lac -

eşti lac.

nu simţi cu simţurile, simţi cu apa. te gâdilă stuful pe margini, te poleieşte apusul - oglinda speriată, înaripată şi agitată de norii roz, centripeţi. îţi traversează peştii adâncimea, bărci, le simţi ca pe săgeţi de unt sau de săpun, fluide, le ţii şi le pluteşti fără să fii în ele, fără să vrei să le aduci sau să le defineşti. cât de static te ştii, şi cât de rece, cum te-ncălzeşte, poate, câte un om ca un pixel pe-un deget mare, când intră cineva să facă baie şi-ţi schimbă imperceptibil temperatura.

cum te extinzi şi te învolburezi, cum te ridici şi mişti ca într-un ţarc ostil de fiecare dată când vine o furtună. dar stai pe loc şi în adânc, iar în adânc, senzaţii simultane. continuă să-ţi traverseze peştii, ca nişte gânduri, diametrul, cât îi compui imensitatea.
pentru oameni nu pare fascinant să stai pe loc, acelaşi loc - ei le etichetează locuri.
dar el, aici, un lac, ştie mult mai mult decât pot ei, mergând de colo-colo. el vede anotimpurile, schimbările de debit, formă, intră - se umple, seacă, se inundă -, vine ploaia, vântul, răsăritul, ..alt gen de transformare.

nimeni nu ştie, nu stă să contorizeze.

nu e doar apă, lac - e un conglomerat, are identitate, un organism spre infinit - fiecare buruieniţă, ciupercuţă, val nou, vânt aşternut, pe dedesubt are o viaţă mare. comunică cu lacul, el o înghite, în lac e bine, stai - imagini oglindite, cum e să fii oglinda aia, să susţii reflexia cerului şi-a norilor în ziua asta, în forma asta, se schimbă, vine noaptea, altă seară, cade un fel de libelulă înăuntru, pluteşte un păienjenel..

marea-i prea mare.
tu, o farfurie de întâmplări legate şi tâlcuite bine înăuntru, un dulăpior de oglindă adâncă, cu uşile mereu închise.