mă duc după ceva uitat în alt intrând - sunt unul lângă altul, orânduite într-un şir-parte-stângă, compartimente largi de tren. acolo, între fete cam vâlvoi şi întâmplări la întâmplare, îl văd pe en îmbrăcat în great gatsby, cu zâmbetul lui şolticar şi gropicios.
pe drum, ihn* (* personaj tocilar iscoditor, fără absurd şi foarte antipatic, din liceu) apare îmbrăcată în septagenară, poşeta atârnându-i ca o liană cursă de pe-un braţ şi capul-ciumafai fânos, irelevant. îi spun ce feţe de pernă are de recuperat din alte zone de petrecere, ascultă şi pleacă grăbită.
am o rochie-păpădie în voaluri translucide unul peste altul (combinaţie între aşa şi aşa), iar când mă-ntorc cu spatele, deşi-i destul de lungă şi mi se văd doar gleznele în nişte şoseţele înspumate, aud voci murmurând cristalic ce picioare!. atunci intru într-o alcovă spaţioasă şi fac un salt de piruetă, un fel de dublu axel lent (şi narcisist), rotindu-mi voalurile ridicat până aproape sus, gustând puţin mirarea lor satisfăcută oo, da, ce..
ajung lângă en, uşor debusolată. îmi plantez trena lângă el, în jos e-o spumă-ceaţă. fetele dimprejur încep să şoşotească şi se evaporă treptat, băieţii îmi fac loc sau îmi evaluează talia. traversată de-o stare de linişte-n trecut şi de momentul paşnic, îi spun lui en un adevăr pe care eu nu-l înţeleg: cum că în fiecare noapte, de 10 ani încoace (sau mai bine) visez aceleaşi 4-5 personaje din liceu pe care le-am simpatizat, dar de care n-am fost propriu-zis îndrăgostită (exceptându-l pe r). en, tu, co, r**.
** şi e adevărat. nu ştiu de ce, n-am încercat vreodată să descifrez sau să rezolv enigma, însă de 10 ani încoace, poate mai mult, visez atât de des scene de liceu (lucrări, petreceri, discoteci la mare, bacul) cu personaje rotative pe rând sau integrate aceluiaşi scenariu. en, tu, co, r.
că uneori, când sunt cu el în vis, mă duce tare-tare pe motocicletă, iar alteori stratifică apusuri în secţiunea unei roci, ..că cel mai frumos moment pe care l-am avut în somn a fost cât stăteam lângă el pe un deal aplecat, stropit cu praf de coajă de portocală abia ruptă într-un apus de răsărit interminabil.
îmi zice senin, fără voce, că nu ştie nici el de ce n-a fost nimic, şi mă absoarbe în privire.
se uită la mine great gatsby-ic, cald, se miră şi îi place. mă ia in braţe scurt şi strâns, face un gest din mână, se schimbă muzica, mă-nvârte-n piruete anacronice. îşi pune gura pe a mea, eu nu-mi dau seama dacă-mi place, îmi place melodia.
îmi amintesc că am promis să mă întorc în camera cealaltă, unde colegul întins lângă radio mă aştepta. când mă întorc dincoace, en e asaltat de figuri cu pahare, de poze răsucite unele pe altele, iar tocmai când încerc să plec neobservată, una din fetele cu păr vâlvoi şi afânat trânteşte gura ei pe-a lui într-un gest incisiv şi roşu.
el şi-o desprinde de pe faţă ca pe-un desfundător de chiuvete, vrea să-mi explice că asta face ea, dar rochia mi se face lila şi alunec din poză afară, cât între ea şi uşă se desenează, încă, poze mici, în căutare de finalitate.
-
-
** pe cei pe care i-am iubit îi visez foarte rar şi altfel.
