de nepierdut -

sharpen

intră în orange tree după 10
undeva, într-un colţ, în ciuda oamenilor
au trecut rândurile scrise
dansează, ascunde-le în pardesiu, pari oval, pari brunet

aici nimeni nu te confundă c-un personaj incomplet de nuvelă

când te îmbraci negru şi-ţi înfoi părul mai vulpos, să vezi cât de-nsetat te muşcă, sau cât de însetată îl muşti tu

au trecut rândurile, a trecut cântecul puţin agresiv, cât încă-l ignorai

la lumina portocalelor aprinse
e mai tăcut, mai sincer
parcă-l vezi prima dată.

sharpen

rămân doar semne argintii pe alb, nimic frivol
nimic nedrept
nedrept?!
(aha, punctuaţie)

înnoadă-i cămaşa pe tine
portocale, otravă roşie, levănţică
fă-l să se-nfurie, s-o rupă. sau să i-o sfâşii tu
pe cerul negru de sub frunze.

te-a spionat,
am uitat, am uitat
nu e a mea culoarea, dar poate fi
contrastul
am, am avut dintotdeauna - am avut mii de mii de milioane
nuanţe sălbatice pe care le-ai dat pentru bine,
pentru
mine

par fumul ăla violet cu gri, grija brunetă - aproape brunetă
şterge defecţiunile
stai, mi-au căzut pantofii -
mi-a căzut..

păsările albastre, cerul negru.
pe pervaz, pe pământ, lumea dulceagă întreabă de ce

de ce miroşi a white musk tu în locul meu,
un geam de forma unei hărţi, a unei ţări

vină - tristeţea aia ucigaşă - dreptate - nedreptate
nenorocita, da, dantela neagră
nepăsare
mâine-o să-mi pese iar.

sharpen

mâine-o să am iar chef de cochilii
de alb
de tecunosc.

alt obicei nevolănistic: dacă -

oricum ai arăta şi oricum ai fi arătat până aici, experiment. 

dacă, atunci când treci pe străzi pe roţi (2, 3?, 4) şi n-ai cum să fii urmărită, începi să faci ceva ce-ai evitat până acum: dacă începi să te uiţi la oameni. mai ales la golani. la huligani. la arşi şi învrăjbiţi de aşteptări greşite, convenţii sociale sau surse lipsă de încredere. potenţial periculoşi sau doar blazaţi, care fac rău sau doar nimic, aşteptând să se dărâme totul.
dacă le-ai râde lor. dacă i-ai lua ca pe-o ironie.
dacă le-ai face cu mâna, să le dezamorsezi un vârf de n-amavut (lor nimeni nu le-a zis că adevărul şi 'nu ştiu' sunt deopotrivă parte din normalitate, dintr-un proces de evoluţie).
dacă le-ai da o amintire mică, scurtă, puţin altfel.

cei care se jucau cu mingea când începea februarie şi aveai ochii obosiţi; cei bucuroşi şi îndrăzneţi din satul unde medicii erau copii şi toţi adulţii pacienţi (cam ca oriunde); burtoşii brusc înseninaţi, unul cu hanorac gri şi cu glugă (şi tu tot hanorac gri şi cu glugă), pe care-l vezi în ultimul moment şi scoţi mâna tourette pe geam, iar el răspunde din oglindă extrem de bucuros, şi iar mâna pe geam, şi el la fel, şi râzi, şi râde, şi biciclistul camuflat şi dezechilibrat, când e aproape noapte. şi un motociclist care se-ntinde să-ţi atingă mâna cu vârful mănuşii, când o uitaseşi suspendată.
cei care fug în trio şi abia mai respiră, şi fug un pic mai tare, un pic înviorat, sau se opresc şi se îmbrăţişează când la ei e mai, iar la tine e 'san francisco'.

fă-i fiecăruia altfel, alege doar momente autentice, vezi-i întâi pe dinăuntru, ascultă-le un pic povestea şi întâlneşte-i personalizat. 

unii se sperie şi bâjbâie după proporţii, alţii îţi strigă lucruri pe care nu le înţelegi, alţii se proptesc în mijlocul drumului, crezând că vinzi ceva. pe unii îi surprinzi mai tare, o fată fluturând vâjvâj, be-heei, şi rămân scoşi din pijama (într-o reţetă încă neoficială de jenă socială şi subiect de dialog), alţii sunt naturali şi relaxaţi şi-ar vrea să staţi de vorbă.
pe unul singur îl iei înăuntru (primul), dintr-un impuls spontan să îţi înfrunţi o frică. el îţi confirmă blond şi radios că da, le faci ziua mai bună. că nu, nu se aşteaptă. că oamenii sunt răi şi previzibili şi nimeni nu mai ştie să se bucure. de soare. de ploi. de timp înfrunzit. de rămurele oblice reflectate-ntr-o baltă.
acum hai să le facem ăstora din mână amândoi, vrei? hai.

se poate ca unii să te creadă proastă, beată sau o farsă. în spate rămâne doar dacă: dacă există o şansă mică ca eu şi ea sau el sau ei s-avem ceva-n comun, dacă am neglijat complet ce-i dincolo de satul ăsta, dacă chiar a văzut că am ochii neliniştiţi dar sinceri, dacă mă cunoştea sau pur şi simplu i-a plăcut de mine, dacă mai e ceva ce i-ar putea plăcea cuiva în mine, dacă mai pot schimba.., dacă există moş crăciun, dacă mâine-i mai bine.

senzaţia rămasă, sensul de dincolo, şi ce fac ei din el. să - îi/te - înţelegi prin ei, pe drumul dintre drumuri.

atâţia ani nu i-ai văzut, acum îi vezi?

o ghindă chicotită şi grăbită care trece pe roşu şi orice idiot ar claxona-o, dar e simpatică şi-a rămas tânără şi amuzabilă şi n-o grăbeşti, şi-ai s-o visezi, şi o să te viseze.
şoferul-marinar de-autocar căruia-i faci cu mâna de pe bicicletă şi-aproape cazi, drumul e strâmt şi e la deal dar nu te depăşeşte, merge încet, stă lângă tine-o vreme, iar când te depăşeşte, complicitatea delicioasă fără ţară, fără nume, din ochi de simpatie care spun 'you're crazy, you're against the law, but i'll look out for you'.
doi rumeniţi care îţi flutură din mână de la vatra dornei până la târgu-frumos, fiindcă ai mers în faţa lor zburând pe geam, schimbând viteze şi direcţii şi semnalizări prin serpentine doar cu dreapta. şi-apoi te-ntreci ca gigi cu pantalonii rămaşi mici cu ei, un pasager terorizat şi 150/h între sate (ahem, poate şi fethili).

dacă ai reuşi să le dai tuturor câte-un moment neaşteptat şi-o grămăjoară de idei un pic mai bune - stau amândouă în încheietura ta şi merită pe toate laturile.
îţi schimbă rolul, îţi lărgesc autopercepţia, zona de siguranţă. te ies din când în când din lumea ta aprinsă şi desprinsă: îţi transcenzi inerţia şi îţi transferi dinamica. inversezi o rutină socială, îi reaşterni interpretarea. 

poate că n-ar mai fi aşa de mulţi violatori, mârlani, bigoţi, proscrişi, morocănoşi, oameni în halul ăla de nefericiţi, care au renunţat şi s-au uscat, care fac rău orice-ar face.

atentă, însă - rişti să faci asta ore‑ntregi şi să uiţi unde mergi, e dincolo de-o delectare.
de fiecare dată altfel.