m-am trezit în hohote, năucită de râs sufocant.
apoi am râs de ce râdeam.
apoi de râsul meu.
apoi de râsul lui contaminat, până am readormit.
înaintând împleticindă până la uşă şi dincolo de ea, am găsit o cutie de turkish delight. păreau două, ireale, păreau împachetate, păreau să aibă înăuntru
o glazură miraculoasă,
de mâncat de pe o casă.
până să cred că aseară căzuse siguranţa şi că fuseseră acolo dinainte (că nu le-a pus maica, ci mama), nu mi s-a împletit doar râsul cu picioarele, ci şi două jumătăţi de existenţă una cu alta, electrocutate la îmbinare.
una, din pat până la uşă şi dincolo.
cealaltă, o rostogolire într-o cameră umplută cu crăciun, invadând crăciunul, asumându-şi-l. verde din dreapta jos, pâlpâind ca o fiinţă, ascuns din fâstâcire; roşu din dreapta, mocnit, cu sursa invizibilă, doar o lumină pe care copiii o ştiu bine; maro, lucios ca un foşnet şi alb nehotărât, palpitat, de undeva de dedesubt.
aici se intră singur, se face fuziunea senzorială a tuturor culorilor în oooo, se intuiesc cotloane intangibile şi pline de cadoooouri, de boooombooooane belgiene nemaigustate, în formă de cap, de trapez, de polonic, de iuca, de mătură.
şi râsul e un hohotesc, o hohoteasă,
..iar tu eşti o hohoteasă, o hohotească.