la dreapta, către ploaie -

acasă mi se împotmolesc prea des piruetele viziunice în vizuini neapucabile în româneşte. 
nu le mai pot traduce, nu le mai pot orândui pe schele decriptabile, iar tentativele mă obosesc din ce în ce mai tare.
când caut să m-adăpostesc în ce văd alţii, mă pierd şi mai adânc în circuite lungi de coerenţă fără buzunare pe care nu le înţeleg, de care cresc tot mai departe.


deci hai să nu încă acasă. hai să la dreapta, spre şinele de tren-fantomă care trec prin secrete, pe sub vieţi, şi-apoi rămân stins-suspendate în pădurea de-opriri aproape auzibile.

e calm, pe drum. e wollatonic. sunt teii îmbătaţi si veronicici pe care i-am uitat în pletele copoului, e zgomotul-aproape-linişte de iunie trecut dintr-o zi fără spaţiu fizic într-un tablou nehotărât.

un semafor. rămân în dreapta, în timp ce-n stânga mea, un blond cu ochi sticloşi şi necorporatişti îşi stă neînceput maşina bleumarin, corporatistă. se-ntoarce, vede, rămâne aşa - fără maimuţăreli, claxoane sau articulări/articulaţii.

nu mă întorc. doar mi-l imaginez, din cozi de ochi şi surse intrinsece.

smooth radio e dezamăgitor. pe mp3, un început flautic, nimerit.

when
i'm feeling down
when in a world's
one thousand tears
art slowly drowns
and i want to go back 
where the world is mine -

deschid mai tare vântul, cocul mi se împrăştie pe faţă. liber, neinvitat. ce tot spun, invitat.
mi se fluidizează umerii, sylphid insouciance.

sunt calmă, anormal de calmă. mă relaxează să îl ştiu pe stânga, prevenitor şi elegant, dublându-mă cu o alură protectoare. nu merg mai repede, nu-ncerc să trec de el, nici să rămân în urmă. îi pune cineva o frână dubioasă-n faţă, îmi place cum reacţionează: încet, premeditat, ..încet.

nu te opri, nu mi te resemna, hai să tot înainte, tot aşa.
n-am să te văd, n-am să-ţi confirm nimic.
..lasă-ţi volanul drept, pe dreapta, lasă doar drumul să îţi scrie versurile. 

o limbă-n care nu există cum ne cheamă.

descopăr prea târziu că banda îmi devine doar de dreapta. faruri din bleumarin, în spate, încetineşte încă mai încet - mă lasă să-i trec înainte, făcându-mă să uşorcurioasă tot mai aprobator.

nu mi se înghionteşte-n spate, ţine distanţa, mă aşteaptă.
îmi eşti simpatic, riverblue.


la stopul următor, încep să râd. rămân pe stânga, el îmi vine-n dreapta.
ştiu că e-ntors spre cele două locuri dintre noi, dar mă-ncăpăţânez să nu mă uit la el. doar râd şi-mi dau părul deoparte, distrasă de incompetenţa clamelor.
nu te dezhotărî,

nu dispărea, nu specula, nu te-agrava.
rămâi în dreapta mea, moment de jucării albastreblonde,

i am lost in walls, i'm sinking in their crowns -

şi ţine-mă râzând zburlit, cu melodia asta şi mintea lung pe spate.
nimic întrecăreţ în cum reacţionează, nimic inoportun sau repezit.
îşi suprapune fix viteza pe a mea, ..dar eu am un ţestos împleticit în faţă, iar drumul ni se îngustează.

mă depăşeşte şi rămâne înainte, îi văd visurile relaxat-sticlate găsindu-mă-n oglinzi şi râd de cauzalitate, de ineditul lor, al lui, ..incert, atât de-acolo.

închid ochii - ce obicei nevolănistic (ultima oară asumat, avionam peste 190 pe-autostrada corazon salvaje).

când i-am deschis, eu eram pe o stradă, el pe alta.
paletele, palatele de minuni şi aventura fărăsămăuitlael erau diminutive bleumarin.


e-atât de preţios să ai timp pentrutine. chiar când te plictiseşti, chiar când te investeşti în mult prea multe fleacuri, e bine să ştii că îl ai, că poţi semăna acumşiaici-uri, apoi culege stări doaraletale. că ai transcens sistemul bartlebic, că poţi oricând vira, pleca, veni, dormi de la 7 seara la 3 după-amiaza, dia- sau anacronic.