trandafiri albi răsfiraţi pe-un basorelief din foşnete îmbinate, în urechile cuiva care crede.
răzgândiri de nuanţele tulpinilor de mesteacăn.
un sunet care nu mai seamănă cu el, o culme, un infinit preînviat. un gard filigranat în jurul unor vârste în surdină.
mi-a spus cineva că octombrie e lun, iar noiembrie lună.
imposibil.
te uiţi la toate cu ochi noiembroşi,
- poveşti suflate cu ramificaţii fredonate -
iar ele îţi dau rădăcinile, întâmplările vândute altui timp, chemările de care ţi-a fost sete.
culoarea frigului e caldă, e lăuntrică.
rămasă,
regăsită,
una din vieţile pe care le trăieşti mai mult decât pe altele.
..oamenii-frig o ştiu atât de bine.
cu fiecare an, mai imanentă.
cu franjurii terecunosc muiaţi în vârfuri de cerneală
sibilică, din friguri/umbre/infinituri ancestrale.
(sarah brightman, 'watermark')
-
* copaci, sau furculiţe de dragoni.
