pe trena ei* bleu cu crème, îngustat-alungită, fugeau uşi. nu uşiuşi, ci uşiporţi - foiţe-intrări texturale, pliate, punctigravate. una spre înăuntrul unui sfeşnic, alta spre o grădină de pertale** (şi mai bleu), alta într-o dantelă dedalată. alta spre o întârziere.
puţin mai încolo, un ghiocel uriaş înghiţise un bec, iar acum iradia dintr-un colţ de lume o lu-mină incoloră şi caldă ca respiraţia unei dimineţi de naştere.
pe jos, figurine de copac imprimate în transparent seminegru, îngheţând într-o părere/întindere/pauză - ca un respiro colectiv, de-aici până departe.
o stea de brad din braţe vii, fosforescente, le reunea pe toate cu o dantelă neconvinsă să existe, destul de pâlpâită încât s-o intuieşti, dar nu suficient de ea încât să o confunzi c-o existenţă.
din dreapta sus, o lună pixelat-fărâmiţată, mandarinie ca un abajur stradal, îşi curgea o icoană în două sfere de nuanţe, bleu-noaptearabă şi miruniu-amintire: o scenă de magi călători prin acelaşi suflet, suflet de chevalet cât un chenar nu excesiv de pătrat, spart pe-o parte, împrăştiat pe fundal şi pixelat-confundat până la negarea oricărei tendinţe de-a crede că imaginea ar putea fi greşită.
un fel de glob pământesc, mi-am dat seama.
-
* ea e plecată din ea, nu e acolo.
** petale-perdele.