în alhambra, barca se întoarce pe o parte, draperiile din plastic se umflă mocnit de aer, strada e măturată de valuri alerte, plesninde, subţiri.
cum face strada, când e cel mai geloasă pe apă?
în josul porţii, într-o peşteră minusculă de iarbă, încape un căţel învelit în viaţă şi împăturit de draperie întunecată.
ce i-ar desena poarta pe pereţii unei peşteri mici, de iarbă?
fratele unei petreceri stă în picioare, cu câteva uşi - uşile aduc zgomot marin, adolescent.
ce zgomote le-ar plăcea uşilor?
pătrate colorate care caută să însoţească.
cine ar însoţi pătrate?
o textură a negrului care nu inspiră nicicui funest, placid, discotecar sau plastic. plin de sprâncene; de contururi capilare; de rochii scurte şi pufoase; de diezuri tatonânde, drăgălaşe, care nu vor să devină sunete.
petrecerea e o literă asiatică din lila împroşcat, ţurţuri legaţi de ineventualitatea semnificaţiilor.
adolescenţii sunt curbe şi asortări din dungi filiforme.
poarta e o poartă din cozi împletite din găuri de foc (dantelate, nemişcate), prin care aş băga capul, spre un loc care să spună despre vinuri nefăcute (ce-ar însemna vinurile nefăcute, dacă ar fi ideatizate ca ceva decorativ?
fratele petrecerii e un lac portocaliu cu nasturi şi solzi pe suprafaţă - virgule de transparenţă care duc la departe.
atunci timpul se dedică arturilor pe care nu i-am cunoscut, eteelor care-şi dau numele ca pe portocale oxigenate şi salvării care vine la fiecare eteea din mâinile altui artur.
mov deschis* şi virgule**, în alhambra.
* cohen, ‘if it be your will’.
** isaak albeniz, 'asturias'.
