di lucìa, spaventata -

locuiesc departe, pe lună. pe luna care şi-a pierdut memoria şi şi-a 
        desprins pământul din proprietate ca pe-un buton străin în 
        întrerupătorul lui, nevralgic.

oricând îmi amintesc aici, adorm. pe crenguţele de cristal care îmi 
        cresc din noptieră atunci când vin pe geam stelele căzătoare; pe 
        turnul cel mai neştiut al castelului è - umbros, soros, pustiu, 
        seren, nespeculat şi aistoric; cu cartea zânelor verzi* între nopţi 
        şi-n-tre-zire; cu tot ce am uitat şi nu, cu unicornii transparenţi şi 
        trişti care m-au dus pe ea, apoi mi-au luat cuvintele;

când stelele nu au loje cu nume, ci zile înauntru - şi mă pot îmbrăca în 
        ele-oricând, de la geamul meu care curge.

gândurile zânelor (verzi? nu, ..) se infiltrează-n accentele căzătoare, sar
        de pe visuri pe faţă, se
rostogolesc apoi în forme de pat zburător, în care mă arunc de la
        balconul de culori, direct din tablouri.

adormind în lumini, căutând umbre.

nu-mi mai fac rău neînţelegătorii, nici firele de vânt cu care n-au ştiut 
        să-mi lege(ne) părul.

uit, mă uit de pe cer când tot e plecat, iar pământul rămâne-un nor 
        mic, compactat - un dop ricoşat din lumina închisă.

locuiesc în apă, pe lună; o apă fărâmiţată

adânc, în adâncuri.

trezite. trecânde.

-

* the green fairy book, primită într-o zi la uşă din memoria a doi magi bătrâni, singuri - atât de mult prea singuri, atât de mult ca mine.