- vedere în semisomn, de la un semidomn -

pe trena ei* bleu cu crème, îngustat-alungită, fugeau uşi. nu uşiuşi, ci uşiporţi - foiţe-intrări texturale, pliate, punctigravate. una spre înăuntrul unui sfeşnic, alta spre o grădină de pertale** (şi mai bleu), alta într-o dantelă dedalată. alta spre o întârziere.

puţin mai încolo, un ghiocel uriaş înghiţise un bec, iar acum iradia dintr-un colţ de lume o lu-mină incoloră şi caldă ca respiraţia unei dimineţi de naştere.

pe jos, figurine de copac imprimate în transparent seminegru, îngheţând într-o părere/întindere/pauză - ca un respiro colectiv, de-aici până departe.

o stea de brad din braţe vii, fosforescente, le reunea pe toate cu o dantelă neconvinsă să existe, destul de pâlpâită încât s-o intuieşti, dar nu suficient de ea încât să o confunzi c-o existenţă.

din dreapta sus, o lună pixelat-fărâmiţată, mandarinie ca un abajur stradal, îşi curgea o icoană în două sfere de nuanţe, bleu-noaptearabă şi miruniu-amintire: o scenă de magi călători prin acelaşi suflet, suflet de chevalet cât un chenar nu excesiv de pătrat, spart pe-o parte, împrăştiat pe fundal şi pixelat-confundat până la negarea oricărei tendinţe de-a crede că imaginea ar putea fi greşită.

un fel de glob pământesc, mi-am dat seama. 

-

* ea e plecată din ea, nu e acolo.
** petale-perdele.

- un lun aprins, o ghicitoare stinsă

răstălmăcită între culoarea frigului şi vârfurile degetelor lor* stropite cu cerneală ancestrală.

trandafiri albi răsfiraţi pe-un basorelief din foşnete îmbinate, în urechile cuiva care crede.
răzgândiri de nuanţele tulpinilor de mesteacăn.

un sunet care nu mai seamănă cu el, o culme, un infinit preînviat. un gard filigranat în jurul unor vârste în surdină.


mi-a spus cineva că octombrie e lun, iar noiembrie lună.
imposibil.

te uiţi la toate cu ochi noiembroşi,
- poveşti suflate cu ramificaţii fredonate -
iar ele îţi dau rădăcinile, întâmplările vândute altui timp, chemările de care ţi-a fost sete.

culoarea frigului e caldă, e lăuntrică.
rămasă,
regăsită, 
una din vieţile pe care le trăieşti mai mult decât pe altele.

..oamenii-frig o ştiu atât de bine.

cu fiecare an, mai imanentă.
cu franjurii terecunosc muiaţi în vârfuri de cerneală
sibilică, din friguri/umbre/infinituri ancestrale.


(sarah brightman, 'watermark')

-

* copaci, sau furculiţe de dragoni.