pe o trambulină, şi se agaţă de nori. pe care-i colorează. dacă norii sunt, deci, plini, înfoiaţi şi coloraţi, - chiar dacă imperceptibil - înseamnă că au adunat o mulţime de gânduri bucuroase şi se bucură în jos, în nuanţele minţilor care le-au dat.

când tună tare şi vin furtuni largi şi aritmice, norii sunt cei mai bucuroşi. beau multă apă şi râd. gândurile adunate de ei sunt intens bucuroase. iar ei sunt graşi tridimensional şi invită la inventat forme.

dacă sunt omogeni şi împrăştiaţi ca nişte valuri de alifie, gândurile sunt supărate - iar norii vor să adoarmă minţile supărate. se doarme dependent şi satisfăcut, atunci.

iar dacă adormi în ora de după opt seara, din cauza lor e nouă.

-

* gândurile vii nu le pot lipsi celor făcuţi din corpusculi.
la fel cum nu poţi să asculţi pianul de aici fără ele.

- frappé -

la vale se alunecă pe bezea lucioasă, albă cu şireturi vag albastrui şi vag portocalii.
pe laturi cresc clopote-fruct, bezelice şi ele. alunecoase.

deasupra e un geam întins, departe.
norii sunt pe jos.

înainte se fuge după o persoană cu capul ghemuit, înfofolit, care merită plesnită cu măturele moi.
înapoi se merge cu cada.


se chiuie şi se aleargă, iarna fugărind uliţa şi uliţa fugărind alte uliţe.

tot ce se întâmplă e alunecos şi vioi, înainte şi înapoi.


ar putea fi o nuntă a unui bulgăre cu o bulgăriţă, pe un lac înclinat pe care ideile pot patina în ambele sensuri.

ar putea fi vacanţa unor albuşuri cu zahăr în care s-a turnat lămâie, cer şi forme de gheaţă de geam.

ar putea fi un frappé făcut din pluş cu valuri, sticlă şi aurore boreale.

- eclipse -

e fratele tău. vitreg? asta nu e foarte important.

trăiţi în acelaşi orfelinat şi aveţi părinţi agitaţi şi uituci.

tu esti atentă la el, el pare prins de lume cu o singură latură, celelalte trei intrând deja acolo unde e prea complicat. e un fel de heathcliff al cărui macabru a devenit filosofic.

pari vulgară, uneori, dar relaţia asta te vrea aşa, necizelată şi foarte dependentă.

ţi-ar putea zice, probabil - dacă ar şti şi el cât te iubeşte, dar nu-şi dă seama decât că trebuie să te oprească, dacă trebuie să pleci.

tace la fel de sihastru şi pe dinăuntru, e dintre oamenii care nu-şi ascultă gândurile, despre care nu poţi înţelege de ce e indiferent.

poate e vorba de abrutizat.

poate doar de indiferent.

dacă ţi se pare că e preocupat de tine, nu scapi niciodată de gândul că pare.

nu spune, doar pare aşa - şi de obicei când nu contează.

te opreşte, totuşi. o face scurt şi adânc.

sunt puţini cei care ştiu să se oprească unii pe alţii.

v-am văzut în spatele unei maşini, stăteaţi în formă de plus. cum aş vrea eu de multe ori să stau, în tăişul unor stări de eternitate minutară pe care definirile le strică - total lăuntrice, ale căror rost şi rest dispar, dacă încerci să vorbeşti.

aş vrea să vă absorb liniştea lungă şi anxioasă pentru tine, largă şi opacă pentru el, dar stările ca asta îmi plac lăsate în plus.


naratorul (care vede şi arată, niciodată nu spune) mă desprinde de voi, arătându-mi într-o eclipsă cum:

cărţile ajung şi miros a iepuri.
fotoliile încep să semene cu coroane,
vinul - cu ploaia, uşile cu peşteri, geamurile cu delfini, holurile cu curcubeie.

- one minute before recalling -

this dream puts away its cover,
tucks me into someone's eye
ten times blurred, then ten times slower
pours it from his self in mine;

twenty street lamps it recovers
from a lane like any other,
foresees paces, sharpens curves,
hems in oxygen to urns.

five words pass through uttered callings,
some ten thoughts that weren't there
grow ten minds that now can bear

- five seconds after recalling.

- blocaţi în locuri finite, zise idealuri -

când am plecat, a fost dintr-un loc oblic, o cameră pe-o parte, pe pereţii căreia alunecau măsuri impare de tipar decorativ reliefat, viu, care invada aerul şi forma o sărbătoare pe care n-o ştiu încă.
camera se alungea spre cineva parşiv, cu informaţii false.
părea o înmormântare.

apoi am murit, sau am vizitat locul de după. era plin de camere normale, majoritatea pentru copii, total neasemănătoare cu camera uriaşă şi complicată în care am crescut.
erau mici, simple, pentru copii de dulceaţă, copii portocalii şi bleu cărora le place aerul, care nu prea vorbesc, care au prea puţine jocuri.
ei lipseau, iar camerele lor erau concesionate forţat pentru atingerea unui scop nobil.
turul lor e o plăcere pe care o anticipez dintotdeauna.

a doua avea ascuns în perete un întuneric plin de îngheţate (mediocre, la rândul lor): alb cu galben, roz cu gri, îngheţate făcute cel mult să-ţi placă.

marissa cooper şi un codrin muriseră amândoi odată. deci ajunseseră amândoi odată aici, în raiul destul de mic, obişnuit şi cuminte.
timpul nu era altfel, cum m-aş fi aşteptat, cosmic sau personificat, vizibil sau decalat.
era timp cu locuri, ca în orice altă parte cunoscută.

marissa cooper avea părul ca o peltea dreaptă, iar el era un codrin bifazat - îndrăgostit şi condiţional, absorbit şi incomplet.
îi urmăream, treceau dintr-o cameră în alta. speram să mă conducă înspre descoperirea unei ascunzători de emoţii, a unei vizuini inabordabile în care se vinde neoficial cel pe care să-l iubesc atât de tare, încât să ajungă aici. n-ar fi altceva decât un fel de premiu, un anunţ, o surpriză-bonus care ţi se relevă după nişte stăruinţe.

marissei i-a aruncat cineva bereta croşetată (roz) foarte departe, iar ea a înţeles asta ca pe un semn al nemărginirii.

dar locul ăsta pare mărginit. pare oprit.
la marginea lui e o apă care începe direct din latura unei şosele. apa se opreşte tangenţial cu maşinile, dar ele nu par să treacă niciodată.

am năvălit succesiv în multe camere, într-un câmp de cămăruţe făcute pentru băieţei curat-săraci. am căutat în toate, cu fervoarea şi dramatismul adolescenţilor exaltaţi, până când am găsit o persoană care mi-a spus de imponderabilitatea regulilor de aici.

i-am rătăcit pe codrin si pe marissa, fără noţiunea de undes-arfipututduce.
sub apă, m-am gândit, corectând lipsa iniţiala de resurse şi de flexibilitate.

dacă e imposibil să mori, atunci poţi merge pe sub apă.
când am ajuns la marginea ei, bereta roz a marissei flutura deasupra apei, spre mijloc, deformată, ca înfiptă într-un vârf de copac, însă înfiptă niciunde.

locul ăsta e doar o etichetă. e scurt şi necontinuat ca un perfect simplu.
apa e o sugestie. o etichetă pentru bine.
dar sunt atâtea.

deasupra şi dedesubt sunt etaje cu alte raiuri, mai lungi, mai scurte, pentru altfel de oameni.
acum le reajustează şi le regândesc tuturor regulile, sunt toate într-un soi de renovare.
e o supraetajare de raiuri simple, oprite şi nehotărâte.
toate sunt finite.
n-au cum să se întâlnească.

n-ai cum să te întâlneşti.

- cămăşi de noapte -

crengi.
îmbrăcate în cămăşi de noapte.

între 6 şi 7 mergi în sus, pe sub podul dintre copacii din dreapta şi cei din stânga. unii care întind nehotărât ramuri periferice, ceilalţi care le prind cordial şi valsat.

6 e unde începe luna să-şi strângă în jur un chenar de cer croşetat şi neclar, iar sindrofia de muguri de pe firele de copac îşi dezleagă forma ordonat delicată, ca punctele brodate ritmic pe un material transparent.
6 e mândru că azi lipsesc luminile, că cineva dintr-un loc cu prea multe a uitat să le împrăştie peste ţara lui.

7 culege felinarele din colţ. locuieşte sus. nu cel mai sus, dar aproape de sus-sus.
vecinii lui încă par verzi, şi nu le plac defecţiunile.
tavanul din dreptul lui 7 nu are nici formă, nici ordine; planează în bănuieli circumspecte - uneori excesiv de luminate, încât redevin muguri.

la 7, bătrâneţea devine cavalerie.
întrebările devin întrebări care n-au fost niciodată puse.

domnule cavaler, săptămâna viitoare puteţi locui oriunde.
n-aş vrea.
fiindcă ar fi o locuinţă?

şi la 7 începi să te întrebi despre..
..în câte feluri poate fi spus 'nu-l (sau n-o) atinge'.
..în care locuri poate sau trebuie să fie întrebat cineva cum este.
..care, din toate privirile de pe orice stradă, seamănă cu păsări.
..de ce nu s-ar face bărci cu roţi, pentru derive pe uscat.
..de ce coregrafiile grele nu includ dansuri cu încetinitorul.
..dacă, în anumite lumini nefiresc de rare, chiar există fiinţe transparente care sar lent şi rotativ din copac în copac.
..cum..

- cornurile -

dacă la fiecare geam ar fi expuse cornuri, întâlnirile de sub ele ar mirosi a păduri de mărar şi a mici dejunuri.

cornurile sună sau fumegă franţuzeşte.
cele care sună nu mai sunt relevante.
ar trebui să se vadă, aşadar, exclusiv cornurile care plac, fiindcă oamenii se înnebunesc după reminiscenţe francofile.

am să încep să-i întreb pe unii, pe cei mai boemi, de ce ţara asta de formă scăpată pe jos a iubit atât de tare şi de depersonalizant franţa, iar acum o regretă la fel (de ce şi-a strâmtat cândva capitala până la o asemănare, de ce a pus în buzunar atâtea cuvinte cu final în -en, -in şi -ant, de ce şi-a vopsit cafenelele în muzici şi în bulevarde emulant-eliziste, în loc să fie doar ea, ridicată de pe jos şi fluturătoare ca un steag nestrident).

deci oamenii se înnebunesc după cornuri.
întrucât lucrurile considerate înnebunitoare de cei scăpaţi pe jos sunt puse în geamuri (flori, haine, decoraţii de iarnă, capete), cornurile ar trebui să crească agăţate de rame. sau ramele ar trebui să se producă cu cornuri ataşate.

atunci îi vom fi furat, poate, ţării-prototip un deget.
irigat de o încheietură hipotonică, însă, ar face prin adeziune celelalte degete să pară pianiste, nu nişte borcane care se cred vitralii.

atunci ar începe cei scăpaţi pe jos să caute definiţii şi să găsească din greşeală celelalte cornuri, care miros a copaci de mărar.

- neglijenţe -

mă gândeam la lunile astea neglijate şi nedreptăţite. noiembrie, ianuarie, februarie. poate octombrie.

nimeni nu-şi dă seama de februarie: se regretă decembrie sau se aşteaptă martie. din februarie nu se aminteşte nimic - dacă nu e o zi de naştere, dacă nu s-a urcat nimeni pe horn, să-ţi închine viaţă sau dragoste.

la fel, noiembrie - nu se întâmplă nimic.
sau ianuarie.

primăvara e un fel de câmp psihedelic împrejmuit de un gard de înaltă discreţie, trece repede şi adorat.
lunile de vară sunt grădinile clişeelor, se înghesuieşte oricine să le depene.
în septembrie sunt şcoala, câteva castane şi ţiiminteastăvară, decembrie e gras si tare ca un balon tencuit cu perne.

mai e mai, da, însă nu aşa de uitat şi de subtil ca ele trei.

mai e practic vara, oamenii se duc să-şi ajusteze burţile pentru iulie, să trezească umbrelele acelea urâte, care strănută ebrietăţi.

trec lunile astea discrete şi eterice ca nişte îngheţate topinde între imensele plăceri neverbalizate pe care nimeni nu şi le aminteşte.

- voie -

expoziţia rotundă strânge fiinţe şi le lipeşte de obiecte.

obiectele sunt învelite de bulbuci pietrificaţi şi se uită unele la altele ironic-invadate, invitat-urmărite, pasionat-asediate.

între ele se dizolvă naraţiuni scurte, de exemplu a unui triunghi care a însemnat „castel”. deasupra a avut un coif cu pietre bulbificate - coif viu, ştiitor să trimită o pâine în timpul dinainte (..aaaaflă..).

locul e al potecilor cu trepte, crengi şi pleoape prin care nu străbaţi.

înapoi în colţul obiectelor cresc invenţii şi posibilităţi - bijuterii cu sarcini transparente (să adoarmă, să îndrăgostească, să învelească, să se întoarcă), cutii deschise în săgeată, unghiuri tactile cu sprâncene cunoscute şi voie, ne-voie să le ţii minte.

- încă să nu. încă să însă -

balet din poziţii fixe, deplasate alunecat până în alte poziţii fixe, stabilite glisant.

altă artă, din intenţii luminoase, ..fie cântec, desen, dans, transparenţă. fie nu.

tenişii puşi cu talpa în sus, unul galben, celălalt albastru. ai multor fete de 14 ani, tunse la fel, senine la fel.

juriu distribuit ca o cremă omogenă de jur împrejurul sălii alunecoase, îmbrăcat în prosop.

felia mea, cochetă, matură şi posesoare a elefănţelului cu blană zburătoare în spatele gâtului.

carte de citit cu o ureche - ştie s-o dea, stiu să o dau printr-o fată, fata ştie să mi-o redea.

castanii scobiţi în lumină, pe drum în jos şi noaptea.

a fugit ca un tunel pe lângă mine.

a ajuns înainte, foarte înainte, n-a reuşit să se oprească.

atât cât cineva încă îţi place, cât încă nu ajungi.

- aici e iarnă. toamna urmează imediat lângă complicităţi, înainte şi la dreapta -

coboram dinspre iarnă spre toamnă şi auzeam confericit*, cât mă transformam din bulgăre mare şi râzător în cutie fericită de liniştiri castanii, strădatice.

ca să nu fug prea repede sau ca să nu mă lovesc, un muncitor acategoric mă bloca, mergând în faţa mea cu mâinile întinse în lateral. tânăr, complicitar.

la intersecţie, direct toamna, instantanee şi aşteptată.

cunosc cutremurele astea de împliniri acaparatoare, prea imense.

mergeam spre dreapta şi mi se deschideau în faţă cadouri:

..un copac plin de ciori cu ochii ca bomboanele bucuroase, prietenoase - mari cât capetele porumbeilor, ovali, atenţi, complicitari. pe toate crengile, ciori maro cu ochi deschişi, moi, vigilente şi sincronizate.

..o figură cu păr de valuri, lung, satinat, de complicitate castanie, în expectativă. a cărei expresie** lipea mai multe ritmuri de dans între ele.

am trecut pe lângă ea, cât din copac îi cobora un pachet grandios de flori albe fără specie, suspendat de ciocuri prietenoase, maro-atente. valurile satinate s-au întors şi au râs încă mai castaniu, de o complicitate nouă.

în timp ce mă derulam ca un ecou lângă ele, m-a supărat un gând foarte exact - ciorile să fi comandat pachetul, fiindcă e ziua ei?

tot la dreapta.

mi-am scos pantofii. aveam şosete confecţionate din tablouaşe înghesuite. una, pe dos. mi-am pus pantofii înapoi.

era imperativ să ajung la un parc anume, de culori condensate, pline de complici. vroiam atât de tare, încât m-am oprit brusc şi am început să fug înapoi oblic, impregnând în jur părţi din mine - contururile mi se destrămau şi se confundau cu alte texturi, părul mi se dematerializa şi se făcea timp.

la capătul diagonalei, un loc pătrat cât un cufăr, din care se auzea tare muzica asta, îngânată încă din iarnă***, ca un vals dansat pe clopote - clopotele din toamnă - toamna din iarnă.

am strâns componentele extremdefericirii şi m-am reconstituit.

strada, ca un tunel al groazei inversat. în loc de păpuşi mutilate şi mături, apar din lateral imagini încremenitoare, de frumuseţi nedrepte, ca un flux stereosenzorial din cele mai exaltante surprize.

din stânga, copaci imenşi, stropiţi şi îmblăniţi portocaliu-alb-maro, încâlciţi între ei complicitar şi sinuos. făcuţi de inventatoarea culorii pe care o vezi când închizi ochii în soare.

strada, un tunel dintr-o portocală găurită şi învelită de copaci din mantii volatile - atâtea portocaliuri încât le uiţi, portocaliuri pe care vrei să le fugi, prin care să te uiţi clipind flash-uri, să împungi cu mâinile.

au trecut doi oameni rari - din cei care te văd transfigurat, aspirat de fericire şi rămân neinvidioşi - şi s-au celestizat, m-au absorbit.

am fost întreruptă, chiar când am ajuns într-o cameră iernatică, plină de figuri ursulatice de porţelan alb, fiecare râzând altfel.

când căutam una după care să mă ascund, când îmi aminteam că sunt şi cu cine sunt, când începeam să bănuiesc că timpul e făcut din iarnă cu toamnă, mereu în ordinea asta, ceva m-a trezit.

-

* verde-cenuşiu, un fel de deget al timpului. un cântec anume.

** (expresie care) spunea: nu doar o stradă, extremdefericire în taxi, viile vii, 82, castane din portocaiul alb, nisip în ceaşcă, m-am născut cu un an mai devreme decât m-am născut..

*** dacă-i ignori versurile, e o serenadă spiralată de gusturi rare cu parfumuri, cu pulsuri de clopoţele, cu amprentele călătoriilor perfecte presate între puncte cardinale.