lac -

eşti lac.

nu simţi cu simţurile, simţi cu apa. te gâdilă stuful pe margini, te poleieşte apusul - oglinda speriată, înaripată şi agitată de norii roz, centripeţi. îţi traversează peştii adâncimea, bărci, le simţi ca pe săgeţi de unt sau de săpun, fluide, le ţii şi le pluteşti fără să fii în ele, fără să vrei să le aduci sau să le defineşti. cât de static te ştii, şi cât de rece, cum te-ncălzeşte, poate, câte un om ca un pixel pe-un deget mare, când intră cineva să facă baie şi-ţi schimbă imperceptibil temperatura.

cum te extinzi şi te învolburezi, cum te ridici şi mişti ca într-un ţarc ostil de fiecare dată când vine o furtună. dar stai pe loc şi în adânc, iar în adânc, senzaţii simultane. continuă să-ţi traverseze peştii, ca nişte gânduri, diametrul, cât îi compui imensitatea.
pentru oameni nu pare fascinant să stai pe loc, acelaşi loc - ei le etichetează locuri.
dar el, aici, un lac, ştie mult mai mult decât pot ei, mergând de colo-colo. el vede anotimpurile, schimbările de debit, formă, intră - se umple, seacă, se inundă -, vine ploaia, vântul, răsăritul, ..alt gen de transformare.

nimeni nu ştie, nu stă să contorizeze.

nu e doar apă, lac - e un conglomerat, are identitate, un organism spre infinit - fiecare buruieniţă, ciupercuţă, val nou, vânt aşternut, pe dedesubt are o viaţă mare. comunică cu lacul, el o înghite, în lac e bine, stai - imagini oglindite, cum e să fii oglinda aia, să susţii reflexia cerului şi-a norilor în ziua asta, în forma asta, se schimbă, vine noaptea, altă seară, cade un fel de libelulă înăuntru, pluteşte un păienjenel..

marea-i prea mare.
tu, o farfurie de întâmplări legate şi tâlcuite bine înăuntru, un dulăpior de oglindă adâncă, cu uşile mereu închise.

o frunză, un design -

eşti o frunză ştanţată, un design. devii bobiţele mov, puţin asimetrice, puţin scăpate una lângă alta în seara de orez cu lapte, marginea ţesută în fir aproape alb, melodia aproape cafenie, aproape dimprejur. eşti întoarsă pe-o parte, purtată-ntr-un parc care plouă, le aminteşti de pliuri sub umbrele la 4:49 după-amiaza, când e aproape toamnă şi-aproape dor de felinare.

te ofileşti cu ele toate, când te-au purtat prea mult, când te-au uitat pe banca udă 

la început de cinematografie. 

te înteţeşti pe-un sari, între sublinieri şi păreri, întrevăzută ca o variantă improbabilă a unei incinte de contemporaneitate să re 

devină 

artă.

teaca ta e dez, nodământul, 

o cremă de filosofii subliminale,

o aţă de intermitenţe

şi simboluri călcate.

- o gară magică şi o fântână-n straturi -

rhm îmi trimisese nişte desene animate neimaginate. treceam din gări în intrări zaharate, erau şine în soare, livezi sau poieni-continuitate. urmele se duceau, vremea se arăta, apoi se ascundea şi toate păreau doar înaintate. desenele-animate erau planşe de peisaje vii înmărmurite, ca nişte amintiri oprite cu toate senzaţiile necompromise, fără formol, fără staticitate. se uneau coerent cu altele într-o ebrietate, în mintea mea, nu le cuprind intacte. prea lirice să le pictezi, aproape prea frumoase de realitate. ca un tărâm al păsărilor de parfum cu lapte, zboară dar stau, le vezi cât le simţi, pe aer pictate. vag, în nuanţe de zbor şi interior, cutii cu copilării larg împăturite şi alăturate.

nu simţi căldura asta necondiţionată decât când eşti singur pe-o hartă.

nu trece timpul şi ne uităm la el cum trece, ca colindul.

-

în faţa casei, o casă-turn înaltă şi subţire, ca o fereastră în umbre de noapte. arteziană-n felul ei, volane-straturi de piatră care te luau pe verticală spartă, subţire, descântată. cădeai în ea, erai din apă. cădeai, iar în timp ce cădeai, se făcea tot mai întuneric, ca într-o piatră preţios alambicată, safirsmarald de întunerici strâmţi şi goi, te duci şi nu poţi urca înapoi. şi-ţi pare răucufrică, şi ştii că nu vrei, dar eşti mică, şi eşti oricum prea obosită să lupţi să nu te-neci. şi treci, trăieşti dintr-o apă în alta, tot mai adânci, de lilieci, departe de-acasă, până ai traversat-o dedesubt şi ai ajuns între colegi. o curte cu apă murdară, amară dar familiară, din ce în ce mai neadâncă, mai nestrâmtă. când ai ieşit, colegii - sunt tot ce avea importanţă, feţe şi mâini care veneau cu nonşalanţă, treceau şi nu vorbeau, erau. un rezumat de amintiri cu relevanţă în irelevanţă, ca cerul* de pe scările din faţă când mă uitam la el cu oana, dar golit de senzaţii, doar fata morgana. copacii largi şi înmembraţi într-o grădină uriaşă, brusc vie, au început să ningă cu petale mici, speranţă într-o lumină de joc de vacanţă: nici roşie, nici neagră, nici portocalie, un filtru bun, de armonie, dar stins, care păstrează întrucâtva culorile prin nişte ochelari de pălărie. 

eram împrăştiaţi, şi dintr-un colţ al turnului înţepenit în sus şi bântuit de noapte, am înţeles mesajul simplu mai departe: nu părinţii, nici trecutul, nici viitorul şi nici anumite tipuri de dragoste nu stau: convieţuiau, rămâneau şi contau colegialităţile neimplicate cu foşti sau actuali sau viitori, colegialitate: o viaţă ca-ntre cai, fără declaraţii pe mese şi fără pete detrese, stai lângă ei, se duc, te duci, te-ntorci sau nu, sunt doar colegi de viaţă. şi ninge cu copaci. şi poate-i ceaţă. 

* hiding and showing your future at the same time, only poignantly.

achance -

corso como, via brera, dear rose, simone cosac, sinfonia di not(t)e, ambré lumière, secret sucré, essenza di luce, maison de la vanille, hôtel costes, creed, atelier des ors, dragon's eye, pearlessence, soir de mer.

aş boteza aşa zilele lunii

shoji, paravane japoneze de hârtie & bambus

odilon redon, 'prince du rêve'

embroil -
woven dreams
gossamer
& jacquard

azura, benguerra island, plaje pustii

gianduia & gianduiotti, piramiduţele sorini

bali.

think of your shadow for a moment.

orgone,
izumi - 'the ink dark moon'
11 stories on the second floor

or maybe dinner for the sun

when the best parts of yourself stay hidden

apotropaic,
askance
define 'forever', j'ai si choisi de l'être
and twice venetian
and sometimes i just do
initiative
instanced
sughiţ.

and then you start to uncollect.

'you don't know what happens to people when they believe in things'

waft, draft

aer, cer - credeam că se termină în iniţialele mele

ca furtherance

achance.

- umbră de soare -

era un concert şi cei care-l ţineau / urma să-l ţină îl ocoleau: îşi provocau altfel instrumentele, cântau în pâlcuri deznodate, vorbeau cu mine de departe pe scări ca la concertul rătăcit din birmingham; scări acum dizolvate, acum amalgamate, acum secrete, spiralate, scări atmosferice, scări de culise.

a concura, a se confunda sau a trece - l-am văzut (omdedemultcamrău), m-am ferit, mi-era uşor, mă strecuram printre ei, a-ha* boem-masonici cu haine lungi şi păr de lămâiţă.

scenariul în sine pleacă, dar la sfârşitul lui, după ce plec şi eu din sală de pe un rând din spate, închid ochii şi din greşeală cinevarăudevenitcald mi-atinge cât îi ţin închişi fruntea cu gura, apoi îşi reia rostul în haina sau umbrela impersonală dintre toţi care vorbesc plecând în continuare.

înţeleg, e o împăcare.

mă găseşte un copilaş - n-are părinţi sau vârstă, sunt noţiuni străine. momentul e a(l)urescent, de calm şi ştie: în jurul lui lumea îngheaţă cald, strălucind ca într-o amintire sepia pe două maluri. îi văd pe ceilalţi încă împrăştiaţi festiv, concertual, în pâlcuri luminate violet şi scenic. când trec, însă, pe scări de ghioc în sus şi-n jos - mereu înspre plecare -, rămân incipienţi şi limitrofi ca un abecedar de poze. 

o împăcare secundară.

copilul mă ia de mână şi mă duce, aştept în gând o melodie pentru care venisem şi n-o aud, la început nu-l aud nici pe el - dar el deschide uşi, îmi prinde mâinile-ntr-un dans de vanilie vaporificată şi când dansăm apoi, central, amuzaţi, ignoranţi, îi aud cântecul: genial, dimineţi din adâncul..

flautului/viorii (peer gynt 1? grieg, cântecul dimineţii, unfluieraşulăla pe care nu-l pot identifica acum, mi-e prea somnic) - dar doar eu îl aud, numai aici e muzica: norul de praf de lumină care mă ia din nou de mâini şi tot dansez, şi uit, şi văd - şi dansul e un fel de fericire. oarbă. 

dansată ca o umbră de lumină necomplicată, nefreudiană, nesinestezică. 

o împăcare simplă.

sunt atâtea feluri de sori pe lume.

[descrismelodioaraaaacusilapian]

- 

* 'the cold has a voice..'

- balcoane înflorite paralel pe ea, pe verticală -

am văzut-o dansând într-o vitrină în rochia de culoarea serii* cu trandafiriu şi alb şi bleu şi şerbetiu strănutat, ca un balcon dinspre sanremo.

un fel de robin pe un fel de vals pe care i-l compuneam în italiană - deboli** - dansa, era un concurs de vitrine, concurs de opriri în vitrine, trist ca un vals, valsat ca o vârstă, o vârstă de pe-o apă cu flori parfumate, strănutate, atunci inventate.

amedeo minghi, păstreaz-o tu în acuarele-ngrijorate

intonate -

uşor maliţioasă, cu părul de ceylon şi o seninătate-sticlă, identitate mică 

ca dintr-o poţiune-aproape otrăvită 

vărsată într-o umbră dintr-o grădină care refuză să fie oprită.

-

* bleubleumarinseraticgrimediteranean.

** cam ştirb în realitate, daaaar mi l-am amintit, îl ştiu, îl ştiu!

'découvrir le monde vaut mieux que rester' -

dărâm-o, nu vrea să mai stea. merii şovăiesc, gheboşi, apatici, de vorbă c-un pământ încărunţit de smogul clădirilor noi

cireşul nu mai radiază de-nviere

trandafirii fug de rochiţele de seară cu care fiecare regina-nopţii de zână -

poţi să-i iei păpădiile, păianjenii uriaşi care se întorceau din an în an mai fioroşi şi mai negri în vie

poţi să-i iei bradul şi fiara cea mai dragă pe care am culcat-o cu o mingiuţă spartă dedesubt

crăciunurile de cristal sub flori de gheaţă şi râsete rotund-sclipite

strugurii mov lunguieţi şi pepenii pe care-i aducea tata pe umăr 

şi merele-n lăzi dumbrăveşti şi părul mic uscat cu pere nesătule.

ia-i zmeura şi îngheţatele de casă de 14 şi de 22 iunie, 

copaci escaladaţi plini de furnici şi muzica de mai, mai tare

apoi de august şi castane, în geamuri cu perdele de vânt concertat

şi roşiile, caişii piticoşi şi sprinteni, tablourile, broderiile din epoci portative -

taie, înlocuieşte tufa de la geam, caietele şi cărticelele din care nu înţelegeam cum i-ar plăcea cuiva marin sorescu când exista stănescu sau, mă rog, eminescu

peltelele, salatele de vinete şi nucile, dulceţile de nuci, dulceţile de trandafiri, zacuştele de fum de pe tărâmuri de lemn arse.

scapă de tot, păpuşi italiene, pantofi de lac cu mărgeluţe,

şodouri, tăiţei în degetar,

tudor şi laur în ligheane, nişte gume-ţigară,

şezlonguri şi casete, geci de blugi, curelele de băieţoi, ochelarii de soare, 

pietrele rare.

n-o vreau, e plină de fantome desfăcute, 

apoi bătucite,

care au obosit să bântuie, iar voi aţi obosit să le lăsaţi.

scântei bătrâne

şubrede

şi reversibile.

lasă-i oglinzile, totuşi - 

grele şi încurcate

pe care le mai caut în vis dintr-o cameră-n alta

în care rochia portocalie ca o trompeţică şi o cămaşă albă înnodată peste şi părul ud încă se învârt luminos ca un bec dintr-o noapte de lămpi -

lasă-i pătratele din oglinda-n oglindă-n oglindă 

şi poate vişinul de lângă roaba care-a trezit, copilărie după alta, lalelele bătute -

- un transfer confuz, confundat -

locuiam într-un fel de internat/sorority/vilă imensă, o atmosferă retro-ideală, cu fete de implicitate şi căldură, şi învăţam să fim cu noi sau între noi. afară erau maldăre de frunze, o toamnăprimăvarăvară deplină, dilatată ca o păturică, un quilt senzorial cu găurele luminoase. smaranda avea păr de copilaş şi ironii pluşate, un fel de ghid, eu îi spuneam cum să ghideze, colaboram fluid, fără-ntrebări sonore. dincolo de anotimpul nostru era o altă vilă, cu oameni pe care-i ştiam, nici buni, nici răi, un fel de-acolo cu identitate. nu aveam slujbe sau sarcini antipatice de întreprins, treceam dintr-o zi în cealaltă făcând doar planuri şi călătorii, proiecte de toamnă şatene, o tabără continuă* - nu ne certam şi nu ne-ngrijoram.

însă în ziua asta mă afundasem fără mal într-una dintre noi, o petra dezbătută într-un trecut fără prezent, mă întorceam de undeva pe-o stradă de grădini trecând dintr-una-n alta. cu fiecare poartă pe care-o deschideam, simţeam că vine el din spate - un om kaki, acaparant, grăbit şi lent şi fără ţintă: se-apropia, cât eu (ea) avansam tot mai accelerat, fără să bănuiesc ce vrea sau de ce eram îngrozită. cu ultima poartă de lemn galben deschisă, aproape m-a atins. dar am ieşit, mimând o nonşalanţă de carton şi m-am ascuns într-o ascunzătoare dintre frunze, de unde-l vedeam aşteptându-mă, ca să mă urmărească-n continuare. îl vedeam printr-un gard de lemne paralele, ca un obstacol pentru cai. cumva m-am fofilat şi am ajuns în vila noastră, iar el a intrat ca un gând în cea de vis-à-vis, acolo-cu-identitate. am răscolit cu mintea scurt ce era înăuntru, trecând dintr-un perete-n altul: erau trecuturi juxtapuse, oameni care nu mai vorbeau, un adăpost pentru păreri sau caractere renegate, toate învăluite în toamna-păturică de afară, de-o frumuseţe neacoperită. scări complicate, poduri paradoxale, depozite de amintiri cu raze lungi şi drepte, iar el se impregna în toate, ca un cuvânt neinventat şi rău pe care nu vrei să-l înveţi, dar nu-ţi poţi astupa urechile.

smaranda-şi continua o lecţie ironică la un capăt de amfiteatru de pietre-n aer liber, eu îi suflam ce / de ce vrem să facem de la altul, într-o telepatie-simbioză şugubeaţă. apoi m-am înălţat ca într-o pauză de gri şi am zburat pe-o lebădă uriaşă, în timp ce i se dezmembrau segmente - întâi aripile, apoi gâtul şi orizontul, un roller coaster invizibil trasat prin ani întregi de zbor şi curbe-frică, pân-am aterizat la loc în viaţa noastră proiectivă.
atunci am devenit iar ea - ea care nu era nimic în special, nu avea caracter sau acţiuni, doar o identitate aspirantă, care se impregna în tot iar eu nu mai ştiam să ies - din amfiteatrul-după-amiază am alergat cât am putut de repede în dormitorul nostru, ştiind că n-ar fi trebuit s-o las acolo.

el o găsise primul; eu puteam doar să o simt, dar el o avea în trecut - şi-acum o-njunghiase de atâtea ori, încât era plină de găuri roşii; mergea de la un pat la altul tot mai grena şi mai secătuită, măsufocamînea, nu mai ştiam ce-i ritmul, viitorul, am căzut lângă ea şi-am luat cu mine fiecare punct, încimentată, anihilată de cum poţi să-ţi revii după aşa ceva, după ce-ai fi putut să schimbi, s-opreşti, şi n-ai oprit. eadoarmurea, eu urma să trăiesc cu asta.

în jur, pe geam, toamna de august în mai rămăsese superbă.

-

* un 'cracks' fără punct culminant.

înţelegi.. 2014, întrecapricii, întrelegeri -

none of this is me. it's only glimpses of who i thought i was, who i am when i'm not, whom i thank, whom i think, whom i forget when i remember.

..per sottodire i pronostici —

..în kensington, grădinile‑şi reclamă apercepţia.

..sometimes we’re just impervious to difference. sometimes i want myself, only with later eyes and a moonless aesthetic.

what will it be, proud, modest/honest?
right, warm?
selfful or soulful?

..i still recall the taste of good taste.

‘lespezile? sunt nişte mùfeţi [ulterior definiţi ca: obiecte inexistente destul de moi, poate uşor ţepoase pe‑o parte..] pe care..’

spring when it's spring, winter when winter, autumn when i fall, and summer when we’re older (decembrie)

..alongside luck, and layers of synchronization.

behind, somewhere in an imagined swirl‑swung hammock, people were playing ra‑ha with the age of summer..

‘stop away from me’

those spaces in between, is that where we’re all going? does it all just dilate — is love something we know, or learn? ..know, learn?

..don’t we just like to think we did it all right. that someone else’s tilts are all their own, that actions belong to actors alone. and that misunderstandings are just misunderstood, in passive and impassive voice.

‘there’s no greater gift than friendship.’

..conjugarea afectivă a..

..and my belief in winter.

..love comes and goes, but it mostly goes.

‘principles are like prayers; noble, of course, but awkward at a party.’

..warning: if you upload a photo on blogger and have the habit of occasionally updating the info on your profile, you might consider its *beautification* policy; in other words, prepare to end up looking like bugs bunny after gargling with a bucketful of bleach.

..nu pot să‑mi descarc noaptea trecută din minte. ochi prăfuiţi, jocul de biliard, geometria răsturnată a feţelor de drame cu anestezie, 

youplayedmeout, 
heartsmoke.

..la fel cu tine, gândul lunii — ‘fără de bucurii iubirăm, fără tristeţi ne‑om despărţi.’

..heavy patchouli mornings,

and i’ll always prefer hues to colours.

..i‑am făcut trenului din mână, mi‑a făcut înapoi, apoi a răsunat ca o găină baritonă. un marfar plictisit, 22 noiembrie

..turnuri ca conuri de brad

fantome cu cafea

fantome uscate

chez vagabond; vitralii diluate‑n fum;

pentru că vitraliile recreează curcubeul (pe dinăuntru).

..unde 2 ţânţari au murit şi 2 au fost grav răniţi.

..senzaţionalism, alarmism. lumea le cumpără, nimeni nu se mai uită unde e adevărul.

..constatare neoportună: ‘ai fundul ca un fruct.’

eu (nu aud): ca un tub? (râde) stup? (amândoi, tare) porumb? (pe jos)

..jad îngheţat în lumea de foc cu ceaţă.

..(‘maleficent’) owhoaa, fiinţe din panglici pe apă

it’s not my fault, i’m only story‑eyed —

..you’re someone you wouldn’t understand.

..when i get to the future, change will be different.

..a smile in your words, a (semi)colon in your heart

did you know

that when it’s cold

little round drops of clarity

come out

of frozen stories?

..the moon through a jar of cold mist

..a, lüneburg

you’re smarter than you think, you don’t stop trying; you can believe as much as you can doubt; you don’t postpone, or minimize, or counterfeit; your eyes are wide as much as they are narrow; your favourite season is always the next one; you have a wild wolf as your pet;

and you

know

winter.

‘The planet does not need more successful people. The planet desperately needs more peacemakers, healers, restorers, storytellers and lovers of all kinds.’

..110.000 km, nicio amendă, niciun accident.

..aachen şi starea beige lumânăristică, sănentâlnim, măsperii.. poliţişti olandezi de graniţă, limită de 100, eu galopez cu zen şi când se lămuresc că‑s doar aiurea (nu merită amenzi aiurii, nu‑s terorişti, ei doar merg repejor şi zic prostii), ajungem să vorbim de puppy love.

..belgienii au gropi de ½ m în autostradă, însă semnalizează că se alunecă pe zăpadă. abia începe‑octombrie, sunt 20 de grade, îţi dai seama de asta după ce iei vreo 11 gropi. de ½ m. dar CE ne facem dacă ninge.

..poate de‑aici ies picăturile,

o tufă mare‑mare de picături

îmbrăţişate.

..când n‑ai măsura substanţelor

..se ridicase marea pe cer, învolburată, fosforescentă, cu sare..

summer, they say, is an endless feeling.

..aşa face himber când e somnoros şi relaxat, se‑ntinde clătiţeşte ca un păianjen pe toată suprafaţa patului, şi.. doarme. doohoaarme..

..‘(a child's intelligent heart can fathom the depth of many dark places,) but can it fathom the delicate moment of its own detachment?’

..zulla road! castanele..

..lică & leţ scriu teze riguroase: hozro şi pasărea rară.

‘Yet still my hands tremble before the kindness of strangers and the rain of sibilant words spoken softly in the hushed night.’

..îi dau cu degetele de la picioare sub genunchi şi ‘aau, de ce‑mi dai cu creionul? totullatineiascuţit?!’

..(asta) nu‑i molie, e silvilius.

..cap de tobă, buturuga‑n formol

..nu credeam că mai ştiu. sănunţelegicezic, darmamîndrăgostitaşadecruddetinennoapteaasta, încât mi‑au ieşit fluturi roşii şi 6 vulpi în faţă, în pădurea umbrelor de sclipici. hanoracultăugrişiniştepistruinordici  

(ultima zi de iulie)

..starry story, ivory sorry

..pick a song, a mood, a you

stay with it until the night comes true.

..îmi împleteşte puţin codiţele imaginaţiei să văd lucrurile invers —

..‘când au trecut atâţia ani prin noi, pe lângă noi? eu n‑am trecut prin ei..’

..există artist mic şi există artist‑ic.

..muzica are şi filme, şi cărţi înăuntru —

..am descoperit o aluniţă nouă, micămică, pe mijlocul genunchiului, o cheamă annabel rix.

cu un tractor pe câmpuri de zăpadă, iarna

there is this place

this sense‑forgotten place

like a heath‑shaped shade on the sky at night

where sam comes up to visit

and her only regrets

are some sparrows.

cum e să ai o relaţie atât de liniştită, încat ninge cu păpădii, cu păpădii în şoaptă.

vine la uşa ta şi nici nu te surprinde, nici nu te intrigă, îi deschizi cu privirea senină şi‑nchisă, mâncaţi pe clapele surdinei, dormiţi pe‑ale ecoului, nu strigi, nu strigă, nu e foarte‑ntuneric, nici foarte lumină, nu are vicii sau trecuturi mari, ca un joc de macaua.

cine‑a ţipat aşa sfâşietor? părea să fie o soţie de tramvai.

..deşteptul de bre mi s‑a lipit de far, cât încercam să parchez. lipit‑lipit, ori chiorăşte de tot şi a descoperit lumina, ori e pur şi simplu cel mai absurd câine din lume. în secunda în care s‑au oprit roţile, s‑a trântit‑acroşat avid de roata din faţă: sub portieră, blocând preş‑fedeleş ieşirea, încât să‑ncalec peste scaune şi să mă fofilez pe uşa cealaltă.

..‘and the most she can do is throw shadows at you’

..yo, aici dj tichiuţă. tocmai stăteam pe jos turceşte într‑un bar drogofil, într‑un nor de fumakapraf, cu o privire injectată‑n ceaţă şi un picior de hostess neapărat în poză.

ia un biet geek cu cămaşuţă albă de la internat, îndeasă-i o şosetă roşie pe cap, tăvăleşte‑i puţin părul şi‑adidaşii printr‑o baltă, pune‑i 2 tricouri — unul gri mozol, celălalt verde fosfor — unul peste altul, nişte izmene ferfeniţă cu talia pe la genunchi şi 3 mărimi greşite, 2 tatuaje cu litere chinezeşti aleatorii pe antebraţ, respectiv spate, o pereche de căşti cu leduri chiorâstice curgându‑i după gât, ideea de ‘freestyle’ şi ‘shady past’ recuperate şi exersate de câteva ori în oglindă. rezultă hobo cool alias tichiuţă, superidentitatea cosmopolită a secolului 21, în care grunge şi hipster meet the dust & go wherever za life takes ye.

..alergatul noaptea, înotatul noaptea, respiratul noaptea, ceaiurile cu gust de luminiţe şi de staţiuni lago di garda noaptea, discuţiile cu mai multe înţelesuri noaptea, condusul, mereu condusul noaptea, când e pustiu, când a plouat, cu luna şi cu lacurile şi cu enya între ele, noaptea

..o scapi undeva în străfundul minţii, unde rămâne senzaţia, nu şi amintirea.

..ultimul iunie, şerveţelele se grăbeau la o reuniune a serveţelelor. pe străzi, noaptea, câte o frunză dansa rap (ultima zi de iunie)

..există oameni cu stop, apoi există oameni cu stop şi cu dop.

..‘my sole relief was to walk along the corridors of the third story.’

..bre e un câine delicios, complet nebun (alb cu negru, răpciugos, ageless). îl ştiu de 7 ani şi rămâne de necrezut. într‑o zi doarme cu capul pe‑o cărămidă. în alta, îl găseşti tolănit sub disculpe (cu capul ieşit, la umbra roţii) şi nu poţi să‑l urneşti, că nu se dă. la 2 noaptea se‑apucă să zăpăcească nişte sticle de plastic, şi hârâie cu ele până trezeşte 4 străzi. vara, la 39 de grade, stă adormit la soare topitor. ba traversează copoul cu urechile‑n vânt şi‑o haită de zece lătrători în spate, ba se bălăngăneşte sau se propteşte în faţa maşinilor care pleacă, ba îşi izbeşte din greşeală trufa de pantalonii tăi fiindcă‑i prea plictisit să se uite pe unde merge, ba‑l reperezi în faţa unui magazin, soul searching: holbându‑se psihedelic la un fel de furnică.
mai devreme săpase o groapă în care îşi băgase botul, uitându‑se la o pâine (deci nu invers). avea un ochi extrem de roşu, posibil să se fi apucat de băut.

..tu ai vreo amintire din clasa a 7‑a? e cea mai anonimă. geometria plană şi mai ce?

(mă enervasem, mi s‑a oprit motorul vrând să întorc într‑un mijloculdrumului şi un ţigan burtos a pufnit într‑un râs ostentativ, cu multă satisfacţie în burta tuciurie.)

daţi‑le‑n cap visătorilor. voi, care credeţi că pământul e rotund şi se învârte după bani, care vă definiţi şi derivaţi din plăceri de 30 de minute. voi, care aţi *iubit* de 25 de ori, însă *n‑a mers* şi sunteţi victimele nedreptăţii, ale mirărilor strivite şi ale glumelor amare.
voi, care credeţi că mândria se măsoară în depăşiri şi‑n ştiumaibine, voi care încuiaţi tot ce nu vreţi să mai vedeţi într‑o conservă, voi care sunteţi prea puternici în faţa armoniei şi a artei. voi, care credeţi că 'a lupta' înseamnă a fura sau a brava sau a‑njura sau a‑nghionti oameni şi animale, voi care vreţi de azi pe mâine. care vă plombaţi viaţa cu filme şi statistici defetiste, care v‑ascundeţi după băţ şi visaţi pornografic. pentru care nuanţele, sinceritatea, poezia, dilemele morale şi nesiguranţa sunt efeminate.
găsiţi‑i — poate mai sunt 20, sau poate 200 pe lume. jucaţi‑vă cu ei un pic, râdeţi‑le în faţă, demonstraţi‑le matematic că tot ce reprezintă sunt sfere derizorii de şampon. apoi urcaţi‑vă pe trotineta voastră neagră pictată cu vipere şi pentagrame şi văpăi, traversaţi huruind oraşul, scuipaţi pe jos şi ridicaţi‑vă tricoul: aţi câştigat. pe soclul limitelor depăşite, sus de tot, stau autoapologiile, colacele în sus şi dungile voastre adidas.

..‘lasă ploaia să se spargă, lasă cerul să dezbată’

..to touch the face of the start.

..l‑am văzut iar pe prâsleadindorobanţi, avea blugii rupţi, ochii turquoise şi a ajuns iar în disculpe. (15 iunie)

..nu puteam să mă hotărăsc dacă erau brazii calzi, luna rece, sau luna caldă, brazii reci (12 iunie)

povesteşte‑mi o facultate.

..plimbându‑se prin poze, mirosind a cafea

..zboarăfrunza academic. zboară frunze despre organizare, zboară în paranteze neavenite şi în tramvaie de derizoriu.

..hai să vorbim. pune muzică.

..gustul cântecului, gustul hotelului de pe mal, gustul ecoului

sfarşit de mai, mă plimbam noaptea, furtună, 12 grade, un lac, două, trei, o melodie pe care abia o găsisem şi credeam că e rară (radio 21 — ‘wildest moments’), apoi o pasăre enormă, ca un palton aşternut, praliniu, traversându‑mi parbrizul. din toate sutele de păsări care mi se aruncă‑n faţă, pe asta chiar puteam s‑o calc.

How does the story end?
she wouldn't say.
Definitely worth waiting 6 months for her to reply.
(are you any good with your guitar?)
Not particularly. I'm just learning as and when I have time, which lately hasn't been very often. I'm spending more time with my camera. Again, still learning.
camera, musical instruments, climbing a wall, chasing a dingo, wave facers and mountain dissolvers. oh, you, who'art all original and *true*.
Are you amusing yourself?
bitterly.
Is your face hideously scarred?
on the inside.
As long as it's pretty on the outside you'll do fine on the interwebs.
one of the dumbest, most superficial conclusions to be.
Also true, though.
in a place that doesn't exist.
Why are you the way that you are?
scar(r)ed on the inside? blunt? askew?
life's cats are playing with our keyboards.
Is this an internet persona?
just bits of now to navigate among - there are no internet personas, those skeletons don't cling to verbs like this.
it's fake or be, i chose to be.
what do you dream about in june?
When shall we three meet again? In thunder, lightning, or in rain?
June hasn't happened yet, unless you mean previous Junes.
us three, in all the three.
(just one of life's cats lingered on?)
i mean all junes, and all of june.
Glastonbury. 
You?
:) in tune.
I bet you're going this year, though, whereas I'm not.
i never went. i'll never go.
Future's unwritten my friend.
some have a magic pen.
I think they're called magic markers.
or pens. cages‑like pens.

..când a sunat unfeldebabă pe fix şi‑a întrebat ‘hello, john?’ (după ce răspunsesem)

ţine‑mi volanul, cât ies pe geam cu totul —

..mâncam un morcov, mă uitam la un tei, şi morcovul a devenit brusc gust de tei.

..hârjoană, substantiv

..you’re such a quando.

Colours switched hues and hosts … For, once imagined, everything here was lyrically real, and synaesthetically complete, while the irrelevancy of time embraced irrelevancies of change. — himbercuhamulrupt printre pagini de master, înainte s‑asculte prima oară vincent.

..it was the autumn of a summer’s winter, complete in its resplendent, eclectic quality that no season alone could grasp.

..în vis, bucur obor era o călimară‑ntunecată, goală pe dinăuntru, în jurul căreia mergea haotic un tren subţire cât un penson. pe‑o monocletă, pe‑un teren zgrunţuros.

..secrete transformate în umbre pe pernă

..‘ca şi cum ai ruga un urs să‑ţi dea peria de lângă un morman de zmeură.’

..ceaţă cu frunze, nişte străduţe ieşene pe care nu fusesem încă.

(‘vânt ce stă şi vânt ce bate’) — că‑şi alegeau, că‑şi scriau, că‑nţelegeau tot ce e de cântat şi de păstrat pe lume, că numele şi cântecele lor au strâns mai multă tinereţe decât 1000 de licee în care am intrat vreodată, inclusiv din colţul privirii. vocea, timbrul, felul cum le pronunţă, cum ţi le‑aştern, simţite, în spatele minţii.

..am zis aripă cu pene, să zbor cu ea prin vene

..a poveste neîncepută, a pădure cu copaci de argint, a —

..s‑avem identităţi de sticlă — ok, să le schimbăm, dar să ne mai vedem prin ele.

..încuietor, ce parte morfologică e ‘cică’. de ce conjuncţie, de ce adverb..

..cielo de brujas

mi s‑a oprit motorul vrând să dau în marşarier la vale, ‘e motor diesel, înţelegi..’ şi mi-am adus aminte că tot nu dau doi cenţi pe vârste. (28 aprilie)

..bombănel.

..motociclist care mergea în paralel cu mine pe copou, hârhâr. dar nu pot să mă uit la ei, mi‑e frică. că (dacă‑şi scoate casca) e mârlan, că n‑ar şti să vorbească, sau că s‑ar sparge pur şi simplu.

..lucrurile pe care nu le zici nu rămân nicăieri. se schimbă de la o zi la alta, de la o lună la alta, şi uiţi, le uiţi.. până când încetează să existe.

..câte lucruri poţi face cu încheietura mâinii.

‘You’ll know her more by your questions than by her answers. Keep looking at her long enough. One day you might see someone you know.’

..de câte ori e lambada pe drum, dansezi pe benzi, dreapta şi stânga

..mai târziu, puzderia fenomenală de stele linz pe cer — pe 80/90% de cer, restul de 10% fulgera (un petic, departe) fără lună. cerul e‑o pătură neagră, catifelată, înstelată.

..ascultam asta  în passau şi trecea ploaia şi venea noaptea şi stăteam ca un cuţu cu botul pe labe pe geam, în vânt,

era perfect.

apusul trecuse cu ploaia

şi erau nori rupţi ca din mare, din culoarea ei seara

în dunăre se stingeau două lebede

din când în când deschideam ochii

în liniştea atemporală în care‑ţi dai drumul de sus.

..gigel cu chanel. again. (iar o trezire în râsete‑bulbuci)

..mistreţi negri sălbatici şi 1, 2, 3 căprioare speriate, pe‑acelaşi drum păduricesc pe care încercam s‑alerg. şi melci, şi un arici traversând la întoarcere, gâze stresante care ţi se îneacă în gene, în ochi, în strugurel, şi trebuie salvate.

mi‑am regăsit haven‑ul de la capătul cascadelor secrete — şi l-am salvat, să nu‑l mai pierd. (22 aprilie)

..un uriaş mergea pe stradă împărţind balcoane. de fier forjat, de piatră sculptiformă, balcoane mari şi mici, potrivite cu o casă sau cu castanul care o umbreşte.

..stăteam pe geam la soare şi deschid ochii la un moment dat. 3 spectatori: un motan alb, zburlit şi languros, pe‑acoperiş; un câine alb, pitic şi indignat, în curtea‑nvecinată; un băboi şi mai indignat, bombănitor, c‑o stropitoare, lângă el.

aceeaşi zi, seara mă duc să explorez cotloane pe roţi şubrede de bicicletă [răbluţa mea de băieţoi]. găsesc un sat superb, 6 căsuţe în total, ascunse într‑un vad de floricele şi sălbăticie. mă iau după nori negri, mă pierd pe câmpuri lungi de rapiţă în floare, vine o ploaie caldă şi promiţătoare, îmi lungesc drumul, ocolişuri, merg repede la vale pe mijlocul unui drum abrupt şi circulat, unii‑mi strigă ceva dintr‑o maşină hippie, îmi şiroiesc pantalonii, eşarfa, cocul, trece‑un autocar claxonând de departe, iar sensuri giratorii, pe ăsta‑l facem invers, văd de departe alt autocar în altă intersecţie, m‑aşteaptă omidesc‑cuminte (empatie), îl salut râzând tare cu mâna murată, un moşulet alb şi senin face din mână înapoi de la volan.. 30 de metri după intersecţie şi e‑n spatele meu, încerc să urc pe un trotuar şi să‑i fac loc, roţi ricoşate de bordură şi poc, cad ca o pătlăgică turtiformă pe burtică. hei,amcăzut,cechestie, în timp ce moşuletul zen opreşte‑autocarul fix pe mijloc, damage control, mă ridic ca pe arcuri — nu ştiu ce am făcut aici, dar zero julituri (vânătăi nu se ţin). locatari de autocar vizionând impacientaţi laolaltă cu moşul, aşteaptă să mă clatin sau mă dezmembrez. le fac din mână şi lor, tot nu pleacă, doar n‑au să se dea jos acum, să mă cocoţ fuguţa înapoi pe obiect trădător şi cam strâmb, ha‑hei, am scaunul întors cu faţa‑n spate.. mă dezechilibrez din nou, mai caraghios, până‑mi dau seama că e câş, nu pot să cred că n‑am zgârieturi, nu m‑am distrat de mult aşa de bine.

să nu uit ziua asta, revigorantă şi părtinitoare. (perechea nr. 2 de pantaloni vaporoşi ferfeniţaţi în mai puţin de două săptămâni, de roţi conduse cu incompetenţă) (21 aprilie)

..ce triste, familiile care nu rezolvă, doar repetă. nu caută soluţii, ci doar să scape şi să ocolească, înaintând în inerţii involutive, frământate.

el e frustrat şi nesimţit, ea e docilă şi epuizată, iar între ei, mereu şi niciodată s‑au oprit. dar ei nu‑şi. mai. dau. seama.

..căsuţa mea, fugită o dată pentru totdeauna de dismagia postmodernităţilor. cu gemuleţe şi uşiţă rotunjite, cu castronaşe de culoarea cojii de dovleac topite‑n griş cu lapte, străzi vanilate şi macaroane blânde, îmbombonate cu mirodenii galbene‑cărămizii. perna, o ciupercuţă de culoarea mai, potcoave argintii şi vii trecând în fiecare zi pe geam, un pat care se‑ascunde în tavan când nu mai dormi, şi vrea de‑a v‑aţi ascunselea. acadele moi care aud cu urechi de clopoţei şi‑ţi spun ce ţi‑ar plăcea să faci în ora următoare.. tufe şi pădurici încotlonate în colţuri secrete de viitor‑vior. din fiecare anotimp: bucătăria întunecos‑roşcată, din lemn aprins cu foc uscat şi bolte căzătoare. intrând în vitrina de foc, te‑afunzi într‑o toamnă pustie, pe drumuri de pădure cel puţin tricromate — chiar lângă soba din sufragerie. holul din mijloc, două uşiţe piticoase, de lemn sau desen animat, pereţi care te duc în seri de iarnă cu sănii de‑a dura, şi moţurile alea de căciulă.. o tufă de trandafiraşi‑chinezăraşi ieşind cu totul din tabloul 7 seara pe o alee de mahon. un evantai invadant de liliac alb statuesc şi‑un castelaş de clipocei dintr‑un pârâu flancat de cireşi înfloriţi, pe‑un deal, pe un mal în crescendo.

..creşte lila, stropit de‑o stropitoare topitoare: parfum de ceaiuri împletite, urcate în spirală de raze verzi până la curcubeu — un curcubeu rece şi acrişor, o acadea sălbatică.

..strada teilor, alergând împotriva vântului, apune soarele ca un trandafir în centrifugă în spatele lebedei de săpun care îşi ancorează pe un ritm suav capul în apa velină, grotele înconjoară oraşul şi dincolo de ele, un câmp de rapiţă în floare se stinge fără sunet într‑o casetă 
de răcoare.

..fără far, fără să ştii să mergi prea bine, pe cărărui cu rădăcini‑capcane, muchii accidentate şi catacombe cu capace. zbang, târâie bicicleta pe scări abrupte‑sus, s‑a terminat drumul şi‑i apă‑n toate celelalte părţi, tot înainte în pustiu sălbăticios, şi uite nooaaaptea.. într‑un târziu, un cârd de nişte zeci de soldaţi/ofiţeri/jandarmiîncostumedubioasecamnejandarmicenegrucualb/whatever, răsfiraţi oportun de ambele părţi de şosea, cât să le treci prin mijloc. (10 aprilie)

..o tornadă de cearşaf cu aluzii nonşalante de zmeură, un pic de lămâie şi‑alt pic de levănţică era cerul, seara aia.

..pasărea de mâneci ştia. am găsit sursa romantismului — l. q. şi grădinile lui suspendate, 8 aprilie

..‘chaussée de forme’, scria — nelegat, neaccent. daaaa, hai să mergem toţi pe câmp, drumul e doar de formă!

..ah, mişcarea — tot ce contează, ce‑a contat, toate sunt în mişcare.

..aş scrie zile lungi despre linişti împroşcate liniştit şi‑orizontal pe cerul imediat după ploaie, înainte ca noaptea să înghită seara.

m‑ai visat vreodată pe bicicletă? ‘pe fiecare veste de primăvară.’

..geamuri în formă de gaura cheii — acelaşi loc din austria, atâtea drumuri fenomenale către. nu li se mai termină fenomenele.

are aerul ăsta de franţuzoaică — unde în franţa locuiţi? marea britanie. a..ha.

‘someone should write a book where the main character slowly falls in love with the reader.’ they should..

..is it safe, the place you think in?

..slow, ly

..there was our age to live.

..nu mi‑am dat seama până acum că cei care se cunosc la vârste mari şi mijlocii îşi văd toată viaţa din spate. la 16 ani, nu‑ţi pui problema cum era el copil. la 48, ţi‑o pui — cum era el la 16 ani, cum se îndragostea, în pat, într‑un copac, în faţa uşii, ţopăind selectiv pe cuburi de gresie alba în şah, în ultimul rând dintr‑o sală. cu degete moi, ochi inteligenţi şi nicio deformaţie profesională.

..te moi în stări, în oameni, ca un penson în acuarele

..luna era aşa aprinsă, încât a început să cânte un cocoş în toiul nopţii.

..ia, încearcă să miroşi un toporaş fără să‑l rupi — în ce poziţie.

..live love, love live

..mă cheamă himber, sunt un cal ţăcănit care aleargă printr‑o teză. nu‑mi place să am ham şi să fiu obligat să zic despre aia sau aia, alerg de unul singur, mă enervez uşor, dau din copite, necheheez. găsesc poeticisme, chiar dacă oamenii mă tot hohbligă să şterg şi să rescriu pe limba lor banală.

..see you in nevember.

..there’s passion in some people. & i recognize each dream, each reckless instant, each miracle, each bleeding disillusion that they cross —

..‘when she opened the door, rezia was light and open like a morning landscape/window/meadow’ (kittens din teză, cum vede himber relevanţa)

..irinel   & irinoi  .

..o zi superbă, o fustăceaşcă translucidă, transîmbulinată — 5 februarie

..it tasted just like rome.

..i like cold dusty pinks & warm light blues, because they thaw and breathe in other worlds.

leţ, ţinându‑mi mâna‑n braţe: nu‑mi ia nimeni ooooosul..

eu: îţi dai seama că mâna chiar aşa arată pe dinăuntru? ca osul ăla [de spike] — nici prea mare, nici prea mic.

‘tra le dita della vita’, una din cele mai cardioconexe voci pe care le poţi asculta.

..nu pricep de unde vin buburuzele astea. iarna, la -20 de grade, în fiecare zi îmi cotropesc! pervazul.

o filă nouă, ondulată. niciun trecut, niciun salut, nimic dincolo de vizuina din pardesiul lui, adâncă.

..i like it when it goes to extremes, i like it when they dance in my dreams —

..and then spring melted.

..mi‑a zis că‑s ca o ladă (de la textura pantalonilor, ?!)

..we must snow.

..gândurile ne nuanţează, acţiunile ne măsoară.

..râzând de nume, într‑o noapte: beatrice (b.) anana, s.(orin) alam, mărioara orcov (şerban ossetta, silvio armalla, oana liţă – asta sigur există!)

..am nişte dune de dume (‘n document)

..morala unui vis: cu‑bau

..good morning, sleep tight.

nu ştiu unde‑o găsit el corul ăsta. crezi că erau nişte babe?

..o rochie făcută din apa diferenţei,

sute de ani de apa diferenţei.

mi‑era aşa frică de oameni.

..mă plimbam noaptea cu maşina, o lună vârcolacică, el trecea strada cu mâinile în buzunar şi‑un fel de glugă postmodern boemă. semăna c‑un tren din paris, eu eram mic, nemachiat şi murat, camuflat departe în gluga hanoracului meu neboem, simţindu‑mă un con ud de brad într‑o remorcă abandonată. am râs când a trecut, a văzut, nu i‑a păsat cât de rău arătam, a râs ca o lumină sinceră, încât m‑a înviat.

..complet nereverenţios faţă de cultură (hoah), lică.

..biscuiţi culturali

..‘(înţelegi,) doar eşti fiică.’ -> salut, eu sunt fiică. tu?

comunicare, joc. expresii, expresivitate.

mi‑aduc aminte un joc cu biluţe de sticlă, al căror scop era să le ţopăi în capătul opus de stea cu cinci sau şase capete — uneori aveai satisfacţia unor salturi peste alte bile, alteori te trezeai cu toată configuraţia şiroind pe sub masă, şi‑ţi mâncai degetele întrebându‑te câte s‑au rostogolit definitiv sub pat. ‘terenul’ era de carton, culorile erau mai sincere, neplasticate, biluţele în sine aveau ceva poetic înăuntru, o pană fluidă încremenită ca un suflet opac într‑un corp transparent, încât niciuna nu era identică cu alta.

‘marea îngheţată’, ‘baba oarba’, ‘sticluţa cu otravă’. ‘ţară, ţară, vrem ostaşi’, ‘zânele şi zmeii’, ‘raţele şi vânătorii’. mikado, remi, badminton, minigolf, elastice şi corzi în nuci sau în salcâmi, şotroane, desene pe asfalt (nu mai e voie) sau dibuitul globurilor ascunse într‑un colţ secret de brad. mai târziu, pantomimă, ‘adevăr/provocare’, ‘killer’. flirturile. dansul. jocurile sociale, jocurile de societate.

îmi mai aduc aminte răvaşe. caleidoscoape. desene animate diafane, de o episodicitate intuitivă, instructivă, cu coerenţă între cadre dulci şi replici iscusite. mai departe de simulări şi de virtualitate, mai aproape de natură (umană) şi de senzorialitate.

jocul cu vântul. cu o aţă. cu norii. cu senzaţiile.
atâtea altele, improvizate.

aş vrea să cred că mai există, deşi, mergând pe lângă blocuri tot mai neglijate şi pe asfalturi tot mai prăfuite, printr‑o natură fărâmiţată sau de‑a dreptul extirpată, mi‑e greu să îmi imaginez cum ar putea un grup de 5, 10 sau 20 de copii să‑şi mai găsească ascunzători — verzi, bucolice, ..de ce nu, nutritive — pe tărâmul pisicilor abandonate. şi al gunoaielor intrate în rutină. şi al urbanizării fără graniţe.

contribuiau la echilibru, toate. mental, vestibular, nictemeral. 
suntem plini de valenţe, de ipostaze şi de invitaţii din partea propriei identităţi — jocul ne‑ajută să le descoperim, să le respingem, să le acceptăm. sunt roluri sociale de probat, situaţii ipotetice de cântărit (despre umanitate, generozitate, scopuri, despre reajustarea uneltelor de supravieţuire, când nu sunt corespunzătoare), atâtea sentimente noi de îmbrăcat, şi toate în mişcare. fiindcă a interacţiona mai târziu e un proces dinamic (puţini din noi ajung să cuprindă activ realitatea asta), un flux şi un reflux continue între persoane, spaţii, percepţii şi contexte. dar mai ales, e o maree personală, un exerciţiu de perfecţionare a propriei personalităţi printr‑o negociere neîntreruptă cu ea însăşi — cum altfel ajungi să‑ţi placă cine eşti, dacă nu ştii de unde şi cât ai crescut? cum altfel îţi dezvolţi mândria (nu orgoliul), dacă nu urmărind ceea ce numai tu poţi face, în loc de‑a însuma elemente native sau conjuncturale date?

pe lângă nevoia instinctivă de mişcare şi de descoperire, se declanşează aici moduri, o anumită calitate — în a te dezvolta, în a cunoaşte lumea; în a empatiza. de asta, un monitor ermetic şi o situaţie vizibil simulate (jocuri pe computer/playstation) n‑au să mimeze niciodată eficient natura, atmosfera, senzaţiile veritabile de expansiune, îndemânare, viteză, potenţă tactică sau fizică. din joc vine imaginaţia, idealismul, pasiunea, arta; diversitatea, intonaţiile.

uneori se sparg lucruri. alteori se strică oameni. a alerga înseamnă, însă, a încerca, a vedea cu alt ritm, a cădea pe o margine sau a ajunge. niciuna dintre ele nu e inutilă.

pentru copii, jocul e sens. sens vertical şi existenţial, semantica universului în crescendo. însă, aşa cum nu există o limită concretă de demarcaţie între copilărie şi maturitate, nu poate exista nici punctul în care a te juca devine redundant sau ‘infantil’. fiindcă, oricât am creşte şi oricât ne‑am perfecţiona, nu putem fi prea buni. nu ne putem opri din a proba valenţe, situaţii, sentimente. nu ne permitem asta — poate aşa ni se explică cum, de multe ori, ajunşi la vârste cenuşii şi rezemate, cotim din nou spre sensurile simple, spre primitiv, spre autentic. odată obosiţi să imităm, să ne automatizăm vicariant, să ne alienăm instinctele.

pentru adulţi, jocul stă cel mai des în metafore. în îmbinări de sensuri însuşite în perspective şi în evadări; interiorul realităţii e prea strâmt să nu ieşim din când în când, să nu ne‑adăpostim în deviaţii. pe de altă parte, categoriile de joc sunt greu de demarcat aici, e‑un exerciţiu de fineţe. există riscul de a rămâne într‑un joc de imaturitate necioplită, un joc fără substanţă şi reguli solide, care se cheamă superficialitate. există riscurile blocajului în ofensivă sau în defensivă. dar riscul fixităţii propriu‑zise, al cantonării, al canonizării, e mai mic.

oamenii arată altfel, din joc. sunt mai ghiduşi, mai reuşiţi. dispun de resurse pe care în afara jocului şi le refuză. revin la cine sunt primordial, recunosc ce le place. se făcea că eram liberi, că lumea se reconstruise din copaci, zile fără program şi zboruri către ţinte mult mai colorate. pe când aveam un echilibru — mental, vestibular, nictemeral.

e simplu, avem nevoie să ne jucăm şi să‑i vedem cum se joacă. în sens contrar aplatizării afective, în sensul libertăţii, al înţelegerilor largi şi al adaptabilităţii — al zonei din afara perimetrului personal testat şi sigur.

ca să ne relaxăm, să ne dăm drumul. să câştigăm, dacă nu altceva, măcar tăria de a spune cu naivitate ‘nu ştiu’.

- octombrie intrat -

nu ştiu să descriu casa asta ruginie,
dar uşa ei e o pernă de sticlă cu colţuri rotunjite şi oglinjoare şlefuite,
în care intri ca-ntr-o pâine caldă, transparentă, şi călătoreşti caleidoscopic. arămiu, maro-auriu, ruginiu.

un octombrie turnat în intrări, o stridie de vitralii mocnite.
o bomboană de gemuleţe
în nuanţe de gem.

nimeni nu ştie unde ajungi / ce se întâmplă după ce intri, însă e lucitor şi magic.

nervuri luminiscente ca aripile unei albine-n soare,
ochii ţi se împrăştie în mărgeluţe
de o plăcere migratoare.

de nepierdut -

sharpen

intră în orange tree după 10
undeva, într-un colţ, în ciuda oamenilor
au trecut rândurile scrise
dansează, ascunde-le în pardesiu, pari oval, pari brunet

aici nimeni nu te confundă c-un personaj incomplet de nuvelă

când te îmbraci negru şi-ţi înfoi părul mai vulpos, să vezi cât de-nsetat te muşcă, sau cât de însetată îl muşti tu

au trecut rândurile, a trecut cântecul puţin agresiv, cât încă-l ignorai

la lumina portocalelor aprinse
e mai tăcut, mai sincer
parcă-l vezi prima dată.

sharpen

rămân doar semne argintii pe alb, nimic frivol
nimic nedrept
nedrept?!
(aha, punctuaţie)

înnoadă-i cămaşa pe tine
portocale, otravă roşie, levănţică
fă-l să se-nfurie, s-o rupă. sau să i-o sfâşii tu
pe cerul negru de sub frunze.

te-a spionat,
am uitat, am uitat
nu e a mea culoarea, dar poate fi
contrastul
am, am avut dintotdeauna - am avut mii de mii de milioane
nuanţe sălbatice pe care le-ai dat pentru bine,
pentru
mine

par fumul ăla violet cu gri, grija brunetă - aproape brunetă
şterge defecţiunile
stai, mi-au căzut pantofii -
mi-a căzut..

păsările albastre, cerul negru.
pe pervaz, pe pământ, lumea dulceagă întreabă de ce

de ce miroşi a white musk tu în locul meu,
un geam de forma unei hărţi, a unei ţări

vină - tristeţea aia ucigaşă - dreptate - nedreptate
nenorocita, da, dantela neagră
nepăsare
mâine-o să-mi pese iar.

sharpen

mâine-o să am iar chef de cochilii
de alb
de tecunosc.

alt obicei nevolănistic: dacă -

oricum ai arăta şi oricum ai fi arătat până aici, experiment. 

dacă, atunci când treci pe străzi pe roţi (2, 3?, 4) şi n-ai cum să fii urmărită, începi să faci ceva ce-ai evitat până acum: dacă începi să te uiţi la oameni. mai ales la golani. la huligani. la arşi şi învrăjbiţi de aşteptări greşite, convenţii sociale sau surse lipsă de încredere. potenţial periculoşi sau doar blazaţi, care fac rău sau doar nimic, aşteptând să se dărâme totul.
dacă le-ai râde lor. dacă i-ai lua ca pe-o ironie.
dacă le-ai face cu mâna, să le dezamorsezi un vârf de n-amavut (lor nimeni nu le-a zis că adevărul şi 'nu ştiu' sunt deopotrivă parte din normalitate, dintr-un proces de evoluţie).
dacă le-ai da o amintire mică, scurtă, puţin altfel.

cei care se jucau cu mingea când începea februarie şi aveai ochii obosiţi; cei bucuroşi şi îndrăzneţi din satul unde medicii erau copii şi toţi adulţii pacienţi (cam ca oriunde); burtoşii brusc înseninaţi, unul cu hanorac gri şi cu glugă (şi tu tot hanorac gri şi cu glugă), pe care-l vezi în ultimul moment şi scoţi mâna tourette pe geam, iar el răspunde din oglindă extrem de bucuros, şi iar mâna pe geam, şi el la fel, şi râzi, şi râde, şi biciclistul camuflat şi dezechilibrat, când e aproape noapte. şi un motociclist care se-ntinde să-ţi atingă mâna cu vârful mănuşii, când o uitaseşi suspendată.
cei care fug în trio şi abia mai respiră, şi fug un pic mai tare, un pic înviorat, sau se opresc şi se îmbrăţişează când la ei e mai, iar la tine e 'san francisco'.

fă-i fiecăruia altfel, alege doar momente autentice, vezi-i întâi pe dinăuntru, ascultă-le un pic povestea şi întâlneşte-i personalizat. 

unii se sperie şi bâjbâie după proporţii, alţii îţi strigă lucruri pe care nu le înţelegi, alţii se proptesc în mijlocul drumului, crezând că vinzi ceva. pe unii îi surprinzi mai tare, o fată fluturând vâjvâj, be-heei, şi rămân scoşi din pijama (într-o reţetă încă neoficială de jenă socială şi subiect de dialog), alţii sunt naturali şi relaxaţi şi-ar vrea să staţi de vorbă.
pe unul singur îl iei înăuntru (primul), dintr-un impuls spontan să îţi înfrunţi o frică. el îţi confirmă blond şi radios că da, le faci ziua mai bună. că nu, nu se aşteaptă. că oamenii sunt răi şi previzibili şi nimeni nu mai ştie să se bucure. de soare. de ploi. de timp înfrunzit. de rămurele oblice reflectate-ntr-o baltă.
acum hai să le facem ăstora din mână amândoi, vrei? hai.

se poate ca unii să te creadă proastă, beată sau o farsă. în spate rămâne doar dacă: dacă există o şansă mică ca eu şi ea sau el sau ei s-avem ceva-n comun, dacă am neglijat complet ce-i dincolo de satul ăsta, dacă chiar a văzut că am ochii neliniştiţi dar sinceri, dacă mă cunoştea sau pur şi simplu i-a plăcut de mine, dacă mai e ceva ce i-ar putea plăcea cuiva în mine, dacă mai pot schimba.., dacă există moş crăciun, dacă mâine-i mai bine.

senzaţia rămasă, sensul de dincolo, şi ce fac ei din el. să - îi/te - înţelegi prin ei, pe drumul dintre drumuri.

atâţia ani nu i-ai văzut, acum îi vezi?

o ghindă chicotită şi grăbită care trece pe roşu şi orice idiot ar claxona-o, dar e simpatică şi-a rămas tânără şi amuzabilă şi n-o grăbeşti, şi-ai s-o visezi, şi o să te viseze.
şoferul-marinar de-autocar căruia-i faci cu mâna de pe bicicletă şi-aproape cazi, drumul e strâmt şi e la deal dar nu te depăşeşte, merge încet, stă lângă tine-o vreme, iar când te depăşeşte, complicitatea delicioasă fără ţară, fără nume, din ochi de simpatie care spun 'you're crazy, you're against the law, but i'll look out for you'.
doi rumeniţi care îţi flutură din mână de la vatra dornei până la târgu-frumos, fiindcă ai mers în faţa lor zburând pe geam, schimbând viteze şi direcţii şi semnalizări prin serpentine doar cu dreapta. şi-apoi te-ntreci ca gigi cu pantalonii rămaşi mici cu ei, un pasager terorizat şi 150/h între sate (ahem, poate şi fethili).

dacă ai reuşi să le dai tuturor câte-un moment neaşteptat şi-o grămăjoară de idei un pic mai bune - stau amândouă în încheietura ta şi merită pe toate laturile.
îţi schimbă rolul, îţi lărgesc autopercepţia, zona de siguranţă. te ies din când în când din lumea ta aprinsă şi desprinsă: îţi transcenzi inerţia şi îţi transferi dinamica. inversezi o rutină socială, îi reaşterni interpretarea. 

poate că n-ar mai fi aşa de mulţi violatori, mârlani, bigoţi, proscrişi, morocănoşi, oameni în halul ăla de nefericiţi, care au renunţat şi s-au uscat, care fac rău orice-ar face.

atentă, însă - rişti să faci asta ore‑ntregi şi să uiţi unde mergi, e dincolo de-o delectare.
de fiecare dată altfel.