luând poşeta bucuroasă* după mine, mi-a povestit o fotografie despre hans şi heidi şi cum se înţeleg ei larg, zulufic şi nu destul de nemţeşte pentru noi, venezueleşte pentru ei.
din cauza bulinelor ei, visez din ce în ce mai epifanic:
hans şi heidi au nuanţe smulse din 'summer nights'; distanţa până la ochi e germanică, când te uiţi la ei: ea poartă idei turquoise şi costume golfistice care i-ar plăcea oliviei newton-john. fără să încerce, are picioare pictate în bronz de fuste plisate marinăreşti.
el e distras şi seamănă cu un colţ tânăr de cornişă, greu îndrăgostibil, mai ascuţit şi mai absent. e absent ca un râu din poze** (şi nu te poţi abţine să remarci că, dacă i-ai face poze, s-ar uita mereu în altă parte).
ei călătoresc împreună prin şanţuri în care, în loc să fie şnururi de apă, sunt păduri minuscule şi pernoase pe care le poţi tăia, dacă le străbaţi.
au o barcă chic, făcută pentru heidi de un alt amorez năuc. oricum ai încerca să-i pui pe retine, unghiul lui ar fi mereu secundar, juxtapus, niciodată central. centrală e ea.
heidi nu vorbeşte cât pozează pentru visul meu, dar totul legat de ea e auditiv: dacă vrei să descrii cum are ochii, faci eo-oeoa. ştii cu acribie cum râde sau cum înoată. oamenii o impregnează cu priviri şi cu întrebări pe care nu vor să le pună, din cauza riscului celui mai caraghios camuflat - de a părea prea interesaţi.
ar trebui să fie el în faţa ei, sau în spatele ei - mai mare şi glumeţ, sau hegemonic cumva, acaparator. nu e. fiindcă la hans, nimic nu e auditiv. o perdea care flutură şi nu flutură, oricum ai filma-o, o prinzi parţial sau doar dintr-un unghi nerevelator.
are trăsăturile micşorate, de fiecare dată vrei să-l întrebi ce-a uitat sau ce l-a surprins întru atâta absenţă. mâinile lui sunt unde trebuie, cu heidi; şi ea râde suficient de plin încât să suprime vizualului rătăcirile lui dispoziţionale.
heidi se micşă strident. hans se mişcă perdelic.
există locuri de apă de forma farfuriilor, râuri sau lacuri sau fluidizări cărora nu li s-au dat nume, fiindcă le-ar strica.
hans o iubeşte regretic, poetic, nehotărât, neacut, neţintuit, incert, nedependent - hans o iubeşte inteligent, ea pe el nu. din descrierea asta, ar deranja-o detaliul incert, perdelic - i-ar sparge râsul în spoturi publicitare.
heidi se urcă pe gard, iar dincolo e încă o farfurie fluidată joasă, încasetată într-un pământ abrupt. jos de tot sunt câteva mingi care se joacă sărit unele cu altele.
eu arunc de sus o minge, izbind capul unei mingi-moş de jos. asta e toată treaba mea din scenariu, să-i dau unei mingi în cap cu o minge.
heidi se urcă pe gard cu fervoare, uită pliurile oliviei newton-john agăţate şi îndurerate.
aerul e de consistenţa îngheţatei; încep să i se vadă venele, gălbui şi nemişcătoare.
încep să se înşurubeze neperdelele:
hans o opreşte, e obositor şi intruziv de explicat cum.
are mâini care îi îngrădesc deplasarea frontală de orice fel, inclusiv respiratorie. rare-rareori, când cineva te obligă să absorbi senzaţii tactile atât de despotice, apogeul lumesc al plăcerii imateriale se face un fel de bombonică.
heidi nu pricepe că acum o iubeşte doar conformatic, nuvelistic, hotărât, acut, ţintuit, cert, dependent.
nu mai e nimic nemţeşte despre ei şi-aş fi vrut un punct optic cu hans dinaintea recalibrării.
aş mai fi vrut încă o minge în capul unei mingi din farfurie.
-
